Apa e pretutindeni în jurul nostru, ni se pare ceva de la sine înțeles. Lăsăm robinetele să curgă într-o fericire, atunci cînd ne spălăm. Ne bălăcim și ne bucurăm de ea cît avem chef. Bem doi litri de lichid pe zi, așa cum ni se spune pe toate drumurile. Gătim cu ea, ne udăm plantele. Ne dăm seama de importanța ei doar cînd e cîte o revizie la bloc și ne-o opresc vreo două săptămîni. Atunci cugetăm, poate, la vocile înțelepte care ne spun că nu e veșnică. Și că trebuie s-o economisim cum putem.

O vedem și-n alte ipostaze. Mergem prin orașe și le privim, cu admirație, fîntînile. Ne bucurăm de plimbările pe lîngă sau chiar pe fluviile ce străbat diverse capitale. Intrăm în -mări și oceane, ne stropim și, uneori, aruncăm chiar și gunoaie.

Cînd le vedem plutind pe „luciul apei“, ne vin în minte alte semnificații ale acesteia. Mai profunde, esențiale, nenumărate, îndreptîndu-se care-ncotro. Unele religioase – pînă la urmă, la modul concret, destui am stat, măcar o dată, la coadă la apa sfințită de Bobotează. Apa e dătătoare de viață, regeneratoare: „Contactul cu apa implică întotdeauna regenerarea, pe de o parte, fiindcă apa fertilizează şi măreşte potenţialul de viaţă, de creaţie. Apa conferă o «nouă naştere» prin ritualul iniţiatic; vindecă prin ritualul magic; asigură renaşterea post-mortem prin ritualurile funerare. Încorporînd toate virtualităţile, apa devine simbol al vieţii («apa vie»). Bogată în germeni, ea fecundează pămîntul, animalele, femeia. Receptacul al oricărei virtualităţi, prin excelenţă fluidă, suport al devenirii universale (…)“ (P. André Scrima, în selecția din Dosar a Ancăi Manolescu). Și purtătoare de duh: „Există aşadar între Duh şi ape o complicitate: Duhul este cel care face apele să germineze, să devină creatoare. Apa se desparte de aspectul ei întunecat şi distrugător pentru a deveni matricială fiindcă Duhul îi insuflă puterea vieţii şi atunci apa devine vie, apă vie.“ (P. André Scrima)

Schimbînd registrul, trecînd în cel științific, cam tot acolo ajungem: „Apa este un combustibil vital vieții. Iar viața însăși, așa cum o înțelegem noi azi, a apărut și a evoluat în apă. (…) În tot cursul istoriei umane apa a avut și are un rol vital – nu doar pentru supraviețuire, ci și pentru dezvoltare, comunicare, colaborare, expansiune și dominație. Rîurile și țărmurile au fost frontiere naturale. Marea a devenit ușa deschisă spre lume.“ (Adrian Stănică, într unul din articolele din Dosar)

Apa a fost reprezentată în pictură și muzică, interpretată în filozofie. Despre multe dintre acestea – în Dosarul de față. Care sper să ne ajute să prețuim mai mult apa, să n-o mai luăm ca pe ceva de la sine înțeles. Măcar să fim conștienți de ea și de valențele ei.

Ilustraţie de Ion BARBU