M-am oprit. Sînt obosit rău și nu mai am chef să încerc. Vreau să mă care cineva în brațe, că doar nu am ajuns de capul meu pe coclaurile astea.

Am 6 ani și sîntem pe drumul de la Racovițeni spre Budrea. Mama e obosită frîntă și ea după orele în care m-a păzit, dormim în trenul care ne-a adus pînă la Buzău și apoi în jaful de autobuz care ne a lăsat la marginea drumului de pămînt de șase kilometri care duce la bunica.

Nini nu știe la ce oră venim, așa că nu a putut să vină să ne ia cu căruța, iar telefon nu există în sat. Mă dor picioarele rău-rău și mai avem vreo trei kilometri de mers, e cald tare și mult praf.

Îmi e şi foame, şi sete. Mama cară după ea un bagaj greu şi nu mai avem nici apă, nici mîncare. Se uită cu drag la mine, dar ştiu că, dacă îi voi zice să mă ia în brațe, risc să trezesc scorpia din ea.

Simt că o să încep să plîng. Mama se uită lung la mine și începe să cînte manamana patipitipi, manamana patipiti… Încep să rîd.

Străbunica era şi vraci, și vrăjitoare la noi în sat. Un fel de doamna Firea, cu diferența că se pricepea la ceea ce făcea. Și mama, și soră-sa Geta au învățat de la ea multe lucruri, inclusiv cum se aleg ciupercile și mai ales care au efect halucinogen.

Geta a moștenit talentele bunicii ei și a devenit infirmieră și vrăjitoare. Mama s a specializat, așa că a ajuns asistentă și, în opinia Getei, o proastă pentru că îl tolera pe bețivanul de taică-miu, se credea regina curățeniei și eroina cinstei.

Mama nu numai că nu cerea mită de la bolnavi, dar și refuza cadourile acestora. În plus, nu dădea nici în cafea și nici nu ghicea în cărți. În opinia Getei, asta era o risipă de gene și de talent. Geta a trăit întotdeauna bine, pe cînd noi ne chinuiam în sărăcie.

Din cînd în cînd, Geta mai gătea și ciuperci de rîs. Pe care le servea cu entuziasm femeilor care veneau la ghicit. Nu discrimina pe nimeni, servea ciupercile și româncelor de fițe care veneau la blestemat soții curvari sau prietenele acestora, și nemțoaicelor în căutarea magicului, și unguroaicelor de pe stradă sau co-etnicelor care veneau la o bîrfă sau o dezlegare de farmec. Femeile rîdeau mult împreună cu Geta și credeau toate prostiile pe care le auzeau de la ea.

Într-o zi, cînd mama era tare amărîtă, Geta a făcut niște ciuperci. Au rîs o mulțime și au cîntat împreună cîntecul de la Muppets. Eu am rîs cu lacrimi pînă m-a apucat durerea de burtă.

Mă simt şi acum, la 47 de ani, la fel ca pe drumul spre Budrea. Sînt atît de obosit de scandalurile clasei politice încît simt că ar trebui să mă opresc. Aş vrea din nou să mă care şi pe mine cineva undeva unde să nu mai aud de Dragnea, de Codrin, de Olguța, de Gâdea şi de restul mîrlanilor.

Am sunat-o pe mama și m-am plîns. Mi-a amintit de cîntecul Getei. Am rîs amintindu-mi.

Am ajuns la Budrea fericit atunci. A durat ceva, dar a fost bine.

O bună parte a României pare a fi pe ciuperci halucinogene. Efectul Antenei 3 și al RTV-ului, însă, nu este unul care să stîrnească rîsul, ci mai degrabă plînsul. Și nu sînt deloc sigur că o să ajungem cu bine undeva.