Cuvîntul franţuzesc brise-bise denumeşte un tip de perdea care acoperea iniţial partea de jos a geamurilor, izolîndu-le mai bine şi oprind pătrunderea vîntului; sensul compusului (alcătuit din prezentul verbului briser, „a sparge, a rupe“ şi bise – numele unui vînt) e chiar „stăvileşte vîntul“. Termenul a intrat în mai multe limbi; e atestat, de pildă, cu ortografia originară, în dicţionarele englezeşti. În română a pătruns, prin secolul al XIX-lea, forma care corespunde pronunţării din franceză – brizbiz. Poate fi vorba de o adaptare rapidă, asemenea altora din aceeaşi perioadă (de exemplu abajur, din compusul francez abat-jour); nu ar fi însă exclusă nici preluarea prin intermediul unei alte limbi. Franţuzismul a intrat şi în turcă, exact cu forma brizbiz, atestată în dicţionare (de exemplu, în Redhouse 1998). Indiferent dacă a fost preluat direct din franceză sau prin intermediar turcesc, cuvîntul a devenit în română un substantiv neutru, oscilînd iniţial între terminaţiile de plural -e şi -uri. La Caragiale apare pluralul în -e: „citim, sub o ferestruică cu brizbize: A nu se face murdării pe zidul casei mele“ (Ţal!…). Între timp, s-a impus pluralul în -uri.

Semnificaţia cuvîntului s-a lărgit şi s-a diversificat în română: în DEX este cuprins sensul etimologic – „perdeluță (transparentă) care acoperă numai partea de jos a ferestrei“, dar şi – pentru forma de plural – un sens dezvoltat prin analogie: „volănașe, panglicuțe, dantele și alte artificii vestimentare femeiești“. S-a trecut, probabil, de la imaginea perdeluţei ornamentale, dantelate şi brodate, la cea a femeii împodobite – şi în genere la orice tip de ornament. Circulaţia largă a dus şi la modificarea formei cuvîntului, rostit foarte adesea – prin influenţa silabei sale iniţiale şi prin hipercorectitudine – brizbriz. Astăzi, cuvîntul desemnează podoabe feminine, în genere ieftine – „Mărgele şi accesorii pentru confecţionat briz briz-uri“ (ilovehandmade.ro); „făcînd curăţenie, am dat peste tot soiul de brizbrizuri uitate, pe care nu le mai folosesc. Este vorba de mărgele rupte, lănţişoare, medalioane“ (lucrurigratis.ro) –, accesorii pentru automobile – „geamuri pe portiere, oglinzi cu semnal, faruri restilizate și alte câteva briz-brizuri“ (a1.ro) –, dar şi de alte lucruri şi acţiuni considerate inutile: „au pus la cale petreceri nonconformiste, fără pretenţii şi brizbrizuri“ (romanialibera.ro); „un buget, după cîte am putut constata (…), axat pe brizbrizuri, pe obeliscuri, studii de fezabilitate, fîntîni arteziene, cheltuieli curente“ (portalsm.ro). Sensurile dezvoltate de cuvînt sînt în genere ironice, uşor peiorative, dar conotaţiile lor familiare le fac potrivite şi pentru diverse nume comerciale, reclame glumeţe etc. Despre numeroasele variante grafice – cu şi fără cratimă, cu părţile componente separate sau sudate – nici nu merită să mai vorbim.

Pe măsură ce forma brizbriz capătă extindere şi autonomie, vechiul brizbiz tinde să reapară cu ortografia şi sensul din franceză: „Pentru a da o notă franţuzească încăperii, agăţaţi la fereastră perdele vintage, cunoscute sub numele de «brise-bise», intens folosite şi în cafenelele din «micul Paris»“ (discutiilafereastra.ro).

Schimbarea fonetică din brizbiz în brizbriz pare însă a nu fi fost de ajuns. Cum cuvîntul circulă mai ales în stilul colocvial-oral, iar sonantele r şi l sînt apropiate din punct de vedere sonor, a apărut şi forma blizbliz, cu surprinzător de multe atestări în Internet: „eu iubesc maşinile sport (…), motor, cutie manuală, benzină, fără blizblizuri“ (gadget.ro); „dacă au maşinile «împodobite» astfel, cu siguranţă au şi casele pline de «bliz bliz-uri» (4tuning.ro); „foarte serios ambalajul, fara blizblizuri sau premii, medalii etc.“ (forum.computergames.ro); „Prefer un ceas elegant-clasic Gucci decat 10 ceasuri cu blizblizuri“ (culinar.ro).

Poate că brizbriz ar putea fi acceptat ca atare, cu noile sensuri, desprins de etimonul său brizbiz, poate că prin validarea unei erori mai vechi s-ar împiedica răspîndirea ridicolului blizbliz

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).