L-am scos pe brațe – din examenul de admitere doctorală! – pe bietul meu coleg de la Metodica predării literaturii, Policarp Scrumel. Toți (ceilalți membri ai importantei comisii filologice) s-au gîndit că era vorba despre o lipotimie simplă, generată pesemne de căldură și deshidratare. Posibil, însă eu cred că se produsese și o decompensare nervoasă, pe fondul interviului candidatei la statutul de doctorand, Ana Tarz sau, în fine, cum era strigată, conform catalogului, Tarz Ana. Policarp era chinuit deja, de luni bune, de această doamnă, absolventă a facultății noastre în 1993, dornică, iată, înainte de pensionarea din sistemul de învățămînt preuniversitar, să obțină titlul științific, să zicem, „suprem“ în spațiul educațional autohton. „Pentru simpla mea bucurie de creștere intelectuală, întrucît, altfel, nu-l mai pot folosi la nimic, instituțional vorbind“, l-a asigurat ea pe Scrumel la prima lor întîlnire. Profesorul avea cîteva locuri disponibile și s-a gîndit că un cadru didactic din seriile vechi – vechimea fiind argumentul seriozității și al pregătirii temeinice! –, dornic de cercetare per se și lipsit de obiective ascunse, ar constitui o achiziție bună, în ciuda vîrstei, pentru programul doctoral destinat, cum precizam, „metodicii predării literaturii“. Apoi, au discutat puțin despre viitoarea temă de analiză, iar lui Policarp i-a mai scăzut entuziasmul. Se dovedi iute că Tarz Ana era înnebunită după basme și că ar fi vrut ceva axat pe felul în care pot fi folosite poveștile la clasă. „Bine“, a spus Scrumel, „dar, gîndindu-ne la faptul că va fi o întreagă teză științifică de redactat, trebuie să acordăm atenție aspectelor foarte serioase ale problemei, pentru a nu cădea în derizoriu…“ „Oh, nu! Nu vor fi riscuri în această privință“, a răspuns doamna Tarz Ana. „Mă voi opri doar la maladiile complicate din folclorul tradițional european. Nu intenționez să intru în chestii facile, guturaiuri și alte viroze banale…“ „Maladii, guturaiuri, viroze?…“, a întrebat îndrumătorul de doctorate nedumerit. „Da“, a zis Tarz Ana netulburată, „voi explora în profunzime fiziologia basmului! Să nu vă faceți griji deci! Sînt responsabilă și dedicată. Exact ceea ce este necesar într-un asemenea nobil și, deopotrivă, sofisticat demers…“

Policarp a murmurat un „mda“ neconvins și a lăsat discuția în coadă de pește, sperînd cumva că profesoara se va răzgîndi pînă la examen, că își va reevalua vîrsta, capacitatea de efort, șubrezimea temei etc. Ori – de ce nu? – accepta și un asemenea scenariu, poate era el vetust și nu prindea subtilitatea subiectului. Nu se excludea nici ipoteza ca Tarz Ana să fi fost vreun -Northrop Frye ascuns sau măcar vreun Marcel Pop-Corniș, capabilă așadar să elaboreze o anatomie a basmului continental, „anatomie“ utilă, ultimativ, în formarea elevilor de gimnaziu. „Om trăi și om vedea!“, s-a consolat el în cele din urmă. Predictibil, doamna Tarz nu s-a răzgîndit. Ba mai mult, în lunile care s-au scurs pînă la admitere, l-a tocat mărunt pe Scrumel cu e-mail-uri, telefoane și vizite inopinate la Catedră. Îi explica în detaliu diverse formule de „disecție“ – pe care candidata le numea „metode chirurgicale“ și „variante de ablație“! – a poveștilor din Europa. Insista chiar că are „fișe clinice“ pentru orice fel de „patologie“ epică și, în paralel, „tratamente“ moderne, adaptate „îmbolnăvirilor“ ficțiunii. Exasperat, profesorul i-a semnat toate hîrtiile cerute de regulament. Tarz Ana s-a înscris la admiterea doctorală, iar marea zi a examenului a sosit. Doamna îl informase pe Scrumel că va aduce un bogat „material didactic“ la examinare pentru „ilustrarea practică“ a demersului său științific și pentru „convingerea comisiei“ de utilitatea unui astfel de proiect. Orice conducător de dizertații s-ar bucura să audă cuvinte de acest tip de la un candidat. Profesorului nostru metodist i-au cauzat însă palpitații… Intrată în amfiteatrul unde se derulau interviurile doctorale, Tarza Ana a îmbrăcat un halat alb și a înșirat, în fața comisiei siderate, o multitudine de păpuși exotice, care păreau a întruchipa Feți-Frumoși, Cosînzene, maștere, zmei, prinți, prințese ș.a.m.d. Toate aveau figuri suferinde. Apoi, cu glas solemn, marcat de rigoare medicală, potențiala doctorandă a început să le diagnosticheze pe fiecare în parte. Am auzit, ca prin vis, cuvinte precum „zmeită“, „fetală-frumușeală“ (cred că asta reprezenta o „stare“, n.m.!), „consînzeanom“, „zgripțurogită“, „spiridușită“ etc. Am intervenit, înspăimîntat: „Stimată doamnă, sîntem la un examen de admitere doctorală!“ Profesoara a răspuns ofuscată: „Păi, și eu de ce mă aflu aici? Pentru a deveni doctor de basme!“ Atunci l-am simțit pe Scrumel prelingîndu-se, moale, pe podea. L-am scos, îngroziți, pe coridor. Culmea, Tarz Ana i-a acordat primul ajutor. Între altele, a scos un stetoscop și a căutat semnele vitale ale tristului ei îndrumător. „Slabe, foarte slabe!“, ne-a spus, severă, după un timp. 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.