„Cine minte-şi rupe-un dinte“

Publicat în Dilema Veche nr. 676 din 2-8 februarie 2017
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Așa ziceam noi – prietenii mei și cu mine – în liceu, pe vremea odioasei dictaturi. Azi, cine minte are parte de un zîmbet – rînjet? – de invidiat de către cei mai prestigioși producători de pastă de dinți. Cu scuzele de rigoare față de cititori, voi folosi spațiul rubricii mele în primul rînd pentru o serie de citate. Merită să fie (re)citite și să se reflecteze asupra lor.

Iată-le:

„Guvernul susține valorile fundamentale ce consacră următoarele principii:

● România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme.

● Statul este organizat potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale, politica dialogului și cooperării promovată de Ministerul Justiției între cele trei puteri în intervalul 2013-2015 urmînd a fi continuată și dezvoltată.

● Statul român are obligația de face cunoscută LEGEA tuturor beneficiarilor săi, asigurînd astfel înțelegerea normei ca prima premisă a aplicării corecte și a prevenirii încălcării legii, încheierea de parteneriate cu toate profesiile juridice urmînd a juca un rol important în acest proces.

● Justiția se înfăptuiește în numele legii, iar Consiliul Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței Justiției, este chemat să asigure condițiile de imparțialitate și responsabilitate ale acestui serviciu public esențial pentru democrația din România.

● La zece ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are capacitatea de a contribui la crearea unui spațiu juridic european bazat pe încredere reciprocă și eficiență în fața provocărilor viitorului.“

Ați ghicit? Sînt din programul electoral al PSD, cel despre care am auzit spunîndu-se pe o mie de voci că a cucerit inimile electoratului. Lucru temeinic, nu glumă!

Cu deformația mea profesională de filolog, încerc să mă uit mai îndeaproape la unele cuvinte/sintagme/propoziții/fraze. Nu la toate. Măcar la cîteva.

De pildă, la „demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic“ care, în concepția ofertanților, reprezintă „valori supreme“.

Mă întreb și eu cum e cu „demnitatea omului“ atunci cînd niște zeci de mii de cetățeni ai României au fost taxați, de oficiali ai PSD sau de răspîndaci ai unor trusturi mass-media afiliate, drept „naziști“, agenți ai unei noi „mineriade“, complotiști ai unei „lovituri de stat“, „iohanniști“ – termenul pare să fi fost ridicat între timp la rangul unui epitet de rușine –, „manipulați“ sau „pițipoance“, pentru simplul delict de a fi fost de altă părere decît guvernanții într-o chestiune ce ține, fără doar și poate, de simțul dreptății. Cum e cu „drepturile și libertățile cetățenilor“ cînd ți se spune, pe aceleași canale, că dreptul de a ți spune opinia trebuie mai întîi autorizat de către cei cu care nu ești de acord și că ai deplina libertate să protestezi… după patru ani. Despre „libera dezvoltare a personalității umane“ ce să mai spun? Majoritatea celor care au participat la recentele mitinguri împotriva proiectului PSD al ordonanțelor de urgență privind amnistia și grațierea erau, deloc surprinzător, tineri. Cred că preumblarea în frig și strigătul de-a surda sînt modalități optime de a-ți dezvolta personalitatea.

„Pluralismul politic“ a rămas, nu mai e cazul să comentez, principalul inamic al PSD în proiectul instaurării unei democrații sans frontières.

Am văzut și cum s-a concretizat „politica dialogului“ pe care PSD-ul se lăuda că o va continua și aprofunda în raport cu predecesorii – adică cu ei înșiși. „Dezbaterile“ organizate de guvernanți pe tema amnistiei și grațierii au fost cea mai „originală“ formă de dialog pe care mi-a fost dat să o văd în istoria postdecembristă a României. Despre „principiul separației și echilibrului puterilor“ putem afla multe de la niște lideri de partid convinși că Justiția are ca scop central „fabricarea de dosare“ pentru liderii politici care îi sînt dezagreabili. Un echilibru, într-adevăr, remarcabil: noi sau voi?

Despre rolul CSM ca „garant al independenței Justiției“ iarăși e de prisos să mai consumăm vorbele, de vreme ce și instituția cu pricina, ca și Procuratura Generală, ca și antipaticul DNA, ca și…, ca și…, pesemne din deficiențe de moment ale politicii de cadre PSD-iste, au căzut în aceeași culpă de a nu fi de aceeași părere.

Programul electoral atrăgea totodată atenția asupra nevoii ca cetățenii României să fie ajutați să cunoască LEGEA (chiar așa, scris cu majuscule!), dar uita să menționeze pe care dintre ele: pe cea de ieri, de azi sau de mîine? Mai mult încă, ni se promitea să nu mai fim doar niște „executanți“ ai directivelor europene în materie de Justiție, ci să ajungem să dăm UE un sprijin pentru „crearea unui spațiu juridic european bazat pe încredere reciprocă și eficiență în fața provocărilor viitorului“. Fără comentarii.

Au mai fost și alți răuvoitori care au atras atenția că niște cuvinte precum „amnistie“ sau „grațiere“ nu figurau defel în programul electoral PSD-ist. Ei bine, se înșelau, pentru că în același document putem citi:

● „Se va realiza o analiză riguroasă la nivelul penitenciarelor care va viza elaborarea unui program de măsuri ime­diate de natură legislativă și administrativă. Scopul este crearea de condiții care să respecte statutul și demnitatea umană și să evite sancționarea României de către organismele internaționale.“

Învîrtitorii de cuvinte și-au făcut bine datoria, însă nu perfect. Unde e „analiza riguroasă“? Unde sînt „măsurile de natură (…) administrativă“? Nu avem nici măcar raportul Administrației Penitenciarelor pe 2016 pe masă. Avem, în schimb, un cor al aplaudacilor care plîng de soarta pușcăriașilor, victime ale statului de drept (am auzit că o asociație care s-a prezentat la consultări chiar așa se numea) și ale odioaselor lui instrumente. Mai citim, mai încolo, în același program:

● „Luînd în calcul progresele României și atingerea benchmark-urilor, reperele inițiale ale MCV, Guvernul și CE vor coopera pentru ridicarea MCV în mandatul actualei Comisii. Este importantă și transpunerea cu prioritate în legislația națională a directivelor europene care privesc sistemul judiciar.“

Și uite – surpriză! –, MCV-ul zice că cu „sistemul judiciar“ lucrurile ar mai fi cum ar mai fi, mai greu e cu cei care fac „legislația națională“ pe care acesta e dator să o pună în aplicare. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.