Cine-i de vină?

Publicat în Dilema Veche nr. 683 din 23-29 martie 2017
Un decalog sau mai multe? (VIII) jpeg

Am vorbit, într-un interviu radiofonic solicitat de un tînăr jurnalist, despre acele deconcertante rezultate ale unei testări PISA, potrivit cărora elevii de gimnaziu din România sînt mult, mult mai slab motivați pentru învățătură decît cei din oricare altă țară investigată, din depărtare sau din ime­dia­ta vecinătate. Reacția nu a întîrziat să apară, aproape ca un arc reflex. „Și cine este de vină?“ – am fost întrebat.

Un avion se prăbușește. Niște elevi dintr-o tabără școlară o iau de capul lor pe munți și se accidentează. Un copil mic scapă de sub supravegherea bunicii și ajunge, de pe terenul de joacă amenajat, pe un maidan unde e atacat și omorît de cîini fără stăpîn. Un sat e inundat de viitură. Un pod se frînge. Un pacient moare în spital îndată după internare. Un cuplu se desparte. Un sportiv ratează un meci important. O cursă aviatică are întîrziere. Un candidat sau o candidată pică la un concurs de angajare. Un lift se blochează între etaje. Toate aceste evenimente nefaste, de la drame zguduitoare la eșecuri rutiniere sau tracasări de moment, antrenează, de regulă, același tip de reacție: căutarea promptă și necondiționată a vinovatului.

„Cine-i de vină?“ a ajuns reperul cardinal al modului în care mare parte dintre români înțeleg să interpreteze sensul lumii în care trăiesc și al propriilor existențe. De la talk-show-urile orchestrate deja de decenii pe modelul tribunalelor poporului la discuțiile între amici, dezbaterile noastre gravitează în jurul aceleiași rîvne, al identificării și stigmatizării culpabilității.

Recunosc, în acest impetus justițiar, o postură nevrotică. S-ar putea să fie una dintre moștenirile perverse ale fostului regim comunist. Atunci aveai la dispoziție un vinovat cu nume și prenume pentru mizeriile încercate de-a lungul vieții. Asta dădea măcar un sens răului și, în acest fel, îl făcea mai lesne suportabil. Vinovatul a fost detronat, împușcat. Răul – dezamăgirea, frustrarea, revolta – a rămas, chiar dacă în forme de manifestare diferite, lăsîndu-ne anxioși și dezorientați în fața omniprezenței lui.

Complexul justițiar de care suferim se datorează, deopotrivă, dorințelor noastre neîmplinite: de adevăr, de dreptate, de respect, de civilitate. Am devenit, între timp, europeni. „Vrem o țară ca afară.“ Ne considerăm, parte dintre noi, îndreptățiți să avem atari aspirații. Într-o țară democratică, nu doar opiniile și exprimarea lor publică sînt libere de cenzură. De aceeași libertate se bucură și dorințele.

Prins în cleștele acestor două presiuni, a trecutului nostru totalitar, comunist și a viitorului nostru democratic, european, complexul justițiar ne deturnează pe calea unei soluții arhaice, cea a gîndirii magice. Potrivit acesteia, orice rău provine dintr-o sursă identificabilă, personalizată, imaginată ca agent nemijlocit al acestuia. Este, de pildă, logica după care funcționează descîntecele tradiționale, fie ele de boală, de deochi sau de dragoste. Recunoașterea instanței malefice, numirea și exorcizarea ei asigură eficiența descîntecului: contracararea răului și redobîndirea stării de bine.

Îmi apare, în acest punct, un neliniștitor semn de întrebare. Îmi amintesc de o teorie lansată de Leo Frobenius acum un veac, potrivit căreia în Africa am avea de a face cu două tipuri de cultură distincte, una a populațiilor agrare, avînd în centru lumea vegetală, cealaltă a vînătorilor, centrată pe imaginea simbolică a animalului. Cea dintîi, spune Frobenius, e o cultură „mistică“, în care lumea este gîndită ca un întreg armonios, în a cărui rînduială, mai mult intuită decît observabilă, omul încearcă să se înscrie. O lume jalonată de „taine“, precum nașterea, moartea, germinația. Cea de- a doua este o cultură de tip „magic“, de factură șamanică. În această cultură lumea este interpretată ca un agregat de forțe care controlează fenomenele sensibile, inserția umană nemaifiind, de această dată, ghidată de nevoia de armonizare, ci de cea de dominare. Prima orientează comportamentul uman în raport cu dumnezeirea alcătuirii lumii, cea de-a doua ca o luptă permanentă cu demonii care o populează.

Port în memorie această distincție, devenită probabil de multă vreme caducă în lumea antropologilor care se respectă, pentru că a rezonat în multe dintre lecturile mele, din perioada interbelică în special, pe marginea specificului românesc. Îmi vine în minte, de pildă, cartea tatălui meu, O viziune românească a lumii, pe care am descoperit-o cam pe cînd terminam liceul: o sclipire dintr-o largă constelație, din care cugetările unui Blaga au ajuns să se mențină literă de manual chiar și în perioada comunistă, ca și inepuizabila dezbatere pe marginea „fatalismului mioritic“. Potrivit unor astfel de cugetări, românii s-ar fi înscris, fără nici o îndoială, în cea dintîi categorie din tipologia propusă de Frobenius.

Nu știu dacă ar fi cazul să ne revizuim radical opiniile despre identitatea culturală autohtonă sau să acceptăm că aceasta ar fi suferit – în timpul comunismului? după aceea? în și după regimul totalitar? – o la fel de radicală metamorfozare, prin care gîndirea „magică“ a existenței a preluat rolul călăuzitor. Sau, poate, complexul justițiar a virusat doar un segment al societății românești, compus din cei care nu doar se uită la televizor, ci mai citesc și cîte un ziar, un portal de știri, o carte și își mai dau cînd și cînd cu părerea în public – fie în mass-media, fie la cafenea.

Revenind la domeniul educației, ar mai fi de observat că matricea culpabilizării funcționează la fel de bine atît în discursul critic, ofensiv, cît și în variantă defensivă. E de ajuns să spui, de pildă, că tineretul de azi nu mai are același apetit pentru învățătură ca generațiile precedente – ceea ce este, din punctul meu de vedere, o constatare factuală, nicidecum o judecată de valoare –, că imediat vei fi pus la stîlpul infamiei pentru delictul de denigrare a junimii contemporane. Sau dacă vei face, cumva, imprudența de a afirma că nu toți profesorii din România de azi sînt la fel de bine pregătiți pentru meseria pe care o practică, te vei alege pe dată cu apostrofări din partea celor care consideră că vrei să ascunzi „adevărații vinovați“ de starea actuală a învățămîntului românesc. 

Liviu Papadima este profesor de lite­ra­tură română la Facultatea de Litere, pro­rec­tor la Universitatea din București; coautor al manualelor de limba și literatura româ­nă pentru liceu, apărute la Humanitas Edu­ca­țional. A coordonat mai multe volume apărute la Editura Arthur.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.