Aspirația spre nimic

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Un italiano vero! jpeg

Mai întîi a fost o ceață fină. Părea normală. Poate că așa și era. Perfect normală. Naturală. Venită după o noapte lungă și rece. Uneori, părea că dispare, că se ridică. Însă rămînea mereu, cumva, în privirile noastre încețoșate. Pe urmă, încetul cu încetul, s-a instalat peste tot, ca și cînd ar fi făcut parte din ordinea fiecărei zile. A devenit din ce în ce mai deasă, iar noi am învățat să ne orientăm în ea. Am învățat să ne facem trasee, așa cum învățaserăm să ne deplasăm și în întuneric, pe timpul lungii nopți reci. Acum, vedem ceața prin care am învățat să umblăm ca pe ceva firesc. Face parte din felul nostru de a înțelege peisajul în care viețuim. Sau face parte din felul nostru de a nu vedea pe unde mergem, tocmai pentru că ne-am obișnuit de multă vreme să ne orientăm cu ajutorul altor simțuri. Credem că e imposibil să urmeze o altă noapte rece, la fel ca aceea din care am ieșit. Fără să știm că felul ăsta de ceață, din ce în ce mai deasă, e, în felul ei, o întunecare lentă, o noapte care învață să joace rolul unei zile.

Cu toate că unii o denunță în gura mare, ceața e ceva care ne convine tuturor. E foarte ofertantă. De fapt, e preferabilă oricărei alte stări de fapt. Pentru că, în ceață, poți să strigi cît te țin plămînii, să‑ți exprimi punctul de vedere care condamnă lipsa vizibilității, dar să faci ce vrei tu, pentru că nu te vede nimeni foarte clar. E foarte simplu. În ceață, zgomotul crește, pe măsură ce lucrurile sînt mai puțin vizibile. Corabia fiecăruia dintre noi trage cîte un semnal de clopot, la un anumit interval. În fondul sonor generat de milioanele de clopote, unele au abandonat ideea de interval. Clopotul e tras într-un ritm care depășește chiar și cadența celor mai performante arme automate. Nu se vede mare lucru. Ceea ce înseamnă că trebuie să ne bazăm foarte mult pe auz. Pînă cînd vacarmul clopotelor care semnalează prezența fiecăruia dintre noi devine o pastă sonoră densă și apăsătoare. Cu cît auzim mai greu, cu atît urlăm mai tare. Cu cît mai nervoase semnalele de avertizare a prezenței, cu atît mai isteric ritmul fiecăruia. Iar pasta sonoră a vacarmului în care existăm se transformă și ea, la rîndul ei, într-o ceață. O ceață a sunetelor, amestecată cu o ceață a vederii.

Cu toate astea, din cînd în cînd, răzbat anumite glasuri. Sînt vocile celor care își permit să cumpere stații de amplificare. Discursurile lor ajung și în cele mai îndepărtate cotloane. Cînd ai stație de amplificare, poți să te ridici un pic deasupra plafonului de ceață auditivă. De la înălțimea asta, poți să spui orice. Ai mari șanse să fii auzit. Și, mai ales, crezut. Pentru că nu se vede ce faci în timpul ăsta, din cauza ceții celeilalte. La adăpostul cețurilor, se poate face orice. Iar marele secret e că toți ne putem permite asta. Ceața din priviri și cea din auz nu sînt doar deranjante. Ele sînt și învăluitoare, pot fi și cît se poate  de protectoare. Sînt prilejuri minunate de a te ascunde, deși pari, într-un anumit fel, la vedere. Așa ajungi să-ți placă ceața. Egalitatea, în ceață, e mult mai seducătoare decît cea clară, de la lumina zilei. În claritate, în limpezime, se vede tot. Egalitatea de la vedere e grea, pentru că îți limitează extrem de mult gesturile. Pe cînd egalitatea din ceață e minunată, pentru că îți permite să gesticulezi cît vrei, să faci ce vrei. Că nu se vede. De la adăpostul ceții strigi ce vrei tu, cu mult mai multă încredere. 

Iar împletirea ceții vederii cu cea a auzului dă naștere, în cel mai firesc fel, unei ceți de idei. Ceea ce, iarăși, le convine multora dintre noi. În ceața generală poți să pari orice. De asta ai senzația că ești și plin de curaj. La adăpostul ceții poți să faci orice comentarii, să amendezi orice discurs, să fii cît se poate de malițios, patetic, scuturat de emoții profunde sau purtat pe aripile unui cinism suveran. Ceața chiar îți dă aripi. Capeți încredere fără să faci prea mult efort. E ca darul acela colosal din povești. Pelerina care te face invizibil. Te poți strecura oriunde și intri, ca ființă, în zona unei plăceri ascunse, greu de exprimat în cuvinte. Iar confortul ceții de idei e confortul suprem. Aici nu există imperfecțiuni, nepotriviri, poziții incomode, junghiuri cauzate de contorsionări, somn chinuitor, stat în picioare, teamă, angoasă, coșmar, torticolis, luxații și contuzii, aici totul e lin, pufos, moale, nimic nu are contur și nici greutate. Ceața de idei e un soi de paradis în care intrarea e cît se poate de democratică.

Cețurile te scutesc de responsabilitate. Nu prea mai e nimic pe umerii tăi. Totul e din cauza… ceții. Și e minunat că e așa. Poți s-o înjuri de la adăpostul ei înseși. Ce poate fi mai fascinant și mai seducător? Iar cînd îți e atît de bine, ce rămîne de făcut? Să prelungești cît mai mult starea asta. Și cum poți face așa ceva? Încurajînd ceața, mai mult sau mai puțin discret, sau chiar producînd-o. Oricum nu se vede aproape nimic. E ceață, nu?! Iar aspirația spre orice devine, la rîndul ei, ceva cețos. Ce e mai comod și mai convenabil, mai sigur și mai încurajator decît ceața? Odată pierdută, ridicată, dispărută, ne-am simți cu toții goi, rușinați, expuși vederii. Ce poate fi mai rău decît să fii văzut? Deși asta zicem că vrem. Să fim văzuți. Băgați în seamă. Respectați. Ei bine, ceața e mai bună decît toate, pentru că te scutește de orice griji. Nu mai ai nici tensiunea întrebării „Ce-ar fi dacă…?“. Ai doar confort. Un soi de liniștire. Poți să zici orice despre oricine, pentru că tu nu te vezi. Ce poate fi mai frumos? Și cine poate fi mai iubit decît negustorii de ceață? Și cine poate fi mai apreciat decît apărătorii ei? Și, la urma urmei, ce poate fi mai ispititor decît aspirația spre nimic? Pentru că poate fi la fel ca aceea spre orice. E deschiderea absolută. E ceața definitivă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.