În limbajul politic vehiculat şi în mare parte chiar construit de mass-media apar în permanenţă noi cuvinte-emblemă, semne de recunoaştere între partizanii aceleiaşi tabere, insigne cu valoare simbolică, nesupuse unei examinări raţionale. Folosirea lor e predominant emoţională, pentru că marchează ataşamentul faţă de grup şi sentimentele negative faţă de adversar. Cuvintele sînt purtătoare de presupoziţii existenţiale: dacă afirmi ceva despre un binom, accepţi că el există. E drept, se cîştigă astfel timp, nemaifiind nevoie de multe indicii subtile pentru a indica şi a detecta înregimentarea ideologică şi politică. E suficient ca, schimbînd posturile TV cu telecomanda sau asistînd la o conversaţie între musafiri, să auzi pe cineva vorbind de binom, pentru a şti tot ce va spune respectiva persoană în orele următoare.

Nu orice creaţie politico-jurnalistică are însă aceleaşi şanse de a deveni emblemă ideologică; de aceea cazul cuvîntului binom merită analizat. Succesul e asigurat de activarea unor mituri – cît mai multe şi mai profunde. Cuvintele care desemnează un grup de elemente prin indicarea numărului lor – binom, troică, patrulater… – capătă adesea conotaţii afective şi statut de emblemă. Termenii transmit ideea unei asocieri, care, evocînd mitul „duşmanului care conspiră“, nu poate fi decît secretă şi periculoasă pentru ceilalţi. Nu degeaba se repetă, pe la festivităţi patriotice, că „unirea face puterea“; numai că puterea e suspectă, aşa că şi unirea este privită cu îngrijorare, presupunîndu-i-se dintru început scopuri ilicite şi agresive.

Formulele în care este inclus astăzi cuvîntul binom, prezente din belşug în Internet, au sonorităţi caragialiene, de discurs bombastic: secretele binomului, arma mortală a binomului; noua ţintă a binomului; un cîntăreţ pe faţă al sistemului şi al binomului, paralizat de frica binomului etc. Mă îndoiesc că toţi cititorii şi ascultătorii ştiu care sînt cele două elemente asociate în formula repetată pînă la saţietate de unele voci; de alt­fel, în rarele cazuri în care se mai oferă explicaţii, aflăm că este vorba fie de instituţii (SRI şi DNA), fie de persoane cu funcţii de conducere în respectivele instituţii. Termenul a fost lansat în spaţiul public de puţină vreme şi la început folosirea sa era chiar mai vagă decît este acum. Oricum, Binomul a devenit în anumite discursuri un personaj mitologic, ca şi mai puternicul şi mai misteriosul său tovarăş, Sistemul. Cîte o voce critică mai observă că, în algebră, de unde provine termenul, expresia se referă la două elemente asociate nu doar prin adunare, ci şi prin scădere. În limbajul jurnalistic, punctul de pornire al extinderii l-a constituit însă sensul deja lărgit al cuvîntului, înregistrat de Micul dicţionar academic (MDA) şi pe care îl are şi în franceză binôme, etimonul cuvîntului românesc: „ansamblu de două elemente“. Or, a numi un asemenea ansamblu cuplu sau pereche era prea marcat de nedorite conotaţii erotice; a-i spune diadă suna parcă prea elegant, aşa că termenul tehnic binom s-a potrivit cel mai bine uzului jurnalismului politic…

Un exemplu similar, tot din stilul jurnalistic, e troica, termen cu conotaţii peiorative folosit pentru a desemna asocierea dintre Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar European. Acum cîţiva ani, în contextul crizei din Grecia, termenul era foarte folosit în multe limbi, inclusiv în română: Troica împinge Grecia în brațele Rusiei“ (evz.ro, 2015); Troica vs. Grecia. Dragoste cu năbădăi, final fericit“ (adevarul.ro, 2015). Între multe alte cuvinte care ar fi putut desemna grupul de trei elemente, cu conotaţii religioase sau istorice, pozitive sau neutre (treime, trinitate, triumvirat, triadă etc.), a fost ales cel legat de abuzurile pseudo-judiciare din fosta ­URSS. Presa românească a folosit însă termenul şi pentru acuzaţii interne („Troica Băsescu – Macovei – Gitenstein a pritocit condamnarea lui Năstase“, jurnalul.ro, 2012).

Revenind la binom, e interesant că în momentul de faţă uzul şi abuzul termenului produc atît o clişeizare care permite orice combinaţie şi atenuează conotaţiile negative („un binom de referinţă în muzica lăutărească de Gorj“, youtube.com), cît şi reacţii umoristice, parodice: „Acuma stau aşa, cu un binom de bere în faţă, adică cu două peturi“ (tetelejurnal.ro). 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).