"Un fel de anarhie reacționară" - dialog

Alex. Leo ŞERBAN, Marius CHIVU
Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
"Un fel de anarhie reacționară"   dialog jpeg

Marius Chivu: Democraţia opiniilor nu presupune obligativitatea opiniilor (o să rîzi, a spus-o şi Caragiale) – acesta ar fi primul corolar al libertăţii de exprimare. La noi însă dreptul şi obligativitatea se confundă. Cei care comentează pe Internet – pe bloguri, pe forumurile ziarelor etc. – cred că părerea lor e nu doar indispensabilă, dar şi infailibilă. Nu pare să existe un „drum al Damascului“ pe Internet sau la TV. E mult egocentrism şi impertinenţă şi amatorism aici. Cum îţi explici că s-a ajuns în această fundătură a dialogului?

Alex. Leo Şerban: Da, toţi cei care comentează chiar cred că părerea lor contează, dar, oare, nu au fost învăţaţi să creadă asta de la televizor, din publicitate, din (în fine) politică – adică din ceva care combină televiziunea şi publicitatea? Suportul (gratuit, să nu uităm!) deschide apetitul; ego-ul fiecăruia îl urmează. La un nivel mai profund (mă rog, cît poate să fie de profund datul cu părerea pe Internet), această cacofonie generală reflectă gradul de nesiguranţă şi de frustrare al fiecăruia. Libertatea de exprimare este un bun cîştigat, asta e cert; dar această libertate nu garantează şi disponibilitatea altuia de a asculta – sau de a fi de acord cu – părerea exprimată. Şi, cum românul se pricepe la orice – de la politică la filme trecînd prin fotbal –, aceste libertăţi paralele (care nu produc, evident, decît simulacre de dialog) sînt folosite, ba chiar abuzate, într-un mod exacerbat, aproape apoplectic (cînd nu de-a dreptul apocaliptic). Ceea ce se obţine este clar contraproductiv: o extenuare sterilă a comunicării. „Onanimul“ (cu o vorbă antologică a lui Ioan T. Morar) este anonimul de pe net care nu vrea neapărat să convingă, ci să se convingă că există. „Comunicarea“ este alibiul; în spatele lui, omul nervos şi nebăgat în seamă susţine, de fapt, monoloage autolegitimatoare.

Nu crezi însă că onanimii („comentez, deci mă autosatisfac, deci exist!“) sînt, de fapt, victimele acestui atractiv mediu-capcană unde viteza, varietatea şi excesul de informaţii produc/determină inflaţia de opinii?! Un fel de fatalitate postmodernă care facilitează expunerea, re-producerea şi propagarea sinelui (un mediu tehnologic unde, practic, nu există selecţie naturală: cele 15 minute de glorie şi putere aparţin, de fapt, tuturor şi nimănui în acelaşi timp), uzînd însă prin informaţii esenţa, iar prin opinii, comunicarea...

Ba da! Pentru că este precum Internetul – unde poţi găsi totul, dar e mai greu să găseşti fix ce te interesează. Internetul e un mediu eminamente orizontal: toate opiniile sînt pe acelaşi plan şi au aceeaşi greutate. Care e revanşa cantităţii asupra calităţii – şi nu, cantitatea nu trece în calitate!

Problema opiniilor pe Internet este că fiecare încearcă să demoleze Autoritatea substituindu-i mici „autorităţi“. Toţi sînt mici dictatori pe o cîmpie plană, luptîndu-se cu alţi mici dictatori (ascunşi sub acelaşi anonimat) şi care nu se unesc decît atunci cînd cineva cu nume + prenume (preferabil, o autoritate într-un domeniu) îşi spune, la rîndul său, părerea. În acel moment, se produce un strigăt de luptă general: „intrusul“ trebuie biruit! Ceea ce li se permite anonimilor (criticarea/atacarea/insultarea celor cu nume + prenume, preferabil autorităţi) nu li se permite acestora. „Onanimii“ au „dreptul“ de a porcăi pe oricine are sau este un nume; aceştia însă, în mod paradoxal, nu au acelaşi drept: dacă şi-l exercită, totuşi, vor avea de înfruntat armatele reunite ale micilor dictatori de pe cîmpia Internetului, care-i vor sări în cap.

Conform principiului „dacă eşti vedetă renunţi la intimitate în spaţiul public“, o autoritate trebuie să renunţe şi ea la imunitatea intelectuală în faţa anonimilor amatori de opinii...

Este un fel de corectitudine politică pe dos: anonimii (deşi sînt majoritari) „trebuie“ protejaţi de insulte; cei cu nume + prenume, preferabil autorităţi (deşi sînt minoritari), trebuie insultaţi. Dacă eşti un nume cu autoritate nu-i poţi spune unui anonim că vorbeşte prostii (deşi toate semnele discursului său duc către această concluzie logică); dar el te poate face prost fără probleme şi fără a aduce vreun argument: „argumentul“ este însuşi faptul că el ştie cine eşti, în timp ce tu nu ştii cine e! Este o patologie, evident. Întrebarea ar fi dacă ea este consubstanţială suportului, respectiv codurilor de „invizibilitate“, sau accidentală – o simplă caracteristică a oricărui început, urmînd ca lucrurile să se aşeze/reglementeze în timp. Deşi unii susţin că tocmai această reglementare ar duce la „sfîrşitul Internetului as we know it“. Pe scurt: Internetul as we know it este protejat de un fel de anarhie reacţionară (sau de o formă de reacţionarism anarhic). Iar asta, mă tem, este ceva endemic.

Eu văd acest fel de anarhie reacţionară – proletitudine politică? – ca un logo-terorism democratizat: pe Internet orice anonim poate „atenta“, cu încărcătura limbajului său artizanal plasat prin subsolurile sau prin colţurile site-urilor ori blogurilor, la corpul mediatic/ideatic al unei autorităţi. Revendicare nu există, e doar o formă de anihilare simbolică...

Aşa e. Şi tocmai de aceea eu am ales strategia duşmanului dinăuntru, producînd virusări ale „reţelei“. Pe Internet sînt un provocator, mă joc cu aşa-zisa „comunicare online“, pe care o deturnez în fel şi chip – în funcţie de interesele şi umorile de moment. Ideea e să o fac inoperantă din exces de informaţii (majoritatea, false şi contradictorii). E ceea ce-mi ocupă o parte din timp, dar combin utilul cu plăcutul. „Identitatea“ mea online (pe care, oricum, nu dau două parale) e în permanentă metamorfoză.

Identitatea online îmi pare un fel de sine troian: poate fi orice şi (îţi) poate fi „împrumutată“ de oricine! Expunerea online este incontrolabilă (practic, oricine are acces la tine) şi, prin asta, epuizantă, predispusă metamorfozei, dar prin descompunere, prin contaminarea cu viruşii anonimatului, acei paraziţi ai corpului şi identităţii tale textuale. Prefer acestei identităţi textuale, corpul fizic, iar comunicării online, solitudinea realităţii. Infernul sînt ceilalţi în sevraj de opinie!  

Alex. Leo Şerban este critic de film şi poate fi citit pe http://twitter.com/alsbyals.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.