Unde mai e ca la teatru?

Publicat în Dilema Veche nr. 84 din 25 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Teatrul este un loc ciudat. Într-o vreme, oamenii - şi mai ales femeile (e interesant cît de repede, în comparaţie cu limbile vorbite de naţii mult mai democratice, a stabilit româna literară diferenţa dintre om şi bărbat!) - mergeau la teatru ca să vadă, dar mai ales ca să fie văzuţi. Era o bună ocazie de a-ţi etala garderoba, în stal sau în lojă; pe atunci, visul oricărei actriţe era să-şi găsească un "susţinător" din banii căruia să se poată îmbrăca la fel de elegant ca şi cutare sau cutare doamnă văzută, la teatru, de pe scenă. A trecut timpul - nu atît de mult, vreo cîteva decenii - şi direcţia tînjirilor s-a inversat: doamnele din stal (sau chiar din lojă) priveau cu invidie spre scenă, copiind în gînd modele de rochii, forme de pălării, feluri de a rosti un cuvînt sau de a ridica o mînă; iar visul oricăreia dintre ele, evident, era să-şi găsească un bărbat (sau un "amic") la fel de bogat ca susţinătorul actriţei X... Dincolo de umorul situaţiei (reală, din punct de vedere istoric) rămîne faptul că, de la un anumit moment încolo, teatrul a devenit un model - şi anume, un model de rafinament şi de bun-gust. Aceste calităţi se refereau, de altminteri, nu numai la ceea ce se vedea pe, ci şi la ceea ce se auzea de pe scenă. Rostirea, la teatru, era mai îngrijită, mai supravegheată decît rostirea "civilă", de pe stradă sau chiar de acasă, iar intonaţiile erau rotunjite elegant; de aici, şi expresia a vorbi ca la teatru. Expresie devenită, cu timpul, reproş... ...un reproş pe care oamenii scenei şi l-au însuşit atît de temeinic, încît au hotărît să nu-l mai merite nicicînd. Aşa încît au abandonat definitiv reţinerea şi autocontrolul pe care simpla urcare pe podiumul luminat, în văzul altora, le impunea. Desfiinţarea cortinei (la majoritatea spectacolelor) şi scurtarea, fizică dar şi psihică, a distanţei dintre scenă şi sală (ba chiar abolirea ei completă, la unele reprezentaţii "alternative"), menite iniţial a-i aduce pe spectatori mai aproape de "misterul scenei", au avut ca efect, printre altele, nivelarea diferenţelor dintre atitudinile, comportamentele şi reacţiile celor două "tabere" aflate faţă în faţă. Astăzi, la teatru nu se mai vorbeşte "ca la teatru"; de fapt, aproape nimic, la teatru, nu mai e "ca la teatru". Asta s-a întîmplat în mod special, trebuie să precizez, în România. Oricine a fost la teatru în străinătate sau a văzut, acasă, teatru făcut în străinătate - teatru englezesc, franţuzesc sau rusesc, în primul rînd, dar şi teatru polonez sau italienesc, suedez sau sloven - a remarcat cu siguranţă că, fără a intona emfatic şi fără a se mişca silit, actorii au un alt fel de a fi pe scenă decît acela pe care încearcă să-l impună şcoala zisă a "firescului", foarte în vogă acum la noi. Căci naturaleţea de pe scenă e cu totul altceva decît naturaleţea de pe stradă. De altfel, o deosebire de esenţă există nu doar între scenă şi stradă, ci şi între scenă ca spaţiu de expunere a personajului (teatru) şi scenă ca spaţiu de expunere a persoanei. Această deosebire se poate observa cel mai bine în acele spectacole - devenite, la noi, tot mai frecvente - în care costumele sînt nu opera unui scenograf, ci a unui creator de modă. Indiferent cît de scumpe (aşadar, de bune) sînt materialele, indiferent cît de atent e respectată perioada istorică (în cazul pieselor "de epocă") şi indiferent cît de "acurat" este finisajul, obiectele de vestimentaţie stau pe trupul actorilor ca nişte haine, nu ca nişte costume. Şi, pe deasupra, nici nu par cine ştie cît de elegante... În ultimă instanţă, în teatru (ca şi în viaţă), eleganţa este nu un semn exterior, ci o calitate interioară. Altfel, ar fi foarte simplu: regizorul care ar pune în scenă - să zicem - Cidul lui Corneille sau Fedra lui Racine (eventual, în scenografia lui Karl Lagerfeld) şi-ar asigura automat strălucirea scenică supremă, căci ce poate fi mai elegant decît versul alexandrin al clasicismului francez (în "ambalajul" casei Chanel)? Ca să argumentez printr-un contraexemplu, trebuie să spun că unul dintre cele mai elegante spectacole pe care le-am văzut în viaţa mea pornea de la o mică (şi deloc genială) farsă bulevardieră: Crima din strada Lourcine de Eug

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.