Bălţatu’, Bouroşu şi demnitaru’

Publicat în Dilema Veche nr. 633 din 7-13 aprilie 2016
Oxford, premierul şi Isaura jpeg

În perioada imediat următoare după perioada de glorie, nea Gogu și-a cumpărat vacă. Nini – alt unchi – a avut tot timpul, pe lîngă cîteva vaci, și doi boi: pe Negru’ și pe Bălțatu’. Perioada de glorie a însemnat vreo cinci ani de după Revoluție, cînd Gogu făcea afaceri spălînd chimic cazane de centrale termice și neplătind taxe. La stat. Căci, alt­fel, era un acerb susținător al barurilor și un investitor pasionat în curvăsărie şi industria farmaceutică, luînd în considerare multiplele boli venerice cu care se procopsea.

Dar să revenim la vacă. I-a pus Gogu, doamnei vaci, numele prietenei mele, lucru pe care l-am interpretat ca pe un semn de respect, considerînd faptul că el era convins că ne tragem din India. Eu îi spuneam vacii Sfînta – să îi spunem Maria – pentru a nu folosi numele real.

M-am gîndit de cîteva ori ce tare ar fi fost să fi zis – cînd mă întreba cineva de unde sînt – că sînt din India, de la Taj Mahal, și că unchiu-miu o consideră pe gagică-mea la fel de importantă ca Sfînta Maria. De fapt, părinții vin de la Budrea și Ghelmegioaia. E drept că avem neamuri și la mult mai celebrele Cilibia și Greabănu, dar tot mai bine sună India și Taj Mahal-ul.

Desigur, e mult mai probabil ca Gogu să se fi gîndit la alte calități pe care le avea domnișoara în cauză cînd și-a numit vaca. Dar cum el îmi dădea bani din cînd în cînd și, pe lîngă asta, îi foloseam atît Oltcit-ul, cît și apartamentul pentru diverse activități deloc de ignorat pentru o viață echilibrată a unui tînăr bubuind de hormoni, am decis să merg pe varianta cu respectul.

De cînd lucrez la Guvern, încep să mă simt din ce în ce mai plin de un tip de respect asemănător. Este drept că, dacă e să evaluez cinstit starea administrației publice, aproape că merit asta. Pe la începuturi am spus că, în cazul în care sînt chiar prost, o să mă scot invocînd că vin din neam bun, adică mă trag din unchiu miu Bouroșu, soțul lui Lili.

De cîteva zile am început să mă gîndesc din ce în ce mai mult că, la felul în care merge sistemul, nu ar trebui să mă supăr prea tare dacă începe lumea să mă strige, în mod eufemistic, Bălțatu’. Că de sfînt, clar nu mă ia nimeni, la rădăcinile etnice pe care le am.

Sînt și în Guvern, și în ministere oameni foarte deștepți și cu mult bun-simț, care nu au nimic în comun cu numeroșii sfinți și sfinte puși acolo de tot felul de domni și doamne care ar fi mari patriarhi și preasfinți în conceptul indiano-gogulian. Oamenii aceștia buni nu sînt nici foarte vizibili și nici nu îi dă afară entuziasmul din birou. Sînt, în multe cazuri, cinici și îi privesc cu suspiciune pe nou veniți.

Pe cît de sus este poziția pe care urmează să o ocupi ca viitor domn / viitoare doamnă, pe atît de talentat e sistemul în a te umple de osanale, pupincurisme și mici privilegii. Ești periat pe la toate întîlnirile, ambasadorii și birocrații instituțiilor interguvernamentale care au nevoie de contacte bune în Guvern vorbesc cu tine ca și cum ai fi reîncarnarea lui Lincoln (președintele, nu mașina). Se strînge rapid un nucleu de sicofanți care e gata să te proclame drept noul și unicul Mesia (indiferent de gen), gata să salveze viitorul departamentului, al ministerului sau al țării. Profesioniștii cei buni și cinici din sistem, în general, vor fi ținuți sau vor sta departe de noul venit.

În afara cercului de pupincuriști, aproape tot restul lumii te înjură: cei din afara sistemului în mod justificat, pentru că tu, în fapt, reprezinți un sistem care e disfuncțional, iar ceilalți, din sistem, pentru că ești o amenințare pentru cei mai noi sau mai vechi, dar în mod sigur, la fel ca şi tine, unicii Mesia.

Curba de învățare este foarte a­bruptă, iar pentru oamenii care își doresc să fie bine informați pentru a putea lua decizii bune necesită foarte multe ore suplimentare de lucru şi o perioadă de relativ blocaj decizional. Scade timpul interacțiunii cu familia, prietenii și cresc oboseala și iritarea. Bîrfa, poziționarea agresivă și neîncrederea sînt deja sistemice. Suspiciunea (adesea justificată) în deciziile celor care ar trebui să te ajute, dar care reprezintă sau au reprezentat interese diferite politic sau pur și simplu infracționale, nu ajută nici ea în stabilirea unei culturi de colaborare foarte necesare unui management normal.

Încet-încet, apar riscul de izolare și paranoia. Orice greșeală va fi rapid sancționată de oamenii buni din sistem, care, izolați fiind, își doresc să găsească o justificare pentru eșecul lor ca funcționari publici. În exterior, greșelile sînt vînate de cei care fie au fost la putere și practicile lor (nu rareori corupte) riscă să fie expuse, fie de cei care își doresc o guvernare cît mai bună. Neîncrederea cetățeanului în actul de guvernare este și ea foarte normală, dar deloc ușor de înghițit de către cel care îşi doreşte în mod cît se poate de onest să îşi facă treaba cît mai bine. Discrepanța dintre cele două alternative, una foarte laudativă și cealaltă exagerat de critică, are, în general, un efect negativ asupra managerului.

În mod normal, vei încerca să te înconjori de oameni ca tine, care să te înțeleagă și care să îți valideze frustrările și micile succese. Acest lucru însă va face și mai dificilă reformarea sistemului și înțelegerea problemelor adesea extrem de complexe, cauzate de mulți, mulți ani de management incompetent sau corupt și de hățișul legislativ rezultat.

Am scris textul acesta noaptea tîrziu, după o zi nu foarte ușoară la muncă. O zi în care m-am gîndit că probabil ar fi fost de preferat să fiu sau măcar să mă comport ca un bou. O zi în care unul dintre cei mai buni oameni din Guvern era amărît şi descurajat.

Valeriu Nicolae este activist pentru drepturile omului și fondator al Policy Center for Roma and Minorities.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.