Un sălbatic înzestrat ca un paradis

Publicat în Dilema Veche nr. 610 din 22-28 octombrie 2015
Un sălbatic înzestrat ca un paradis jpeg

Printre puţinele legende strict contemporane, eu o păstrez pe aceea a unei nopţi de la începutul anilor ’60, cînd, pe la orele trei, Caragiu – actor încă neajuns la Bucureşti – a deschis în taină porţile teatrului său la Ploieşti, ca să le arate lui Teodor Mazilu şi lui Lucian Raicu, în sala pustie, cum joacă el piesa prin care s-a statutat strigătul cel mare al pendulării deasupra abisului: „Eu am ridicat problema, eu o bagatelizez!“. 

„E un Gogu la Ploieşti, extraordinar!“, se zvonea prin Capitală. Eu nu-l pot despărţi pe Caragiu, ca şi pe Cotescu, ca şi pe Rodica Tapalagă, de experienţa fundamentală a ferocităţilor poematice din teatrul lui Mazilu, teatrul în care imaginaţia şi proliferarea sentimentelor se leagă direct de viteza degradării lor. Cinema-ul nostru, e adevărat, nu a ajuns niciodată aici. 

Caragiu era un sălbatic. Un sălbatic în jungla cuvintelor. Oamenii evoluaţi au prejudecăţi în privinţa sălbaticilor, identificîndu-i permanent şi reducîndu-i sistematic la antropofagie. Alţii – şi mai discriminanţi – confundă sălbăticia cu ticăloşia şi inumanul. Sălbăticia lui Caragiu avea la bază naturaleţea, enorma vitalitate – netrucată în maniere „civilizate“ şi artificiale –, fantasticul instinct al rîsului (rîsul, susţine un umanist de talia lui Canetti, este „ultima formă de canibalism rămasă în om“), agresivitatea feroce faţă de tot ce se opunea vieţii lui plenare, libere şi profund inteligente, plăcerea voluptuoasă, fără de protocol, de a sări din liană în liană şi a adormi sub stelele unui cer fără de copie. 

Ceea ce putea face Caragiu dintr-un cuvînt, dintr-o propoziţiune, cu o frază era incredibil. Actor de concepţie largă şi încordată, actor total – care-ţi putea dansa pe sîrmă la circ azi, dar mîine îţi încremenea într-o mumie de faraon lovit de apoplexie –, el ştia prea bine că, în toate artele dramatice, nici un conflict şi nici un zbor nu se pot realiza dacă nu pui la bază, ca în orice facere a lumii, cuvîntul. Toată arta lui cuprinzătoare ca un cosmos pornea de la acest atom – al cuvîntului. Toate marile şi memorabilele lui explozii ţineau de această forţă atomică a cuvîntului, de fuziunea lui în lanţ, în fraze, în mască, în gesturi, în cîntec şi strigăt. În ultimele decenii, nici un actor român nu a reabilitat şi nu a reinstaurat domnia apăsătoare a cuvîntului, pînă la ultimele ei consecinţe asupra mişcării ochilor şi gîndurilor în cap, ca acest sălbatic înzestrat ca un paradis. 

Sunetele lui Caragiu, înălţate din atîtea şi atîtea vorbe, vorbe, vorbe, erau unice, ca ale marilor solişti. „Zoe, Zoe…“ al lui din

nu are pereche şi ţin minte

lui ca pe

, toată, căci o operă întreagă era acolo, operă secretă,

combinată cu

Muzica orală a lui Caragiu era şi ea totală, intraductibilă – în buna tradiţie caragialeană. 

Contactul lui cu vorba – într-o ţară prea fericită dinspre partea muzicii orale, unde poemul se naşte dintr-o glumă a două silabe şi gluma caută drama din căderea unei vocale lîngă o consoană, în acea litanie: „De ce, de ce, nene Anghelache?“ –, contactul acela era fizic, senzual şi esenţial. Fără prejudecăţi – din pricina unei incontestabile culturi sufleteşti, suprema cultură –, fără menajamente, fără scheme, Caragiu ştia să mîngîie un cuvînt pînă acesta dădea în rîs şi, de acolo, cale de o secundă-lumină, în clocot şi plîns, de la mîngîiere – ştiind să sucească gîtul oricărei retorici –, actorul, printr-o brutalitate firească, numai de el cunoscută, putea despica vorba în două, în patru, pînă în măruntaie, pînă în resorturile ei secrete şi după aceea, cum fac mulţi civilizaţi cu atîtea oase gustoase, îi putea suge îndelung măduva, pînă la ultimul sunet, pînă la articulaţia cea mai fragedă, pînă la tăcerea şi fiorul de apoi, fără rîs sau plîns, fiorul marii revelaţii. Artă mare, românească – aceea de a suge măduva cuvîntului pînă la deliciul şi marea inspiraţie care transfigurează lumea de afară, însorind umbrele şi dînd curcubeului un mister. 

Caragiu a introdus în limbaj, deci în celulă, deci în relaţiile dintre de- şi con-ţinut, fenomene necunoscute de dilatare şi frecare a silabelor, de rupere şi constrîngere a lexicului, strigăte noi, şoapte şi şuiere care au zguduit o topică, dînd o nouă sensibilitate inteligenţei, dezvoltîndu-i enorm şi binecuvîntat gradul de vigilenţă şi de nelinişte.

Se vorbeşte altfel de la Caragiu încoace, se înţelege altfel un text, se rîde altfel la o dramă, se moare altfel de rîs, din rîs. În cele din urmă, Caragiu – ca supremă încoronare a revoluţiei săvîrşite – a ajuns la acea muzicalitate a oralităţii care dă ticăloşiilor lirism, prostiei elan muzical şi erotic, vulgarităţii polifonie, cruzimii sugestie de berseuză, inculturii caracter de lied, minciunii caracter simfonic. Tocmai această muzică va dovedi ticăloşia multor lirisme, cruzimea multor vulgarităţi, prostia din multe cîntece de leagăn pentru a adormi adulţii, minciuna multor, foarte multor duioşii, vitalitatea mîndră şi voioasă a multor mîrşăvii. 

Sonatine, Editura Polirom, 2009)  

Foto: arhiva Teatrului "Toma Caragiu" Ploieşti

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.