În ianuarie 1993, cînd a apărut primul număr al revistei Dilema, exista doar TVR (mă rog, şi SOTI, vreun ceas sau două, noaptea tîrziu; apoi a apărut şi Tele 7abc), n-aveam Internet (şi nici computere în redacţie, doar o maşină de scris), iar cititorii ne trimiteau scrisori în plic, prin poştă. Astăzi ne-am pus la mintea erei comunicării, am intrat pe Facebook (unde am ajuns în cîteva luni la 8.000 de fani), iar poşta ne aduce tot mai rar scrisori „ca pe vremuri“. În schimb, cititorii ne comentează cu sîrg pe site şi pe Facebook, „în timp real“. Şi totuşi, între timpul, din 1993, „care avea răbdare“ şi viteza cu care astăzi cititorii dilematici se reped la taste şi scriu imediat, „pînă nu le fuge ideea“, există o legătură care provine chiar din calitatea mesajelor, indiferent pe ce cale ne parvin. Lucrul cel mai pasionant care ni s-a întîmplat (şi continuă...) în redacţie este acest dialog permanent cu cititori inteligenţi şi cuviincioşi (chiar dacă mai primim uneori şi mesaje/comentarii sărite peste calul realităţii şi băierile limbajului) care ne „întregesc“ articolele şi opiniile cu gîndurile şi (contra)argumentele lor.
Aşa încît încercăm, în acest dosar, o pseudo-istorie a Dilemei (vechi) prin vocile cititorilor. De la preocupările grave din 1993 (fosta Securitate, „neocomuniştii“ etc. – v. pag. III) pînă la mici sau mari (dar nu mai puţin emoţionante) evenimente personale din viaţa cititorilor noştri în care revista s-a trezit „amestecată“ (sau măcar prezentă, fără voia ei – v. pag. VIII). Aproape tot dosarul este făcut din texte primite de la cititori. Le-am completat cu un scurt text „neonostalgic“ al dlui Radu Cosaşu (care, de ani întregi, „intermediază“ între cititori şi revistă, citind şi alegînd scrisorile) şi un interviu cu dl B. Elvin – scriitor, redactor-şef la Lettre Internationale, dar şi un pasionat, consecvent şi subtil cititor de gazete.
Am parcurs o bună parte din colecţia tipărită a revistei (ei, da, tipărită!) şi o altă parte în arhiva electronică. Impresia finală este că, din scrisorile cititorilor noştri, s-ar putea scoate cîteva volume consistente care ar scrie, într-un stil dilematic imposibil de întîlnit în altă gazetă, istoria tranziţiei noastre. Deocamdată, putem oferi doar o selecţie (prea) scurtă din acest soi special de texte (pe jumătate scrisori amicale, pe jumătate articole) care au dat un sens revistei în primii săi (aproape) 18 ani de viaţă.
Doar intrebari. Multe !
adăugat de marianboian la data de 05 Septembrie 2010 05:09:37
Inca resusesc sa citesc Dilemateca, editia tiparita. De obicei gasesc subiecte care imi plac, fara sa ma faca sa-mi expun opinia.In muraul 52/rubrica(?) DOSAR am citit rezumatul studiului doamnei Sanda Cordos (sper ca m-am exprimat corect). Asaltat si de intrabarile iscate de celelalte articole din revista mama intreb : - daca atat de multi au avut acces/au acumulat cunostinte inaccesibile omului de rand cum de continuam sa "ne dam doar cu parerea" fara sa folsim cea ce am invatat ?
De ce am sentimentul ca mnereu ne plangem de mila, ferindu-ne sa ne asumam responsabilitati care ne-ar putea perturba/anula placutele noastre tabieturi /
Poate nu-si are locul aici dar va rog sa acceptati sa ma refer la cozi, in intelesul a sta la un sir pentru a obtine/rezolva ceva. Daca in anii socialismului victorios staeam la intr-un nesfarsit sir pentru un litru de lapte, uneori dela 3-4 dimineata, fara sa fiu sigur ca voi obtine mult dorita sticla, astazi in orasul meu imi rezolv ori ce problema in cel mult 30 de minute. Poate asteptarea cea mai mare si uneori enervanta este la evidenta populatiei pentru obtinerea de pasapoarte, carti de identitate, inregistrari de autovehicole, unde incetineala se datoreaza, dupa mine, modului in care a fost conceputa evidenta electronica, nu functionarilor.
La celelate institutii ale administatiei locale cel putin eu nu am dat peste siruri interminabile. Daca in Bucuresti situatia este asa cum rezulta din articolele din revista nu cred ca este vina guvernului ci mai curand a noastra.
Nu va mira faptul ca in ori ce localitate in orele in care in mod normal ar trebui sa se lucreze strazile sunt pline de oameni ? Pe toate benzile de circulatie ale strazilor circula autoturisme cu cate o persoana in ele precum electronii liberi ? ori ce supermarket este asaltat de cumparatori la ori ce ora, iar cei care fac cumparaturi, dupa cum arata, ar trebui in mod normal sa fie undeva unde sa presteze o munca/serviciu ? In calatoriile Dumneavoastra prin lume nu ati sesizat ca cei care sunt pe strazi sunt doar turisti, numarul localnicilor fiind foarte mic si fara greutate poti observa ca se afla acolo pentru a indeplini o anumita obligatie/functie si nu sa taie frunza la caini. Potate cea ce am scris este lipsit de importanta, poate exprimarea mea nu s\este cea mai fericita si indiferent cum veti vedea aceste randuri intebarile ramn. Va multumesc si atat cat voi avea posibilitatea o sa va citesc cu placere. Regret disparitia Ideilor in Dialog. Pentru toti Pace si Bine !