Numai pentru abonati

| De la regalitate la realitate

Focuri, serve şi salve cu şi despre monarhie. O dezbatere între Mihnea MĂRUŢĂ şi Cristian GHINEA

Pentru a risipi orice teamă de arbitrar, iată un fragment al Constituţiei regale din 1923: „Nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act“ (art. 87). Se întîmplă aşa ceva în republica noastră ferită de „loteria genetică“?

 

2 comentarii 3570 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 382, 9 - 15 iunie 2011

Despre penuria de simboluri

Politicul este despre simboluri. Cred că monarhia constituţională satisface mai bine nevoia de simboluri. E mai eficientă instalarea unui ansamblu simbolic identitar atunci cînd identitatea are un exponent "profesionist"* viu (nu doar un imprimeu pe pînză).

Poate ar fi fost mai bine ca, în discuţia dintre Mihnea şi Cristian, amîndoi să fi făcut diferenţa dintre vodă şi monarh. Şi-ar fi găsit apoi fiecare mai uşor argumentele. Şi le-ar fi sistematizat. Şi le-ar fi (in)validat apoi mai temeinic.

Vodă se putea amesteca în guvernare, iar uneori vodă era şi executivul şi legislativul, iar în timpuri mai vechi era şi judecătorescul. Monarhului constituţional îi este interzisă influenţarea oricăreia din cele trei instituţii. Rolul lui este să însufleţească, să îi facă pe oameni să privească în sus (aşa cum arăta şi Mihnea) să le înspire încredere în ei înşişi, să le aline suferinţe chiar. Cu vorbe puţine, simple şi simţite. Pe scurt, monarhul ocupă "orbitalul atomic" al transcendenţei, pentru ca propensiunea omului spre "a crede" să fie imună la religii politice, la ideologii mesianice şi la alte fetişuri dătătoare de tătuci. Nu degeaba comuniştii lichidau într-un fel sau altul monarhia. Oricît ar încerca unii şi alţii să înlocuiască, de pildă, onoarea (anexă afectivă a monarhiei) cu virtutea (anexă a republicii) sau cu etica socialistă (anexă a tiraniilor secolului XX) tot un nechezol de transcendenţă iese. (vezi mausoleul cu conserva de Lenin).

Cît despre partea patrimonială a monarhiei, pe lîngă restricţia pomenită de Mihnea, aş adăga că, de pildă, Împăratul (Japoniei) nu are voie să înstrăineze niciun bun fără aprobarea Dietei**.

Aşadar, discuţia merită reluată cu Spiritul legilor pe masă. Montesquieu sensei spune clar acolo că sfîrşitul republicii este luxul, iar cel al monarhiei sărăcia. Apoi, deîndată ce monarhul se apucă să guverneze (adică, să facă pe vodă) devine ultimul din serie. După el va urma, fie o republică, fie o dictatură antonesciană, fie altă dinastie, fie un regim republican dinastic ca în Coreea de Nord.

Altfel, cu argumente istorice putem legitima orice. Şi monarhia şi republica au potenţial derapant. Pentru că derapajele ţin fie de geopolitici (extrinsec), fie de felul în care poporul îşi croieşte şi amendează Constituţia (intrinsec). Cu alte cuvinte, loc de tiranie este întotdeauna.

-------------------------------
* Iată!, deşi Japonia este o naţiune cu bulină roşie (vezi drapelul) ea rămîne în picioare şi după dezastre de mare anvergură.
** Restricţia e veche. Mişcarea Împăratului printre politicieni are doar un rol formal. Nimic executiv.

Cred că e bine să mai stric un clişeu. Majoritatea nejaponezilor cred că întregul popor era unul de fanatici şi de mistici. Nu e chiar aşa. "Fanatismul" japonez era leit celui sovietic: ori înaintai, ori erai ucis pe la spate de către ofiţerul politic.
Împăratul Showa nu a avut nicio responsabilitate pentru cele 8 milioane de victime (militari şi civili japonezi) ale Războiului din Pacific. Militarismul japonez a fost posibil deoarece Constituţia Meiji l-a permis. A făcut posibilă sustragerea Armatei oricărui control civil. Astfel, necenzurată de ceva, Armata a colonizat statul. L-a uzurpat. Chiar şi Împăratul era prizonierul Armatei.

Scurt:

dl Mihnea Maruta nu m-a convins; argumentele sale mi se par sentimentale.
De genul poetic: "Monarhia salveaza Romania".

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Ana Maria SANDU

Vedere de la Praga

Vedere de la Praga

M-am reîntors săptămîna trecută pentru Tîrgul de carte, aflat la a 22-a ediție. Am găsit un oraș înțesat de turiști, unde berea curge în continuare în valuri, unde poți să stai pînă tîrziu la mese și auzi foarte rar vorbindu-se cehește. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Întreb și eu, ca să mă aflu-n treabă: cum poate cineva (un nene cam bătrîior și destul de șters altminteri) să poarte pe cap o șapcă verde pe care scrie „Superfund“? (D. S.)

● Dintr-o reclamă am aflat că am puterea „sa emojionez“. Habar n-am ce înseamnă, dacă e de bine sau de rău, dar m-am bucurat precum Monsieur Jourdain care a tras concluzia că face proză de cînd se știe. (S. G.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI