Ce înseamnă faptul că Bucureștiul este un oraș vulnerabil din punctul de vedere al unui inginer de structuri?

Misiunea principală a unui inginer constructor este de a se asigura că oamenii folosesc și locuiesc în clădiri sigure – clădiri care să poată suporta eforturile la care vor fi supuse de-a lungul vieții lor. Vulnerabilitatea seismică a Bucureștiului, din punctul de vedere al unui inginer constructor structurist, este dată de insuficienta protecție a fondului construit în fața posibilelor acțiuni seismice ce pot apărea aici.

De ce riscăm să pierdem clădirile de patrimoniu din București, în caz de seism?

Multe dintre clădirile de patrimoniu sau din zone protejate sînt clădiri construite înainte de 1940 și, deci, înainte de momentul cînd acțiunea seismică a început să fie luată oarecum în considerare, oficial, în procesul de proiectare și construire. Totuși, de-abia după cutremurul din 1977 s-a reușit o schimbare a codurilor de proiectare și o adaptare la specificul cutremurelor vrîncene. Așadar, aproape orice clădire proiectată înainte de 1977 are neajunsuri din punct de vedere al proiectării antiseismice. Pe lîngă faptul că multe dintre ele nu au fost proiectate pentru cutremur, clădirile de patrimoniu din București au fost ignorate foarte mult timp, nefiind întreținute și fiind lăsate să se degradeze în fața factorilor de mediu. Această combinație nefericită de factori a avut ca rezultat fragilizarea fondului construit de patrimoniu și vulnerabilizarea Bucureștiului în fața unui viitor cutremur.

Cum se poate preveni un dezastru seismic în zonele protejate? Cum se comportă clădirile vechi la un seism mare?

Dezastrul seismic are două mari componente: pierderi de vieți omenești și pierderi materiale. Pentru o situație ca aceea a Bucureștiului, prioritatea pentru următorii ani ar trebui să fie strategii de limitare a numărului de victime.

Pe termen lung, bineînțeles, singura soluție veritabilă este consolidarea clădirilor pentru a le asigura în fața acțiunii seismice vrîncene. Pentru clădirile de patrimoniu, strategia trebuie să fie diferită de cea folosită în cazul clădirilor fără valoare deosebită arhitecturală/patrimonială, deoarece intervențiile trebuie să fie cît mai puțin intruzive posibil. Nu multă lume e conștientă de faptul că valoarea unei clădiri de patrimoniu nu e dată doar de formă și aspect estetic – valoarea unei clădiri istorice stă deopotrivă și în materialele folosite la construcție, tehnicile constructive folosite, cronologia construcției și altele. Astfel, atunci cînd intervenim pentru consolidarea unei asemenea clădiri, intervenția trebuie să fie minimală, dar suficientă cît să asigure un comportament seismic adecvat. De obicei, datorită faptului că vorbim în special de clădiri cu regim de înălțime redus și construite din zidărie, intervențiile urmăresc favorizarea unui comportament de „cutie rigidă“ al clădirilor consolidate – un tip de comportament unde eforturile seismice sînt, în cuvinte simple, preluate de pereții paraleli cu axa mișcării seismice, și nu de cei perpendiculari pe aceasta (pereții de zidărie fiind foarte fragili la mișcările seismice perpendiculare pe ei). 

Matei Sumbasacu este inginer constructor, specializat în proiectarea și analiza structurilor din regiuni seismice. În 2016, a fondat Re:Rise – Asociația pentru Reducerea Riscului Seismic.

a consemnat Edmond NICULUȘCĂ

Foto: Ema Cojocaru