Un caz de transfer: greierele din furnică

Publicat în Dilema Veche nr. 658 din 28 septembrie-5 octombrie 2016
Un caz de transfer: greierele din furnică jpeg

Aparent, e ușor să scrii despre prudență și fatalism în cultura politică de la noi, dacă ne situăm în tradiția mioritică obișnuită. Relația „de tip mioritic“ a românului cu timpul și experiențele variate ale acestui tip de trăire au devenit de mult sinonime cu atitudinea „românească“ în fața politicii, a acțiunii comunitare etc. Lipsa unui instinct al solidarității este adesea explicată, și ea, prin abandonul funciar, prin resemnarea oarbă. Lamento-ul perpetuu asupra condiției prezente mizerabile se suprapune îndeobște în discursul politic unei incapacități de proiecție, unei circumstanțialități găunoase ascunse, tocmai, sub umbrela confortabilă a „specificului național“.

Practicile politicii contemporane nu se regăsesc în acest tip de clișeu, la fel cum nu își află decît cu dificultate locul în fabula greierelui și furnicii, de la care începe discuția. Personajele lui La Fontaine opuneau două forme de relație în comunitate prezente frecvent în dezbaterea despre societatea politică vs societatea naturală: acumularea egoistă, dar laborioasă, în sensul etimologic, strădania obstinată și acaparantă a furnicii, pe de o parte, și vesela nepăsare inconștientă a greierului, ajuns la mila posacei furnici, incapabilă să empatizeze cu strădania nu mai puțin lipsită de merite a greierelui. Este aici nucleul unei dezbateri mult mai ample, care vizează modul cum se construiește mai eficient o comunitate omenească, păstrînd întotdeauna în vedere, cu toate acestea, ideea funciară a unei solidarități construite: solidaritate și înțelegere a unei funcționalități reglatoare a indivizilor în societatea oamenilor.

Nimic din aceste subiecte de dezbatere nu mai pare să reziste în discursul instituțional de azi: cînd perdeaua de fum a așa-zisului fatalism se ridică – rareori, ce‑i drept –, spectacolul apare cu totul diferit: pentru că nu de fatalism e vorba, cel puțin în politica românească de azi, ci mai degrabă de o muncă asiduă de acumulare prin jaf, combinată cu un soi de mizantropie patologică. Sociopatie, altfel spus. Politica și politicienii români dau semne tot mai concludente și mai certe că sînt selectați, formați din dubla perspectivă a setei oarbe pentru putere ori a venalității, pe de o parte, și a urii și disprețului neostoit față de oameni. Lucru cu atît mai îngrijorător cu cît ne apropiem cu pași repezi de momentul unei noi decizii electorale.

Politica modernă a pornit, ce-i drept, de la o constatare lucidă a problematicei naturi umane (Life is nasty, brutish and short, spunea într-o frază emblematică Thomas Hobbes), dar a încercat, cu obstinație de furnică, să construiască modalitățile optime pentru o încadrare rațională.

Cînd Machiavelli punea (cu un secol înainte de La Fontaine) bazele criteriilor moderne de așezare a politicii, un capitol din Principele – XVI, mai exact – era dedicat „Dărniciei și parcimoniei“. Cu spiritul paradoxal și provocator care-i este propriu, Machiavelli ajungea la concluzia că dărnicia este, oricum ai privi-o, o sursă de dezechilibru în societatea politică: „Așadar, pentru a nu trebui să-și jefuiască supușii, pentru a putea să se apere, pentru a nu ajunge sărac și disprețuit, pentru a nu fi nevoit să devină lacom, principele nu trebuie să fie nicidecum îngrijorat de faima lui de zgîrcit pe care și-ar face-o. Acesta este unul din viciile care-i îngăduie să domnească“ (Machiavelli, Principele, traducere de Nina Façon, revăzută de Monica Fekete, Humanitas, 2006, p. 171).

Buna guvernare este incompatibilă, spunea el, cu dărnicia înțeleasă ca risipă. Parcimonia, pe de altă parte, sau zgîrcenia, înțeleasă mai degrabă ca un soi de prudență în raport cu bunul public, permite principelui etalarea unui mod de guvernare deschis – în mod paradoxal – creșterii, expansiunii.

Politica românească nu e populată de ciobani mioritici, nici de furnici acre, dar industrioase și de greieri solari, inconștienți, dar creativi, ci mai degrabă de greieri posaci și ostili și de furnici trîndave. În majoritatea cazurilor, ceea ce oferă scena românească este o teribilă rețea de solidarități construite pe o competentă și asiduă spoliere, în mod necesar însoțită de o imaginativă eludare a legilor. E o politică făcută de barbari, pentru a parafraza o sintagmă care aparține unuia din politicienii momentului: ea coboară în adîncurile unor resorturi care țin, conform tuturor standardelor istorice sau culturale, de barbarie. Aceasta pentru că toate filtrele și plasele de siguranță construite de modernitatea politică sînt în mod consecvent distruse: legea este savant ocolită sau construită circumstanțial și personal, în pofida oricăror principii moderne de legislație; risipa și jaful, camuflate sub diverse eufemisme („greșeli materiale“, „erori de redactare“ etc.), devin principiu fundamental de guvernare. Nici măcar greierele și furnica nu mai sînt ce erau odată: asistăm, cotidian, la un transfer incomplet de atribute cu rezultate catastrofale.

Raluca Alexandrescu este conf. univ. la Facultatea de Științe Politice a Universității București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.