Locuiesc de cînd mă știu în București. Orașul nu-mi place în mod deosebit, însă îmi place viața de oraș. Cîteodată mă gîndesc că mi s-ar potrivi un oraș chiar mai mare decît Bucureștiul. Aparent, zgomotul nu mă deranjează sau poate că doar m-am obișnuit cu el, mi se pare că dă un ritm vieții de aici, deși pe măsură ce îmbătrînesc încep să prefer liniștea. Traficul și aglomerația uneori mi se par de nesuportat, însă, asemenea celor mai mulți locuitori ai orașului, trec și peste acest inconvenient, fără să fiu conștientă de faptul că se poate, desigur, și mult mai bine. Eu însămi folosesc mașina pentru aproape orice drum mai lung de două străzi, după care mă simt vinovată. Însă, la rîndul meu, dau vina pe transportul în comun deficitar, „deh, dacă ar exista un transport ca la Berlin, de pildă, aș uita de mașină!“, îmi zic.

Mai nou, mă afectează din ce în ce mai mult lipsa spațiilor verzi – nu-mi convine faptul că nu am nici un parc în apropiere de casă și că trebuie să merg șase stații cu metroul pînă în Herăstrău, unde simt că respir. Mai mult decît atît, mă întristează lipsa vegetației pe străzi, pe lîngă blocuri. Pe străduța mea nu este plantat nici măcar un pom, casele sînt ca niște cutii vîrîte una într-alta, iar curțile sînt toate, de fapt, niște mici terase betonate. Dar toate acestea sînt doar niște simple nemulțumiri legate de viața citadină. Dincolo de ele, de cîțiva ani încoace, aproape în fiecare început de vară, mă confrunt cu diferite simptome stranii cărora nu le găsesc neapărat vreo explicație concretă – o alergie care nu mai trece și căreia dermatologul nu-i găsește cauza, senzații de sufocare care nu au legătură cu nimic, poate doar cu anxietatea. Curios este faptul că în momentul în care plec din oraș, în vacanță, în cîteva zile toate acestea dispar ca prin farmec. Treptat, am început să fac legătura între micile mele afecțiuni supărătoare și mediul în care trăiesc, ceea ce m-a determinat să inițiez acest Dosar. Oare „orașul“ să fie cauza? Este atît de poluat încît îmi iese pe nas și pe piele?

Conform numbeo.com, Bucureștiul se află pe locul 6 printre cele mai poluate orașe europene, după orașe precum Tetovo, din Macedonia, Snipro, din Ucraina, sau Tirana, din Albania. Alte orașe românești se găsesc și ele în top – Iași, pe locul 27, Cluj, pe 49 și Brașov, pe 63. Oare chiar atît de nocivă pentru sănătate să fie viața în orașele mari din România? Am întrebat jurnaliști, oameni care au lucrat sau încă mai lucreză în organizațiile care se ocupă cu protecția mediului, un arhitect, un doctor, un europarlamentar – președinta Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European –, dar și simpli „cetățeni“ care fug de marile orașe și se mută la țară pentru a trăi într-un mediu mai puțin poluat. Concluziile le puteți trage voi, cititorii.

Ilustraţie de Ion BARBU