„Văd barba, văd mantaua, dar pe filozof nu-l zăresc!“

Valeriu GHERGHEL
Publicat în Dilema Veche nr. 679 din 23 februarie–1 martie
„Văd barba, văd mantaua, dar pe filozof nu l zăresc!“ jpeg

Oricît m-am străduit și am cercetat, n-am găsit deocamdată o legătură prea strînsă între istețime și barbă, între barbă și înțelepciune, între profunzimea silogismului și lungimea firului de păr facial. Nici măcar în tratatul abatelui Burchard de Bellevaux, Apologia de barbis, scris pe la anul 1165, în care legătura dintre lungimea/desimea bărbii și adîncimea gîndirii și-ar fi găsit cu siguranță locul. Sigur, înțelepții dintotdeauna și-au mîngîiat bărbile ori s-au tras de ele, în momente de maximă încordare mintală și de iluminare, dar nu au catadicsit să comenteze acest obicei, deși folosul lui e vădit pentru toți. Cum putem observa, realitatea ipotetico-deductivă a gestului n-a lăsat urme în cronici și anale. Iar faptul cel mai bizar e că n-a lăsat urme scriptice nici măcar în elegiile poeților hirsuți.

Singurul gînditor care a ținut la barba lui aproape cît a ținut la adevăr a fost Epictet. Cînd împăratul Domițian și-a pus în gînd să-i alunge pe filozofi din Roma (ca pe niște intriganți și paraziți), mulți și-au tăiat barba definitorie spre a nu-și risca viețile și averea. Epictet a #rezistat. În Diatribe (1, 2, 29), filozoful stoic mărturisește că ar prefera mai degrabă să i se taie capul decît vîrful bărbii. Dar nu pentru motivul că barba și lungimea ei l-ar fi ajutat să gîndească mai lesne și mai adînc (oricum nu dădea două parale pe subtilitățile vane ale gîndirii), ci pentru motivul că barba lui era un semn sigur de acceptare a necesității (și destinului). Pe fața filozofului (dar nu numai a lui), barba crește prin lucrarea neobosită a naturii, de la sine, așa cum cresc ierburile în păduri și calculii renali în matroane. Ea nu reprezintă un simplu decor accidental și frivol, precum cerceii ori inelele la femei. Barba este dovada cea mai grăitoare a determinismului și a acceptării lui fără murmur.

Chiar cînd a devenit o modă în unele secte filozofice din Imperiul Roman, alături de mantia roasă și unghiile necurățate, barba n-a devenit pentru nimeni un semn de înțelepciune ori de gîndire ascuțită.

În Noctes attice (9, 2, 1), mult utilul compilator Aulus Gellius (care și-a redactat lucrarea pe la anul 190-200) povestește o întîmplare al cărei protagonist a fost renumitul Herodes Atticus (patrician din Atena, orator iscusit, fost consul), cel care a construit un amfiteatru superb la poalele Acropolei, existent încă și întru totul funcțional. (Prin martie 2013, am avut norocul să-i verific acustica, am văzut o tragedie cu actori ascunși sub măști.) Deci, la Herodes Atticus, care a fost un binefăcător, s-a prezentat într-o dimineață un individ cu o barbă pînă la brîu și cu părul vîlvoi, acoperit de o manta murdară. Omul l-a somat pe Herodes să-i dea cîțiva ași „pentru pîine“. Curios în fața acestei arătări bizare, Herodes Atticus a vrut să afle cine este și de unde vine. Individul i-a răspuns pe un ton arogant că înfățișarea lui divulgă imediat oricărui ins priceput cu ce se ocupă: „Sînt un filozof, deci urmez întocmai acest ideal“. La care Herodes: „Văd barba, văd mantaua, dar pe filozof nu-l zăresc. Dă-mi și alte dovezi!“ „Filozoful“ a început să bombăne și să-l privească mînios. Cei care se găseau acolo, împreună cu Herodes, i-au explicat că omul cu barba înfoiată și privire impertinentă este, de fapt, un vagabond care-și face veacul prin cîrciumi, trăind din cerșit și acoperindu-i cu ocări pe cei care îi refuză cererile (și statutul social). Herodes Atticus s-a dumirit cu cine avea de-a face și a exclamat surîzînd: „Să-i dăm, totuși, cîțiva bănuți, oricine ar fi el, ca oameni, nu ca unui om“. Și i-a dat „filozofului“ bani de pîine pentru o lună.

Anecdota, consemnată de Aulus Gellius, poate fi pusă sub proverbul curent la vremea aceea (și inutil în contemporaneitate, cînd gînditorii, cu excepția lui Daniel Dennett, își rad fețele cu melancolică răbdare): Barba nu-l face pe filozof, chiar dacă-ți lași barba să crească de-un stînjen, nu vei gîndi mai adînc: „Barba non facit philosophum“. Originea acestei spuse nu a putut fi identificată, deși unii exegeți trimit la Plutarh (care a scris în greacă). Lucian din Samosata a afirmat ceva asemănător: „Dacă ai credința că o barbă lungă te face înțelept, trebuie să accepți, prin însuși acest fapt, că o capră face cît toată opera lui Platon (fără a mai pune la socoteală scrisorile lui apocrife)“.

Prin urmare, agerimea minții nu poate fi atestată material. Mintea poate fi sesizată numai cu mintea, așa cum a arătat Descartes (și chiar sfîntul Augustin înaintea lui). Nu voi pretinde că barba este complet inutilă în practica filozofilor, voi repeta însă că relația dintre cei doi termeni rămîne, cel puțin pentru subsemnatul, obscură.

Dacă există / au existat bărbi și dacă bărbații doresc să scape de ele, e nevoie atunci de un bărbier expert în mînuirea bricelor și în bîrfe de tot felul. Iar dacă există cel puțin un bărbier priceput în bîrfe, este nevoie și de un paradox al bărbierului. Bertrand Russell (dar nu e sigur, Russell însuși spunea că l-a auzit de la altul) a propus cîndva unul: „În orașul Sevilla, bărbierul îi bărbierește pe toți cei care nu se bărbieresc singuri și numai pe ei“. Întrebarea vine firesc și inițiază paradoxul: „Cine îl bărbierește pe bărbierul din Sevilla?“ Mă opresc aici și vă las să rezolvați paradoxul. 

P.S. În treacăt fie spus, bărbat vine de la „barba“, dar termenul „barbar“, în nici un caz. Homer a folosit în Iliada (2.867) adjectivul „barbarophonos“. Și dacă e vorba de rădăcinile cuvintelor, cînd Tipătescu o îndeamnă pe Zoe „să fie bărbată“, unii filozofi fenomenologi (Heidegger, printre ei) s-ar putea gîndi la „femeia cu barbă“ și nu la virtutea bravurii. 

Valeriu Gherghel este scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.