Sînt mulţi bucureşteni care rostesc numele unui cunoscut hotel de pe Calea Victoriei accentuîndu-l pe silaba penultimă: Capítol, ca şi cum ar fi vorba de substantivul comun care desemnează o subdiviziune a unui text. Ideea că un termen textual ar putea denumi un hotel e în principiu destul de ciudată; totuşi, bucureştenii au scuza obişnuinţei cu o toponimie urbană arbitrară, produsă de autorităţi prudente şi lipsite de imaginaţie. Străzilor li s-au atribuit adesea nume de obiecte, uneori grupate tematic: în zona Herăstrău se află străzile Tocului, Tăbliţei, Catedrei, Ardeziei şi Cretei (probabil pentru că strada Nicolae Caranfil se numise mai întîi strada Şcoalei, apoi strada Şcoala Herăstrău); în alte locuri cîmpul semantic nu mai e atît de unitar: strada Fragmentului este paralelă cu strada Panerului.

Alţi bucureşteni pronunţă numele hotelului aşa cum mi se pare că e cel mai potrivit, cu accentul pe ultima silabă, Capitól, stabilind o legătură mai logică, în sfera construcţiilor monumentale, cu substantivul propriu Capitoliu (din latinescul Capitolium), numele ansamblului central roman al colinei capitoline şi al templului lui Jupiter. Nu ştiu dacă circulă şi o variantă accentuată pe prima silabă (Cápitol): nu am auzit-o şi mi se pare puţin probabilă, rară în sistemul românesc de accentuare; nu este însă imposibilă în vremea noastră, sub influenţa pronunţiei engleze: pentru că între antichitatea romană şi actualitatea imediată există un intermediar american, cu care se pot face legături justificate. Prototipul denumirii Capitol este foarte probabil în Statele Unite, unde United States Capitol din Washington e sediul Congresului, de la care îşi iau numele şi alte sedii de adunări legislative sau guverne, precum şi mai multe repere urbane, inclusiv o serie de hoteluri; în engleză, cuvîntul capitol se pronunţă cu accent pe silaba iniţială. Clădirea în stil neoclasic a instituţiei centrale americane se potriveşte perfect cu o denumire inspirată de istoria romană.

Cuvîntul capitoliu nu a fost înregistrat în dicţionarele moderne româneşti, pentru că acestea excludeau din listele lor substantivele proprii; e totuşi cuprins în DOOM, cu indicaţia de pronunţare (accent pe vocala o) şi era cît se poate de prezent în dicționarele mai vechi: de exemplu, în glosarul de neologisme al lui G.M. Antonescu, Dicţionar rumân. Mic repertor de cunoştinţe generali (1862), sau în Laurian şi Massim, Dicţionarul limbii române (1871), în care sînt cuprinse şi sensurile sale figurate: „templul cel mai însemnat din o colonie romană sau altă cetate din imperiul roman; puterea, maiestatea romană; triumf, victorie“. Capitoliul era evocat nu doar în legătură cu povestea gîştelor care l-ar fi salvat, anunţînd apropierea atacatorilor gali, ci mai ales prin legenda denumirii sale. Pe aceasta o menţionează Laurian şi Massim în dicţionarul lor („numit… după capul de om întrg ce se află acolo… şi după care augurară că Roma avea să fie capul lumei“), ca şi C.A. Rosetti, în Apelul studenţilor români din 1847: „Romanii găsiră sub Capitoliu un cap viu şi sîngerat ce le făgădui cum că vor fi capul, judecătorul lumii. Şi ei crezură. Şi aşa fu“.

Forma capitoliu este astăzi curent folosită în română şi pentru toponimia urbană romană veche şi nouă (deşi denumirea latinească Capitolium a devenit în italiana actuală Campidoglio), ca şi pentru cea americană: „Sediu al autorităţilor municipale, Dealul Capitoliului a fost centrul guvernamental al vechii Rome şi este centrul geografic al oraşului de azi“ (harta.infoturism.ro); „un bărbat înarmat se află la cîteva străzi distanță de Capitoliul american“ (romanialibera.ro). Forma Capitol ar putea fi o scurtare din Capitoliu, dar mult mai probabil este un latinism trecut prin cultura americană şi întors în spaţiul european cu dublă conotaţie, antică şi modernă. E un nume clasic de hoteluri, cinematografe, teatre, în diverse părţi ale lumii. În România interbelică exista un cinematotograf Capitol în Bucureşti, pe Bulevardul Regina Elisabeta, unul la Timişoara, probabil şi altele în ţară. Deşi accentuarea numelui ar putea fi, în stil american, cápitol, mai potrivită mi se pare capitól, cea care îl leagă de forma adaptată în română – capitóliu.

Mai ciudat e că în perioada comunistă i s-a putut atribuit acest nume – evocînd, pentru cunoscători, filiera americană – unei clădiri care purtase înainte (după magazinele, instituţiile şi localurile adăpostite) numele Luvru, Banque Belge, Café Royal – pînă a deveni sediul CENTROCOOP: nici latinismul, nici americanismul nu erau curente dominante în politica culturală oficială la mijlocul anilor ’70, chiar dacă se trecuse printr-o scurtă perioadă de deschidere către Occident. Presupun că hotelul şi-a primit numele datorită apropierii de cinematograful Capitol, care şi-l recuperase pe al său între timp: o fotografie din primii ani ai comunismului ni-l arată purtînd denumirea I.C. Frimu, dar ziarele din anii 1970 (de pildă, în extrase cu programele cinematografelor, disponibile pe site-ul simplybucharest.ro) îl identifică din nou drept Cinema Capitol. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).