Cînd e vorba despre reprimarea homosexualităţii, se ştie că ura leagă afectiv oamenii mai strîns decît o face iubirea. Cea mai intensă formă a dezaprobării ca efect este ura, fiind vizibilă ca agresivitate în comportament. Totodată ura e şi cel mai puternic liant la nivel social, cînd este vorba de alianţe împotriva a ceva intolerabil pentru morala noastră.

La recentele evenimente legate de contramanifestaţiile împotriva homosexualilor, s-au văzut alăturîndu-se grupuri neolegionare cu galerii de fotbal, preoţi şi studenţi la teologie şi huligani de tot felul, pentru a milita în plină concordie faţă de ceea ce este perceput ca fiind periculos. Unite în baza afectului comun – ura -–, în numele unei morale eludate într-un fel sau altul.

Aşadar, la început au ieşit în stradă nişte oameni care-şi cereau drepturile legitime în ceea ce priveşte oficializarea relaţiei lor. Şi nimic mai mult… Adică este firesc ca o legătură afectivă dintre doi adulţi care consimt la asta, indiferent de orientarea lor sexuală, să devină şi o relaţie legală în ceea ce priveşte parteneriatul civil. Dacă ceva anume provoacă în marşul diversităţii este faptul că persoanele care-şi manifestă zgomotos existenţa trezesc un sentiment de pericol în ceilalţi. Imediat au loc contrainvestiri de energie psihică de aceeaşi intensitate la indivizii care se simt lezaţi de ceea ce este inacceptabil pentru ei.

De unde vine această intoleranţă? De ce nu se poate privi zîmbind de pe margine la participanţii de la Gay Parade ca la un fel de carnaval? De ce se crede c-ar fi o formă de prozelitism sexual? Se vor destrăma familiile? În ce anume ar consta ameninţarea?

Nu este deloc întîmplător că Biserica este cea care sare ca arsă de fiecare dată. În mare parte, aversiunea manifestă faţă de homosexualitate se explică doar prin prisma moralei religioase, care este prima lezată. În profunzime s-ar afla teroarea pe care o exercită propriile pulsiuni homosexuale inacceptate la un nivel conştient. Scandalurile sexuale din sînul Bisericii dovedesc adesea că astfel de înclinaţii sînt greu de stăpînit. Este nevoie de un efort continuu de reprimare, constatîndu-se că persoanele cu astfel de tendinţe problematice pentru ele se îndreaptă către domenii care le mobilizează din plin defensele psihice. Se pot observa diverse forme de ascetism pentru diminuarea poftelor trupeşti şi mortificări ale simţurilor. Acestea sînt întărite de ritualurile obsesionale care luptă împotriva angoaselor generate de sentimentele de culpabilitate. Astfel se ţine în frîu, prin activităţi repetitive, o sexualitate inconştientă cît se poate de scandaloasă.

Conform psihanalizei, proiecţia este operaţia prin care cineva expulzează în lumea exterioară gînduri, afecte şi dorinţe de care nu are ştiinţă sau pe care le refuză, atribuindu-le altora. Este dovedit clinic că propriile tendinţe homosexuale nerecunoscute pot să-şi găsească exprimarea prin gînduri şi comportamente de combatere. Prin salvatorul mecanism al proiecţiei psihice, astfel de pulsiuni pot fi debarasate de „ţapi ispăşitori“.

(apărut în Dilema veche, nr. 176, 21 iunie 2007) 

Foto: wikimedia commons