Ce ne lipsește

Publicat în Dilema Veche nr. 760 din 13-19 septembrie 2018
Ce ne lipsește jpeg

Mulți dintre noi ne-am născut într-o lume în care se vorbea mult despre așa-numitul materialism dialectic, unul dintre conceptele marxiste care stăteau la baza organizării societății comuniste. Dar, aparent paradoxal, comunismul a eșuat lamentabil tocmai în chestiunile materiale. Proletariatul, clasa conducătoare, cum se pretindea în epocă, producea lucruri care erau ori de proastă calitate, ori complet inutile și nevandabile. Ne aducem aminte cum regimul Ceaușescu se lăuda în mod stupid cu producția record de oțel pe cap de locuitor. La rîndul ei, agricultura, colectivizată după principiile socialiste „moderne“, nu mai producea aproape nimic. În ultima fază chiar și pîinea devenise un aliment greu de găsit. Comunismul promitea un viitor luminos (material) pentru întreaga omenire, dar nu reușea decît să-și înfometeze populația. Fenomenul ăsta încă se mai petrece în țări nefericite în care comunismul a rămas (victorios definitiv), cum sînt Coreea de Nord și Cuba, ori Venezuela (în care sistemul s-a instalat abia în anii din urmă, cu aceleași efecte dezastruoase. Comunismul n-a adus nicăieri prosperitatea promisă, dar de multe ori, culmea, a reușit să creeze în mintea oamenilor iluzii, adică ceva complet imaterial. Unii cercetători observă cum comunismul a înlocuit într-o bună măsură religiile tradiționale cu propria sa ideologie, care s-a manifestat tot ca un soi de religie. Una care promitea viitorul luminos în care nimeni nu va duce lipsă de ce va avea nevoie. „Fiecăruia după nevoi“, cum spuneau propagandiștii vremii. Un fel de paradis, adică. Deși era o simplă iluzie, o abureală, cum am zice azi într-un limbaj mai colocvial, ea avea un puternic substrat material. „Lupta de clasă“ se dădea pentru lucruri materiale, iar ideile ar fi fost, după teoriile marxiste, doar o reflexie a lumii materiale.

Ne-am format deci, mulți dintre noi, într-un mediu în care se pretindea că materialismul e baza tuturor lucrurilor. Ironia sorții e că materialismul a devenit posibil abia după căderea comunismului. Foștii activiști și nomenclaturiști s-au îmbogățit rapid, cum știm, fiindcă aveau deja relații și scurtături către resurse. Cu timpul, și restul lumii a început să guste dintr-o prosperitate dincolo de ce putea visa în comunism. Nu societatea comunistă s-a instalat, ci societatea de consum. Goana pentru supraviețuire s-a transformat într-o goană pentru înavuțire. Capitalismul, cel despre care ni se spunea că e putred și decadent, a început să-și reverse roadele concrete și asupra noastră. Și cu toții ne-am repezit să adunăm ceea ce nu avuseserăm și nu mai văzuserăm. Și un fel de sindrom posttraumatic, explicabil după sărăcia și înapoierea cruntă la care ne-a constrîns comunismul, a început să se manifeste. Am devenit asemeni pușcăriașilor ținuți în condiții de detenție mizere care, odată eliberați, se reped să mănînce pînă li se face rău, sau care confundă libertatea cu dreptul de a se comporta iresponsabil. Aș zice că în bună măsură ne-am bucurat doar de roadele capitalismului și ale democrației occidentale care au ajuns și la noi. Dar n-am cunoscut și rădăcinile. Am trecut rapid la cultura de mall. Am început a gusta din varietatea alimentelor, a ne încînta cu adunarea hainelor „de firmă“, a obiectelor, aparatelor, automobilelor și proprietăților. Ne-a interesat mai întîi cantitatea, apoi calitatea lucrurilor achiziționate. Era normal. N-am prea ajuns însă la acea știință de a trăi cu adevărat bine, pe care o au occidentalii. Pentru că asta presupune și o latură mai puțin materială. E o chestiune mai greu de explicat. Aș spune, de exemplu, cum nu o dată am auzit reacții ironice prin Occident la adresa cunoscutei dorințe a românilor de a-și avea propria casă pe pămînt. Ei bine, ei ne ironizau pentru că erau mai rafinați de atît. Au trecut de mult de ideea asta sau poate n-au avut-o niciodată. Pentru foarte mulți dintre ei, nu e atît de important să dețină proprietăți, cît să locuiască civilizat și fără bătăi de cap inutile. Sigur, ei n-au trecut vreodată, ca noi, prin traume de genul celor în care statul să le confiște proprietăți particulare. Un alt exemplu: un occidental se poate bucura dacă are o mașină cu un portbagaj în care încape doar o umbrelă, în vreme ce un român sau un est-european își dorește mai degrabă un automobil mare. Nu și scump, evident, și asta e de înțeles. Un criteriu esențial la noi, care pune în umbră dinamica, tehnologia, ecologia sau chiar confortul mașinii, e mărimea portbagajului. Dacia Logan a fost construită de francezi după un amplu sondaj în România. Și se poate spune că felul pîntecos în care arată acest automobil ne reprezintă pe foarte mulți dintre noi.

Pe de altă parte, sînt mulți prin țara noastră care încă mai cred că Occidentul e guvernat de ban și de dorința de profit și îmbogățire, de fapt, o altă reminiscență a propagandei comuniste. Prea puțini au descoperit că, în capitalism, banul e doar un mijloc și nu un scop în sine și că valorile societăților cu care am vrea să semănăm sînt ceva mai înalte. Acumularea primitivă de capital e mai degrabă apanajul țărilor foste comuniste. E normal ca asta să se fi întîmplat 15, 20, chiar 25 de ani după căderea comunismului. Dar e momentul să trecem și noi la un alt nivel. Să reducem adică, măcar puțin, cursa acumulării individuale și să ne uităm în jur. Să începem să ne dorim să facem lucruri și nu doar să avem lucruri. Să căpătăm și bucuria de a dărui și de a trăi cu cap. Sigur, mi se poate spune că sărăcia la noi e încă prea mare pentru așa ceva. Dar cred că lucrurile stau și invers. Adică sărăcia continuă să fie mare tocmai pentru că dăm prea multă importanță valorilor materiale. E evident că foarte mulți dintre cei care ne conduc, de exemplu, sînt niște materialiști de cea mai pură (sau joasă) speță. Corupția la scară largă, adică apetența prea multora de a se îmbogăți chiar și în dauna celorlalți tot de aici vine. Și așa se face că unii se tot îmbogățesc fără a-și găsi însă liniștea, iar alții rămîn veșnic săraci. A venit vremea să începem să punem creierele înaintea burților.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.