Voluntar la Tăşuleasa

Andrei DĂSCĂLESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 611 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2015
Raportul de Responsabilitate Corporativă jpeg

Sînt în Pasul Tihuţa, la Hotel Castel Dracula, popas popular printre şoferi şi amatori de kitsch vampiresc şi arhitectural. E o seară friguroasă, afară viscoleşte, iar eu îl aştept pe Alin Uhlmann Uşeriu de la Tăşuleasa să vină să mă ia, pentru că urmează un drum forestier care nu prea e practicabil iarna. 

„Uhlmann Uşeriu“ şi „Tăşuleasa“ sînt nume pe care nu le-aş fi reţinut dacă nu mi le-aş fi trecut în telefon atunci cînd le-am auzit pentru prima oară, în urmă cu doar cîteva ore, într-o cafenea din Suceava.

Am venit la „Tăşu“ la insistenţele lui Mani Gutău, solistul de la Urma, care ţine neapărat să apară cadre de la Tăşuleasa în videoclipul la „Cine iubeşte şi lasă“, pe care-l regizez. 

A doua zi dimineaţă, după multe ore de poveşti şi puţine de somn, fac cunoştinţă cu campusul şi Pădurea Pedagogică. În zăpada pînă peste genunchi, Ana face îngeraşi, iar Paul desenează o balenă „în mărime naturală“. Apoi stăm iar la poveşti cu Alin, preşedintele asociaţiei. Rar mi-a fost dat să văd un om vorbind cu atîta pasiune şi convingere. Stau şi mă întreb cum de n-am auzit pînă acum de organizaţia asta. Poate pentru că e în creierul munţilor. Poate pentru că tace şi face.

Cîteva ore şi cîteva cadre mai tîrziu, ar cam fi timpul să plec, dar aflu că drumul e viscolit şi nu se poate ieşi nici cu maşina 4x4 cu care m-au luat de la Dracula. Răsuflu uşurat, nu aveam nici un chef să plec. De altfel, a tot viscolit vreo trei zile şi nu-mi aduc aminte dacă drumul chiar a fost blocat sau a fost doar o scuză. 

Aşa am devenit eu voluntar la Tăşuleasa, iar drumurile de 500 de kilometri de la Bucureşti au fost din ce în ce mai dese, pînă cînd am început să stau mai mult acolo decît în Bucureşti. Încă de la a treia vizită, m-am oferit să fac un film documentar despre acţiunile lor din 2013. Au urmat împăduriri, ecologizarea unei peşteri, crearea unui film de animaţie, evenimente culturale, drumeţii în munţi şi multe lecţii despre natură, voluntari şi voluntariat. Acolo i-am cunoscut pe Marcel Iureş, Ada Milea, Ion Barbu, Mircea Miclea, Voicu Bojan şi mulţi alţi oameni minunaţi. 

Cînd montam documentarul, în studioul improvizat în „Atelierul de fier“, Alin trecea pe la mine şi mă întreba „No, Andrei, iese un film fain?“ şi aşa i-a rămas titlul:

(de căutat pe YouTube).

Mi-e greu să enumăr la cîte alte acţiuni am participat, în afară de cele din film. În anii ce-au urmat, asociaţia a crescut, proiectele s-au înmulţit, voluntarii – la fel, şi din ce în ce mai multă lume a auzit de Tăşuleasa. 

În 2014, am documentat amenajarea potecii tematice Via Maria Theresia, în Munţii Călimani. Printre gîfîituri, febre musculare şi furtuni, nu cred că am reuşit să surprind destul de bine dimensiunea imensă a efortului şi a determinării voluntarilor de a amenaja traseul la timp pentru prima ediţie a Maratonului Via Maria Theresia: poteci curăţate de vegetaţie şi pietre, iarba tunsă, 450 de stîlpi cu marcaje, două puncte de acces şi mai multe popasuri cu informaţii, toate pe un traseu de 42 de kilometri care traversează Munţii Călimani dinspre Transilvania spre Bucovina (sau invers). 

Aş mai aminti proiectul „Camionul de Crăciun“, în organizarea căruia mi se pare că se văd rădăcinile nemţeşti ale asociaţiei: proiectul e uriaş – într-o singură zi, pînă la 20.000 de cadouri se distribuie, individual, copiilor din 165 de sate. Sună impresionant, nu? 

Un prieten m-a întrebat dacă noi, „acolo, la Tăşuleasa“, sîntem o sectă. E o întrebare destul de legitimă (evident, cu răspuns negativ). Paul spunea, într-un interviu din

că Tăşu e ca o pînză de păianjen: odată intrat, nu prea mai poţi să renunţi. Tăşu dă dependenţă,

„Foşti voluntari“ sînt extrem de puţini la Tăşuleasa. Iar eu, unul, mai am multe de învăţat, aşa că pot conta pe mine.

Andrei Dăscălescu este regizor, fondator şi organizator al festivalului de film Filmul de Piatră. 

Foto: R. Ciubotaru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.