Vacanță pe gratis

Ani ȚIGĂNAȘU
Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Vacanță pe gratis jpeg

18 iunie. Multe opţiuni, grea alegere. Mai puţine opţiuni, mai mult timp liber. Astăzi m-am revăzut cu Angie în Plaza Espanya din Barcelona. „Rucsacul ăsta e tot bagajul tău?“ „Păi... da. În drum spre aeroport m-am gîndit că nu am nevoie totuşi de toată valiza de 40 de kilograme pe care o tot pregăteam şi îndesam de două săptămîni încoace. Aşa că fardurile le-am lăsat în portbagaj.“ 

25 iunie. E mai grav să crezi în Contele Dracula sau în vampiri vegetarieni? Barcelona e un oraş plin de turişti din toată lumea. Şi mare e grădina Barcelonei! „Wow, eşti din România!?! E adevărată povestea cu Dracula?“ „Hmmm... bineînţeles! Au fost dintotdeauna şi încă mai există vampiri la noi. Adică, şi eu am sînge de vampir. Pentru turişti acum, se promovează doar poveştile despre strămoşii noştri... ştii tu, care nu puteau ieşi în lumina soarelui, care nu puteau mînca usturoi, care omorau oameni... Dacă ar fi să vorbească despre zilele noastre, cine crezi că ar fi interesat să ştie că eu mă duc la alimentară să iau sînge? Şi nu e nimic palpitant că, de fapt, putem mînca orice. Eu, spre exemplu, sînt vegetariană! Chiar am o grădină acasă şi cresc mai ales varză.“

30 iunie. E mai grav să crezi că în România sînt şi vampiri, sau că sînt doar hoţi? Prima încercare. O benzinărie la 10 km de Barcelona. Am găsit o maşină, culmea, cu şofer cu tot, care ar fi trebuit să ne ducă la cîţiva kilometri de Valencia. Dar abia ce am făcut prezentările, că după 10 minute José intră într-o miniparcare pentru urgenţe şi ne spune că el merge pe următoarea ieşire de pe autostradă. Hm, bizar! Dar ce să facem... coborîm şi o luăm la picior pe lîngă parapet, spre următoarea benzinărie. La vreo alte 10 minute de mers, vedem o maşină staţionată pe banda de siguranţă. Bineînţeles, primul gînd a fost speranţa că ne aşteaptă pe noi. Al doilea, că, dacă era pentru noi, ar fi oprit totuşi la cîţiva metri şi nu la 1 km în faţă. Mergînd noi agale şi discutînd cît de frumos ar fi fost, îl vedem pe şofer că iese din maşină şi ne face semn să ne grăbim. Avea dreptate omu’, pe autostradă nu se circulă ca la promenadă. 

„Noi mergem spre Valencia.“, „Pot să vă duc jumătate de drum, dacă vreţi.“, „Dacă durează mai mult de 10 minute, e perfect. Eu sînt Ani, din România, şi prietena mea Angie, din State.“, „Oooooh!! Ştiţi, eu nu opresc niciodată pentru autostopişti. Pentru voi am făcut o excepţie. De fapt, chiar eram cam nehotărît, de asta am oprit aşa departe de voi. Pînă la urmă, mi-am zis că n-o fi sfîrşitul acuma, dacă opresc. Sper că nu e... Dar să ştiţi, dacă aş fi luat doi băieţi şi aş fi aflat că sînt români, n-ar fi scăpat aşa, cu una cu două! Aş fi tras pe dreapta, le-aş fi dat cheile şi plecam eu pe jos!“. (Hm, acum începe să aibă sens cum cîţiva kilometri distanţă de Valencia s-au transformat în 10 minute depărtare de Barcelona). 

Dar pînă la urmă, Jorje a condus cu 25 km mai departe de ieşirea lui de pe autostradă, şi cine ştie cît a mai avut de mers ca să poată întoarce. Încă mă întreb dacă a vrut doar să fie amabil, chiar i-a fost teamă sau, cel mai probabil, ştia şi el de vampiri! 

