O veste cu adevărat tulburătoare, venită de la Facultatea de Fizică, a circulat în ultimele două zile prin Universitate. Se pare că, într-un acces de nebunie acută, lipsită însă complet de semne prealabile, conferențiarul doctor Rico Pontif a răpit-o, în jurul orei 11 dimineața, așadar în plină activitate academică, din chiar impozantul său birou administrativ, pe doamna decan Panseluța Mordedrag Corbișanu. Pentru exactitate, trebuie adăugat că Pontif a luat-o pe Mordedrag în brațe și, ulterior, a alergat, ieșind din clădirea principală a instituției. S-a îndepărtat mai bine de o jumătate de kilometru, pînă cînd a fost prins și imobilizat de agenții de pază. Pe „traseu“, așa-zicînd, Rico a rupt cîteva uși cu trupul Panseluței, trup pe care de altfel l-a și scăpat pe asfalt, odată ajuns din urmă de gardieni. Întîmplarea avea darul să-ți dea fiori. Pe lîngă scena ca atare, universitarii erau obligați să vizualizeze, în reprezentarea mentală a episodului, un amănunt foarte bizar: doamna Corbișanu cîntărea aproximativ 176 de kilograme, în timp ce firavul Rico nu deținea mai mult de 65! Supozițiile nu au întîrziat să apară. Unii povesteau că Pontif ar fi fost un savant neapreciat, un inventator marginalizat de colegii invidioși. Se sugera că, după cercetări fabuloase în laboratoarele din subsolurile Universității, el ar fi descoperit un nou tip de combustibil – superior tuturor surselor de energie cunoscute de umanitate –, dar, nefiind susținut și acceptat de către conducerea Facultății, s-a văzut nevoit să-i arate doamnei decan, pe viu, ce realizase după ani și ani de muncă. Și-a montat dispozitivul energetic la nivelul, mă scuzați (așa spuneau naratorii în­tîmplării în acest punct: „mă scuzați!“), a ceea ce Caragiale a numit cîndva „gazometru“. Intrat în cabinetul Panseluței, Rico a dat drumul mecanismului care l-a propulsat instantaneu, cu tot cu decăniță, printr-o forță nepămînteană, la aproape un kilometru distanță. Probabil că bietul conferențiar se situa, cu cercetarea sa, la o aruncătură de băț de enigma teleportării și, implicit, de Premiul Nobel pentru Fizică! Scenariile complementare trimiteau la o posibilă inițiere ocultă a lui Pontif, inițiere de înalt nivel, în misterele societăților secrete (secta Illuminati constituia referința preferată). De acolo ar fi preluat, pe ascuns, cu abilități de spion, formula combustibilului extraterestru, activat în biroul doamnei Mordedrag.

Realiștii susțineau că la mijloc ar fi fost însă o dragoste veche a lui Rico pentru făptura impunătoare a Panseluței, dragoste, din nefericire, neîmpărtășită. Pontif ar fi făcut, de a lungul vremii, tot ceea ce fusese uman posibil pentru a-și cuceri iubita, dar neînduplecata profesoară Corbișanu nu a vrut să cedeze. Dumneaei visa un partener pe măsură, robust, greu de clintit de furtunile destinului. Vulnerabilul conferențiar nu dezvăluia rezistența necesară unui coechipier autentic pentru doamna Mordedrag. Arăta gata să zboare la orice adiere de vînt. Ce să mai vorbim despre furtuni? Iritat de neîncrederea Panseluței în capacitățile sale fizice, Pontif a apelat, disperat, la o demonstrație practică, luînd-o în brațe pe decăniță și fugind cu ea în depărtări, într-un simulacru straniu de marș nupțial pe fundal universitar. Ușile rupte și prăvălirea ultimativă a giganticei doamne pe asfalt nu intraseră în calculele inițiale făcute de Rico, în pofida pregătirii lui științifice. În toiul acestor nesfîrșite speculații, l-am întîlnit, accidental, pe colegul de cabinet al lui Pontif, profesorul Nucleon Adevereanu, care a rîs cu poftă auzind ce se zvonea despre fizicienii săi. „Nimic real“, a constatat el cu fermitate, oprindu-se să-mi explice tărășenia. „Rico era mare amator de cafea de la automat. Există unul la intrarea mare, care merge numai cu fise de 50 de bani. Nu prea apuca să bea, pentru că nu avea niciodată monede potrivite la el. Cu o seară înainte de incident, a cîștigat miraculos cîteva zeci de lei la niște păcănele din cartierul lui. Aparatul i-a dat toată suma mărunțiș. Prin urmare, a venit la școală, a doua zi, cu buzunarele doldora de monede. Nu a rezistat ispitei și a băut, în trei ore, toate cappuccinele, moccaccinele, lattemacchiatele și ciocolățile calde din aparat. Apoi, zăpăcit de cofeină, a prins aripi și a încercat să zboare cu Panseluța după el. Doi idioți, dar, mă rog, tot răul înspre bine: acum el e la dezintoxicare, ea la boli de nutriție (se pare că nu contuziile căpătate în cădere i-au îngrijorat pe medici, ci obezitatea sa morbidă!), iar eu am devenit decan ad interimNucleon a dat să plece, dar s-a întors brusc. A scos o bancnotă cu chipul lui Iorga din buzunar și m-a întrebat neliniștit, cu mîna întinsă și – am avut senzația – tremurîndă: „Apropo, Codrine, n-ai să-mi schimbi un leu în două fise de cincizeci? Mă topesc după un espresso lung, însă nu găsesc monede nicăieri…“ 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Fa­cultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: romanul Scriptor sau Cartea transformărilor admirabile, Editura Polirom, 2017.