Un muzeu

Publicat în Dilema Veche nr. 468 din 31 ianuarie - 6 februarie 2013
Un muzeu jpeg

27 ianuarie 1945 a fost ziua cînd, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Armata Roşie a eliberat lagărul de exterminare de la Auschwitz (Polonia). Autorităţile germane ale lagărului se retrăseseră, conducîndu-şi prizonierii, un fel de zdrenţe ale fiinţelor umane care fuseseră cîndva, spre teritoriul încă necucerit de aliaţi. Mulţi dintre supravieţuitorii lagărului au pierit pe drum. Nu mai aveau ce să facă din sau cu ei, dar se străduiau să distrugă urmele, martorii. În timp ce armata sovietică se apropia, naziştii au aruncat în aer camerele de gazare şi crematoriile. La Auschwitz au murit un milion de evrei (Hilberg, Exterminarea evreilor din Europa). Exterminarea celor 5.100.000 de evrei se numeşte Holocaust sau Shoah.

Lagărul de la Auschwitz a fost vizitat de-a lungul anilor de urmaşii celor dispăruţi acolo, dar şi de cei care voiau să se convingă cu ochii lor că oroarea a existat. Anul acesta se aniversează/comemorează pentru a treia oară în mod oficial ziua eliberării, şi iarăşi trecutul irumpe în prezent, tulburînd conştiinţa generaţiilor marcate de alte drame: amintirea îşi dispută cu istoria învăţămintele acestei catastrofe. Cel mai simplu mod de a o evita este cel folosit de preşedintele Iranului: Holocaustul nu a existat în trecut, în prezent ceea ce a fost denumit aşa este întrebuinţat pentru a anula legitimitatea palestiniană asupra teritoriului statului Israel. O conferinţă internaţională ţinută la Teheran, la care au participat şi istorici europeni şi americani, „analizează“ această versiune, se contestă cifre, nume, prin participare şi mediatizare, negaţionismul (se neagă adevărul Holocaustului) capătă legitimitate ca ipoteză ştiinţifică şi, pentru că i se adaugă şi perspectiva armei atomice iraniene, devine o problemă politică delicată. Ce e mai important şi mai util, ca preşedintele Iran-ului să admită că Holocaustul a avut loc sau să renunţe la înarmarea nucleară? Nu e mai prudent să fie lăsat să spună ce vrea, dar să fie împiedicat să facă rău? Deocamdată această murmurată rezolvare „realistă“ e amînată.

La ONU s-a adoptat prin consens o rezoluţie care respinge orice negare a Holocaustului, accentuînd datoria de a îndemna viitoarele generaţii să-şi însuşească lecţiile acestui genocid. Se vor adăuga şi altele: concurează cele din Cambodgia, Ruanda, Darfur. Rezoluţia ONU nu prevede sancţiuni pentru încălcarea ei, dar e de la sine înţeles că întăreşte poziţia ţărilor unde negaţionismul este un delict penal. Acestea sînt: Austria, Belgia, Republica Cehă, Franţa, Germania, Lituania, Polonia, România şi Slovacia. Aşa cum observa şi Timothy Garton Ash, „lista coincide cu cea a ţărilor unde există cele mai puternice partide de dreapta xenofobe, începînd cu Frontul Naţional al lui Le Pen, continuînd cu Vlaams Belang din Belgia, NPD din Germania şi Partidul România Mare“. (The Guardian, 18 ianuarie 2007) Aceste partide nu au apărut din cauza legilor care interzic doctrinele propagate de ele, dar nici legea n-a reuşit să le desfiinţeze. Existenţa lor se revendică de la principii fundamentale ale democraţiei – libertatea cuvîntului şi libertatea de asociere – şi în numele acestora extremiştii îşi recrutează publicul. Răul se ascunde în neputinţa majorităţilor democratice de a impune un cod politic şi civic care să excludă extremismul, pentru că e nociv şi ridicol, în acelaşi timp. Faptul că el este tolerat la nivelul indivizilor dă impresia că toţi gîndesc aşa, toţi îi urăsc pe străini, toţi i-ar lichida pe cei care sînt de altă părere, dar există unii oameni destul de curajoşi ca s-o spună.

Antisemitismul şi negaţionismul sînt doar simptomele unei boli mai profunde, în unele societăţi nici nu e nevoie de evrei pentru a se manifesta. Oricît se va strădui ONU, memoria Holocaustului nu va dăinui mult dincolo de cei care l-au cunoscut direct. Muzeul de la Auschwitz are mari probleme: zidurile se degradează în continuare („din cauza intemperiilor, eroziunii şi gravitaţiei“ – Piotr Cywinski, noul curator al muzeului), lemnul gheretelor de pază şi al barăcilor putrezeşte, sîrma ghimpată a fost înlocuită de cîteva ori pentru că rugineşte. Se discută intens despre modernizarea muzeului, dar asta înseamnă că viitorii vizitatori vor vedea obiecte elaborate după model de meşterii secolului XXI. Şi viitorii negaţionişti vor putea să spună că totul e doar propagandă, construită special pentru a-i prosti pe ei.

Memoria nu luptă doar cu reaua voinţă, ci şi cu intemperiile, eroziunea şi gravitaţia.

(Dilema veche, nr. 156, 1 februarie 2007)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.