Pentru a risipi orice teamă de arbitrar, iată un fragment al Constituţiei regale din 1923: „Nici un act al Regelui nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine răspunzător de acel act“ (art. 87). Se întîmplă aşa ceva în republica noastră ferită de „loteria genetică“?
| De la regalitate la realitate
Focuri, serve şi salve cu şi despre monarhie. O dezbatere între Mihnea MĂRUŢĂ şi Cristian GHINEA
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Orzul pe gîşte - la Educaţie
Aşadar, avem un guvern de stînga. „Stîngă modernă, europeană“ (aţi observat cît de des a fost repetată sintagma asta în ultimii ani?). Peste tot în lumea democratică, stînga defilează cu două priorităţi: educaţia şi sănătatea. Şi de multe ori cîştigă alegerile datorită programelor destinate acestor domenii.
citiţiHoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
citiţiIdei de stricat distracţia anti-austeritate
Vasăzică austeritatea nu mai e chiar aşa o fatalitate, ne anunţă noul preşedinte francez François Hollande, în aplauzele entuziaste ale mulţumii. Dacă zice un om ales de poporul francez, atunci e musai să fie adevărat, doar nu s-a mai văzut politician francez să bată cîmpii, nu?
citiţiSocietate
O Elveţie a guvernelor
Ultimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina.
citiţiFlori şi fete
Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă.
citiţi(Iar) pe bicicletă
Merg pe bicicletă, precum majoritatea foştilor copii, dintotdeauna. Cînd eram mică, ieşeam, cu gaşca, în Parcul Tineretului, cu Pegasul meu verde. Nimic spectaculos pînă aici. Mai spectaculos era cînd ieşeam singură, prin acelaşi parc, şi, uneori, mă aventuram în locuri pe care ca „simplu pieton“ nu le atingeam vreodată.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
Despre penuria de simboluri
adăugat de Marius Mistreţu la data de 15 Iunie 2011 09:06:09
Politicul este despre simboluri. Cred că monarhia constituţională satisface mai bine nevoia de simboluri. E mai eficientă instalarea unui ansamblu simbolic identitar atunci cînd identitatea are un exponent "profesionist"* viu (nu doar un imprimeu pe pînză).
Poate ar fi fost mai bine ca, în discuţia dintre Mihnea şi Cristian, amîndoi să fi făcut diferenţa dintre vodă şi monarh. Şi-ar fi găsit apoi fiecare mai uşor argumentele. Şi le-ar fi sistematizat. Şi le-ar fi (in)validat apoi mai temeinic.
Vodă se putea amesteca în guvernare, iar uneori vodă era şi executivul şi legislativul, iar în timpuri mai vechi era şi judecătorescul. Monarhului constituţional îi este interzisă influenţarea oricăreia din cele trei instituţii. Rolul lui este să însufleţească, să îi facă pe oameni să privească în sus (aşa cum arăta şi Mihnea) să le înspire încredere în ei înşişi, să le aline suferinţe chiar. Cu vorbe puţine, simple şi simţite. Pe scurt, monarhul ocupă "orbitalul atomic" al transcendenţei, pentru ca propensiunea omului spre "a crede" să fie imună la religii politice, la ideologii mesianice şi la alte fetişuri dătătoare de tătuci. Nu degeaba comuniştii lichidau într-un fel sau altul monarhia. Oricît ar încerca unii şi alţii să înlocuiască, de pildă, onoarea (anexă afectivă a monarhiei) cu virtutea (anexă a republicii) sau cu etica socialistă (anexă a tiraniilor secolului XX) tot un nechezol de transcendenţă iese. (vezi mausoleul cu conserva de Lenin).
Cît despre partea patrimonială a monarhiei, pe lîngă restricţia pomenită de Mihnea, aş adăga că, de pildă, Împăratul (Japoniei) nu are voie să înstrăineze niciun bun fără aprobarea Dietei**.
Aşadar, discuţia merită reluată cu Spiritul legilor pe masă. Montesquieu sensei spune clar acolo că sfîrşitul republicii este luxul, iar cel al monarhiei sărăcia. Apoi, deîndată ce monarhul se apucă să guverneze (adică, să facă pe vodă) devine ultimul din serie. După el va urma, fie o republică, fie o dictatură antonesciană, fie altă dinastie, fie un regim republican dinastic ca în Coreea de Nord.
Altfel, cu argumente istorice putem legitima orice. Şi monarhia şi republica au potenţial derapant. Pentru că derapajele ţin fie de geopolitici (extrinsec), fie de felul în care poporul îşi croieşte şi amendează Constituţia (intrinsec). Cu alte cuvinte, loc de tiranie este întotdeauna.
-------------------------------
* Iată!, deşi Japonia este o naţiune cu bulină roşie (vezi drapelul) ea rămîne în picioare şi după dezastre de mare anvergură.
** Restricţia e veche. Mişcarea Împăratului printre politicieni are doar un rol formal. Nimic executiv.
Cred că e bine să mai stric un clişeu. Majoritatea nejaponezilor cred că întregul popor era unul de fanatici şi de mistici. Nu e chiar aşa. "Fanatismul" japonez era leit celui sovietic: ori înaintai, ori erai ucis pe la spate de către ofiţerul politic.
Împăratul Showa nu a avut nicio responsabilitate pentru cele 8 milioane de victime (militari şi civili japonezi) ale Războiului din Pacific. Militarismul japonez a fost posibil deoarece Constituţia Meiji l-a permis. A făcut posibilă sustragerea Armatei oricărui control civil. Astfel, necenzurată de ceva, Armata a colonizat statul. L-a uzurpat. Chiar şi Împăratul era prizonierul Armatei.
Scurt:
adăugat de victorl la data de 11 Iunie 2011 11:06:42
dl Mihnea Maruta nu m-a convins; argumentele sale mi se par sentimentale.
De genul poetic: "Monarhia salveaza Romania".