4 iulie. Cu toţii ştim că roata se întoarce. Dar ce te faci cînd se învîrte? Ei bine, fugi! În Alicante am găsit o plajă micuţă, perfectă pentru o după-amiază tihnită sub soare. Noi două, vreo trei-patru familii cu căţel, bunici şi copii, un grup de băieţi adolescenţi, un cuplu de lesbiene, un băiet în scaunul cu rotile (şi eu m-am întrebat dacă se împotmoleşte în nisip, dar el a rămas pe marginea drumului şi eu am rămas cu nedumerirea). Apa limpede şi curată, numai bună de scăldat. Pacheţel cu mîncare, o bere care a fost rece cam jumătate de oră, ciocolată naturală... aveam tot ce ne trebuia. Şi am avut chiar şi compasiune.  „L-ai văzut pe săracul băiat, cum se uită cu jind spre mare?“ „Da, sper că se bucură şi el de liniştea de aici şi nu se simte foarte prost că nu poate coborî pe plajă sau să înoate...“ Am făcut chiar cunoştinţă cu el la plecare! Dar după ce, în drum spre casă, l-am tot văzut vreo oră dîndu-ne tîrcoale şi arătîndu-ne prin semne explicite că el cu jind se uita la văluririle noastre, şi nu la valurile mării, ne-am convins că sărăcuţul nu s-a simţit chiar aşa de prost la plajă. Pînă la urmă a trebuit să fugim pe scări ca să putem scăpa de el. Şi n-a fost chiar uşor, că deh, acum sînt rampe peste tot. Şi a trebuit să plecăm chiar din oraş, ca să putem scăpa de teroarea scîrţîitului de spiţe care se învîrt... că deh, nici bicicletele nu-s puţine. 

6 iulie. Fă-te frate cu stîncile ca să treci munţii. Iar cortul de împrumut nu se caută de găuri. Din Las Negras în San Pedro nu sînt decît 4 km. La ora 9, cînd am pornit, era încă lumină. La 10, eram în continuare prea prinse în discuţie. La 11, ne-am dat seama că nu avem lanternă. La 12, am realizat că nu aveam nici lună. Dar n-a fost foarte greu să trecem muntele noaptea. Plus că am avut foarte multă baftă! Rucsacii, ne-au făcut ei vînătăi pe umeri, dar măcar nu ne lua vîntul pe sus. Şi bine că am plecat în şlapi, că bocancii ar fi fost chiar prea mari pentru poteca aia plină de scaieţi şi lată cît palma. Ei, mai aluneca piciorul cînd se desprindea cîte o piatră, dar o auzeam cum se tot rostogoleşte şi nu se mai opreşte. Şi aşa ne-am prins şi noi că arbuştii ăia de pe margine erau de fapt vîrfuri de copaci. Şi noroc mare că, în beznă, Angie e mai mioapă ca mine. Nu de alta, dar ea chiar are rău de înălţime. 

Dar am ajuns tefere sau, cel puţin, fără oase rupte. Plaja părea pustie şi nouă nu ne părea rău. Am scos cortul, l-am montat repede, dar mai mult ne-a luat pînă să ne hotărîm care e intrarea principală şi care cea laterală... Era cam răcoare oricum, aşa că ne-am hotărît că pot fi amîndouă principale. Iar cu vîntul de peste noapte, dimineaţă ne-am trezit cu o pătură în plus. De nisip. Ar fi putut să plouă, şi cu apa care ar fi intrat prin fereastra de la mansardă să facem un castel ceva, înăuntru... Dar cît noroc să avem? 

7 iulie. Recreaţia mare. Înapoi în Las Negras, am închiriat un apartament cu două camere, baie, bucătărie şi balcon. Răsfăţ. Două zile plaja ne-a dus dorul. Dar noi am avut destul nisip şi destulă apă în cadă.

Ani Ţigănaşu este designer freelancer.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.