Pînă în 1989 ni se spunea că totul e bine, că trăim într-una dintre cele mai minunate societăţi din cîte există pe planetă. Mulţi vedeam şi ştiam că lucrurile stau exact invers. Surpriza a fost să constatăm că unii chiar au crezut ce le spunea propaganda oficială. După 1989 am început cu toţii să ne plîngem. Din coma societăţii ceauşiste ne-am trezit într-o tranziţie chinuitoare şi lipsită de perspective. După zece ani de frămîntări şi de dominaţie economică a unui termen lansat pe vremea Guvernului Văcăroiu – „creştere negativă“, a apărut o oază de speranţă. Prin 1999 ni s-a spus că, pentru prima oară de la Revoluţie, România a înregistrat creştere economică.
N-am perceput bine ce înseamnă asta şi ne-am temut că poate fi din nou vorba de propagandă sau de vreo interpretare trasă de păr. Tendinţa s-a menţinut şi în anii următori. Au venit integrările în NATO şi Uniunea Europeană şi în faţă a început să ni se dezvăluie societatea de consum cu toate beneficiile ei. Era pentru prima dată după şase decenii cînd românii descopereau că se poate trăi fără crize şi fără lipsuri cronice de un fel sau altul.
În 2007 şi 2008 a început a se vorbi de criza economică mondială. Ni se spunea că e la alţii, nu la noi. În 2009 ni s-a spus că e şi la noi. Nu s-a simţit însă mare lucru şi ne-am zis că aşa or fi crizele din capitalism, incomparabil mai uşoare decît perioada comunismului. În 2010 însă, într-o zi preşedintele a apărut la televizor şi a spus că taie salariile şi pensiile. Era ceva concret şi inevitabil. Scurtă a fost fericirea. Vechile imagini ale unui trai greu au reapărut în mintea oamenilor. Pare că ne-am regăsit matca firească a greutăţilor şi necazurilor... a lamentărilor.
Au început apoi măsurile bîlbîite şi întrebările. Cine şi de ce ne-a pedepsit din nou cu o criză? E o criză reală sau doar o scuză pentru ce ni s-a furat? Nu cumva e un nou pretext pentru ce urmează a ni se lua? Şi cum s-a întîmplat că, în timp ce noi ne vedeam liniştiţi de treabă, lucrurile s-au stricat? Avem vreo vină? Cine şi cînd ne mai poate scăpa de beleaua asta? Unde putem ajunge şi ce avem de făcut? Şi tot aşa, confuzia sporeşte, în vreme ce criza, deja încheiată în alte părţi, la noi pare că se înteţeşte.
Foto: Vasile Dorolți
Brigada artistică de agitaţie
adăugat de mariusdelaepicentru la data de 02 Septembrie 2010 06:09:39
-Tovarăşe profesor, de ce numai economia mondială e în criză?
- Băi, aici aţi venit ca să-nvăţaţi, nu să-ntrebaţi. Întrebatul e treaba profesorilor. Care demult au terminat cu învăţatul.
stopati curba de sacrificiu sidistrugerea unei categorii sociale
adăugat de gabriel teodorescu la data de 29 August 2010 08:08:36
Legea 330/2009 care oricum a fost aplicata in mod discriminatoriu pentru unii bugetari, va deveni istorie, deorece Guvernul vrea ca salariile bugetarilor sa fie variabile, de la an la an, in functie de PIB.
Disculparea guvernantilor actuali, vezi cazul minciunii prin omisiune, sau falsele argumentari ale Premierului Boc, si ale ministrilor sai, nu ma pot convinge ca imi va fi mai bine anul viitor.
Deficitul bugetar actual este in mare masura datorat, incapacitatii guvernului de a elimina propria coruptie, dar nu este un motiv de restrangere a drepturilor consitutionale ale unor cetateni intr-o societate democratica.
:
daca sunteti de acord puteti semna aici
http://www.petitieonline.ro/petitie-p08386056.html
...
Poate o actiune legislativa din partea populatiei va putea tempera furia acestor guvernanti indreptata impotriva unei categorii sociale...
Măcar în ,,Dilema"...
adăugat de Mihai FLOAREA la data de 28 August 2010 09:08:00
Am suferit în comunism din pricina limbajului de plastic (am argumentat altundeva de ce consider jignitoare pentru nobleţea lemnului sintagma anapoda calchiată fără judecată de ,,eseiştii" mediatizaţi asiduu după 1990).
Sînt nevoit să lupt încă din greu şi-n epoca de perpetuă ,,tranziţie" cu barbarismele, cu agramatismele, cu improprietăţile, cu anacoluturile, cu nonsensurile, cu bîlbîielile, cu intonaţiile stranii pentru idiomul daco-român, cu pleonasmele, cu decita şi toate celelalte nenorocite ticuri verbale, cu trecerea la ,,â" şi ,,sunt", cu asaltul de anglicisme şi americănisme etc. etc. etc. Citesc şi ascult, prin urmare, selectiv, spre a nu mă mai indispune zadarnic şi a rezista de la catedră întru apărarea normalităţii exprimării în româneşte, în pofida tuturor acestor grozăvii izvorîte din imbecilitate, ignoranţă sau rele intenţii.
Intervin însă fiindcă în lista mea de greşeli nu am o mai stupidă sintagmă precum aceea pusă, ce-i drept, în ghilimele (dar aceasta nu salvează formularea în cauză de ridicol, la fel cum virgula e incapabilă să estompeze cacofoniile!) din propoziţia următoare măcar în ,,Dilema“ mi-aş fi dorit să n-o întîlnesc:
După zece ani de frămîntări şi de dominaţie economică a unui termen lansat pe vremea Guvernului Văcăroiu – „creştere negativă“, a apărut o oază de speranţă.