În 12 octombrie, Spania își săr-bă-to-rește Ziua Națională. Conjunctură potrivită ca să punem un accent (nici grav, nici ascuțit, doar istoric) asupra ei, mai ales în contextul politic recent.

Bazele Regatului Spaniei s-au constituit conform unui scenariu tradițional în epocă, o căsătorie între monarhi, în acest caz între Ferdinand al II-lea de Aragon și Isabela I de Castilia. Se în-tîmpla la mijlocul secolului al XV-lea. Deși unite, Aragonul (din care făcea parte și Catalonia) și Castilia și-au păstrat dreptul de a se administra singure.

Mai tîrziu, sub patronajul celor doi regi, Cristofor Columb a plecat în faimoasele expediții în urma cărora a descoperit America, eveniment consemnat pe 12 octombrie 1492, dată care a și rămas Ziua Națională a Spaniei. Poate suna cel puțin curios: Ziua Spaniei este cînd s-a descoperit America. Pe scurt, pentru Spania acela a fost momentul debutului unei perioade de maximă glorie, în care a ajuns să stăpînească cel mai vast imperiu colonial și s-a impus ca prima putere comercială și maritimă a lumii. Pentru spanioli, subiectul rămîne discutabil și discutat.

Revenind la firul istoric, între 1701-1714 a avut loc războiul de succesiune la tronul Spaniei, care a marcat un punct de cotitură în istoria spaniolă, dar și în povestea catalană. Dintre cele două dinastii care își disputau tronul, a Habsburgilor și a Bourbonilor, Catalonia a ales să o susțină pe cea dintîi. A cîștigat cea de-a doua.

Astfel, Filip al V-lea de Bourbon a devenit rege al Spaniei și, neuitînd opțiunea catalană, a dat un decret, în 1716, prin care Catalonia își pierdea autonomia și trecea în directa administrare a Madridului. De atunci, autonomia – și chiar independența – catalane au reprezentat o temă recurentă în istoria Spaniei.

În 1931, cînd Spania a redevenit republică pentru a doua oară, Catalonia și-a recapătat autonomia, însă, în urma Războiului Civil (1936-1939), încheiat cu victoria lui Francisco Franco, s-a instituit un regim centralist și autoritar, în cadrul căruia statutul autonom a fost abolit. A urmat o perioadă de reprimare puternică a culturii catalane, care s a încheiat odată cu moartea generalului Franco în 1975 și reîntoarcerea la monarhie prin persoana lui Juan Carlos I de Bourbon. Catalonia și-a reprimit (a cîta oară?!) autonomia, iar în timp s-a conturat din ce în ce mai puternic, cu urmări în plină desfășurare, dorința de independență.

Catalanii nu sărbătoresc Ziua Națională a Spaniei din 12 octombrie, care face trimitere directă la Cristofor Columb. Dar unde stă astăzi statuia marelui descoperitor? Exact, fix în inima Cataloniei, în Barcelona. Istoria le așază ironic. Și continuă.

Foto: wikimedia commons