Un drum la Turda

Publicat în Dilema Veche nr. 659 din 6-12 octombrie 2016
Un drum la Turda jpeg

Salina din Turda este lucrul cel mai uimitor pe care l-am văzut în ultimii ani, la noi și aiurea. Mai fusesem în copilărie la Muntele de sare de la Slănic Prahova, iar cu cîțiva ani în urmă la Cacica și nu aveam cine știe ce așteptări. O salină era pentru mine ceva sufocant, claustrofob, din obscuritatea căreia răsăreau uneori săli cu sculpturi în sare reprezentînd femei goale și sfinți, opera ocnașilor, bisericile și bordelurile lor săpate-n sarea-nnegrită și umedă. Dar hai s-o vedem și pe-asta, mi-am zis, dacă tot o laudă atîta lume.

Primele săli n-au fost cine știe ce: mici, cu un fel de agregate ruginite, lîngă care se aflau explicații pe care nu le-am citit. Au urmat culoare lungi și-n cele din urmă ne-am găsit în fața liftului. Mulțimea care stătea la coadă ca să coboare ne-a descurajat însă și-am luat-o pe scări. Am coborît treisprezece etaje, scanînd cu privirile, pe măsură ce coboram, o hală pentru care cuvintele „gigantic“, „colosal“, „grandios“ erau prea mărunte. Hala era puternic luminată și avea o sută de metri înălțime. De fapt, proporțiile ei erau dantești, n-aveau nimic a face cu măruntele noastre trupuri biologice. Cînd am ajuns jos ne-am crezut în Walhalla sau în Hiperboreea, „la frig și la urși“. Era o întindere de sare vitrificată cît mai multe terenuri de fotbal, pe care-naintam mărunți, uitîndu-ne-mprejur cu un fel de spaimă religioasă. Edilii găsiseră cu cale să facă acolo un parc de distracții cu o mulțime de atracții, inclusiv o roată mare ce se rotea lent pe sub bolta de trei ori mai înaltă decît ea. Ne-am suit în roata mare, am urcat și-am coborît de-a lungul pereților văluriți, tăiați în sare, sare de bucătărie, cel mai umil, dar aici cel mai fantastic mineral. Aici sarea lucea ca valurile rîurilor în lumina marilor reflectoare de sub plafon. Am rătăcit prin frigul halei încă vreo oră, cînd am aflat cu mirare că mai erau lucruri de văzut.

Cineva mi-a spus că sub acea urieșească grotă mai era încă una, la fel de vastă. Liftul ducea și mai adînc în marele cristal de sare. Am luat-o iar pe scări în jos, căci și-aici liftul era asaltat de sutele de vizitatori ce rătăciseră pîn-atunci, ca patinatorii pe rîurile flamande înghețate, pe toată suprafața incintei subterane. Am coborît încă treisprezece etaje ca să ne găsim, asemenea bătrînului rege Tlá, într-o altă grotă, de data asta aflată-ntr-o penumbră care-o făcea și mai vastă, ­căci imaginația muncea mai mult la extinderea limitelor ei. Plafonul, de data asta, nu se zărea, iar pereții îndepărtați, de sare mai întunecată, parcă, erau cumva încețoșați. În mijlocul sălii se afla surpriza cea mai mare, un vast lac subteran, cu apele negre licărind de lumina îndepărtată a farurilor și purtînd bărci în care se aflau cîte doi sau trei vizitatori dintre care unul trăgea la rame. Am numărat șapte sau opt bărci care pluteau în același timp pe apele negre, clipocind cu ecouri de peșteră. Unde lacul se îngusta, se construise un pod, era de asemenea în construcție o terasă în aer liber (dacă se poate spune așa) pentru cei ce‑ar dori un punch fierbinte cu aburii urcînd, încolăciți, în noapte.

Am urcat la suprafață pe scări. Douăzeci și șase de etaje par multe, și chiar și sînt, dacă nu ești a­nes­teziat de uimire. Le-am suit ca nimic, tot uitîndu-ne la priveliștea care nu era din realitate. Cînd am ajuns la suprafață am simțit, ca Gulliver întors din țara uriașilor, că lumea e tare măruntă. Ne-am dus la singurul restaurant mai ca lumea din Turda, unde-am mîncat în tăcere. Toate cuvintele ne rămăseseră acolo, în subteran.

Mircea Cărtărescu este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: romanul Solenoid, Editura Humnitas, 2015.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.