Demonul de pe raftul de sus

Publicat în Dilema Veche nr. 687 din 20-26 aprilie 2017
Demonul de pe raftul de sus jpeg

În fiecare profesie există demoni. Direcția în care merg specializarea ta și toată cariera ta e de obicei expresia punctelor tale tari, calibrate însă după abilitățile tale de a face față demonilor respectivi. Care sînt mulți și diferiți: unii nu suportă, de exemplu, să lucreze cu schelete umane, alții nu suportă ideea unui venit instabil sau (cum să spun?) mic. Unii constată pe șantier că soarele sufocant e o ordalie, alții devin claustrofobi de îndată ce groapa în care lucrează depășește un metru adîncime. Și tot așa: mai e trauma școlară a Evului Mediu românesc, una din specialitățile istorice cel mai prost predate, panica instinctivă în fața unui vas aflat într-o sută de bucăți, cînd îți dai seama cît ești de fericit, de fapt, citindu-l liniștit pe Kosmas Indikopleustes, chiar dacă și manuscrisele lui au o traiectorie îmbîrligată etc.

Unul din demonii ăștia este depozitul. Afli foarte repede cam ce viitor ai putea avea în arheologie din felul în care înoți cînd ești aruncat pentru prima oară, fără pregătire, într-un depozit. Iar depozitul de materiale din săpătură (o mare parte fiind ceramica) poate fi – și adesea profită de ocazie și chiar este – o bolgie în care cercetătorii condamnați caută, eoni de-a rîndul, lădița cu numărul XOXO 1965 3/7 P3 G4. Nu faptul că ea e plină de cîrcîiaci și e undeva sus, pe ceva instabil, e marea problemă. Problema e cînd găsești o lădiță pe care nu scrie chiar nimic sau cînd dai, după o ușă, de un sac de hîrtie cu ceramică (pentru prieteni, cioburi), al cărui fund se transformă în confetti. De fiecare dată cînd dai de ceramică orfană, expresie a unei campanii arheologice ratate, infracționale, ți se taie cheful să mai calci vreodată într-un depozit. Prin comparație, faptul că o parte din sticlăria (sau debitajul de silex, fragmentele de frescă etc.) din campania din 1965 se află pe raftul 3, o altă parte pe raftul 303, o altă parte la muzeu și o altă parte la institut e un inconvenient minor (dar numai prin comparație). Nu vreau deloc să zic că un depozit trebuie să arate ca o instalație spațială. Am văzut în depozite serioase că anumite artefacte se pot păstra excelent în pachete de țigări și cutii de chibrituri. Dar asta nu înseamnă nici că depozitul trebuie să-ți amintească de închisorile lui Piranesi sau de grajdurile lui Augias.

Mi-a căzut în mînă un volum cu lucrările unei conferințe de la Innsbruck, din 2011, despre depozitele de muzeu. Nimic revoluționar, pînă la urmă, dar pentru că subiectul e cu totul marginalizat în studiile de specialitate, pesemne ca fiind o chestie de bucătărie, face bine ca totul să fie spus pe șleau: să nu existe variații de temperatură sau umiditate (variația e răul, nu atît temperatura/umiditatea prea ridicată sau scăzută), să nu existe dăunători (fiecare depozit e prevăzut cu o cameră de fumigații pentru artefacte, contra insectelor și mucegaiurilor), accesul ușor (să nu-ți fie lehamite să verifici ceva), protecție împotriva multor feluri de furt (din depozitele noastre dispar piese de zici că se ocupă cineva special de asta), depozitul ieftin te costă cel mai scump (costuri suplimentare de restaurare, productivitate scăzută a cercetătorului plătit de stat)… Noul depozit central al Kunsthistorisches Museum din Viena, în care s-au mutat recent cele nouă depozite diferite ale muzeului, era acolo unul din studiile de caz. Cost total: 14 milioane de euro (costurile terenului, construcției, mutării etc.); durata: doi ani și trei luni (de la idee la inaugurare). Suprafața utilă: 14.000 m2, din care 12.000 pentru depozitarea artefactelor, inclusiv extinderea previzibilă a colecțiilor, la care se adaugă, între altele, o cameră foto și spații de împachetare și despachetare, toate de cîte 120 m2, și, ceva mai mici, patru ateliere și spații de carantină și de consultare a materialului. Un milion de artefacte sînt înregistrate digital, prin atașarea unor coduri de bare. Umiditatea (50%) și temperatura (20°) sînt constante, și anume fără aer condiționat, ci ieftin, cu pompe care fac să circule apa prin conducte de plastic pe de-o parte încorporate în plăcile de beton, pe de alta introduse la 100 m adîncime în pămîntul de sub clădire.

Depozitul arheologic e adesea, la noi, o zonă crepusculară, și nu merită să fie așa. O fi vorba de numai 10% din suprafața muzeului, dar acolo sînt 80% din obiectele lui. Esențial e să accepți că obiectele dintr-un depozit nu sînt acolo închise, inaccesibile, pe o perioadă cît mai lungă, cu penalizări dacă atingi vreunul, ca în depozitul la termen. Din contra, ele ar trebui să poată fi studiate oricînd de cercetători și aduse în muzeu în expoziții temporare. Să lucrezi într-un depozit bine organizat poate fi – cum era biblioteca pentru Borges – paradisul. Dacă ești suficient de tînăr, nici nu trebuie să fie chiar așa de organizat. Îmi amintesc depozitele muzeului din Milet, unde, dacă studiai ceramică greacă arhaică (anume Wild Goat style și Fikellura, care sînt acolo acasă la ele), îți ieșeai din piele de bucurie. Ca orice demon, depozitul poate fi și cuceritor. 

Cătălin Pavel este arheolog și scriitor. Cea mai recentă carte publicată este romanul Trecerea, Cartea Românească, 2016.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.