Vestiarul cu vedete
Vestiarul colectivului de croitorese al Cooperativei „Sîrguinţa“ din Rîmnicu Vîlcea era un mic altar pop. 80 de femei tinere aflate în toate stările civile posibile (Minodora, prietena mamei, părea să aibă cea mai mare experienţă cu bărbaţii şi soţii) îşi tapetaseră dulapurile de fier cu tot felul de cartoline şi poze cu artişti decupate din revistele Femeia (la care erau obligate să se aboneze) şi Cinema. Cînd mă plictiseam să mă joc printre baloturile de materiale textile din depozit, mă strecuram, pe ascuns, în vestiar şi deschideam rînd pe rînd toate dulapurile să mă uit la pozele alea cu femei şi bărbaţi atît de frumoşi. Apoi mă întorceam în sala maşinilor de cusut, mă duceam pe la croitoresele care îmi plăceau mie şi le întrebam:
„Cine sînt ăia care se pupă, ea cu capul dat pe spate?“, şi doamna Veronica se oprea visătoare din trasul tighelului şi îmi zicea: „Vivian Leig şi Red Batlăr“; „Cine e băiatul ăla cu părul în sus şi gulerul ridicat?“, şi tanti Mari îmi zîmbea larg din spatele aburilor scoşi de fierul de călcat: „Elvis Preslei, cel-mai-mare-rocker-înnebunea-femeile-numai-cînd-apărea-aşa-era-de-mare-a-murit-din-cauza-drogurilor...“;
„Cine e Brams?“, şi doamna Teodora prindea buzunarul cu un bold, mă mîngîia pe cap şi îmi spunea, avînd în glas aproape tristeţe: „E un compozitor de muzică clasică la care o duce Antoni Perchins pe Igrid Berman cînd se-ndrăgosteşte de ea, dar ea-l iubeşte pe altul care o înşală.“;
„Cine e negrul ăla creţ?“, şi Livia (frumoasa, săraca Livia!, s-a sinucis din dragoste pentru maistrul atelierului de croieli la o vîrstă mult mai mică decît am eu acum...) se oprea din schimbatul papiotei şi zicea: „E un american, cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor. După ce termina de cîntat, dădea foc la chitară pe scenă şi ştii cum urla lumea!?“;
„Cine e băiatul ăla în geacă roşie cu mîneci suflecate“, o întrebam pe mama, iar mama, fără să se oprească din cusut zicea aşa: „E Maicăl Geacsăn, are un dans în care el merge în faţă, dar nu ştiu cum face că dă în spate...“, „Nu-nţeleg.“, „Nimeni nu înţelege...“;
„Şi băiatul ăla cu bărbatul ăla?“, „E din „Cramăr contra cramăr... Nevasta lui pleacă de-acasă şi el rămîne cu copilu’, dar nu ştie cum să-l crească... Are şi servici şi n-are cu cine-l lăsa acasă. Ca noi“, zicea mama şi mai tăia ceva cu foarfeca;
„Cine e omul ăla medieval care priveşte în sus“, şi tot mama, sîcîită, spunea repede: „Lăurăns Olivie. Avem o carte acasă cu viaţa lui. Un mare actor“; „Cine e ăla cu barbă şi coroniţă de margarete pe cap?“, şi săraca Livia exclama luminată: „Aaaa, Travolta!“, apoi îmi povestea subiectul din Grease şi îmi arăta nişte mişcări de dans din şolduri, dar mereu striga la ea Maricica, şefa de secţie: „Livio, lasă dracu’ zbenguitul, că iar ţii tura în loc...“ (Maricica fiind foarte invidioasă pe Livia, care era cea mai frumoasă, avea gropiţe şi semăna cu Sandra cîntăreaţa);
„Şi aia cu picioare subţiri?“, „Giudi Garland. Era bolnavă, slăbise rău că nu mai putea mînca....“
Dar mie cel mai mult îmi plăcea fotografia cu o blondă căreia i se ridica fusta cînd trecea peste o gură de canal. Mă întrebam dacă cei care au fost de faţă cînd i s-a întîmplat asta au apucat să-i vadă chiloţii, dar croitoresele de la Sîrguinţa ziceau că e trucată, că aşa trebuia să iasă, ca să le placă bărbaţilor, să le sucească minţile şi ăia să înceapă „să umble“, „unde să umble?“, „după alte femei în timp ce nouă ni se tăbăceşte curul pe scaunele astea şi ne stricăm ochii chiorîndu-ne în acu’ maşinii...“ Nu era prea populară tipa aia blondă, Merlin, dar Livia zicea că e sex-simbol („Ea şi cu Odri Heburn din Vacanţă la Roma. Să-i spui maică-tii să te ducă că rulează la Flacăra...“) şi eu întrebam: „Ce-i ăla sec simbol?“, „E cînd cineva e frumos şi apoi toţi vor să semene cu el...“, „Eu n-am văzut nici un film cu Merlin“, „A murit, se zice că s-a sinucis, că au găsit un tub de somnifere gol lîngă pat, dar se pare că a fost omorîtă...“
Aproape toţi erau morţi şi mie mi se părea că în străinătate e foarte periculos chiar şi pentru actori şi cîntăreţi. Îmi părea rău de ei. Aşa frumoşi... Cultura mea pop a început cu pozele şi scenele alea din filme decupate şi lipite în vestiarul croitoreselor cooperatiste.
