Probabil că nici un alt preşedinte american nu a fost urmărit cu mai multă acribie ca Donald Trump: cu sau fără să şi-o dorească – dar, mai degrabă, fără –, apare zilnic pe prima pagină a marilor ziare internaţionale, la ştirile de la radio şi televiziune, în reţelele de socializare. Orice frază pe care o rosteşte, chiar şi neînsemnată, e analizată şi întoarsă pe toate părţile. Altfel decît ne-am aştepta din partea unui preşedinte, discursurile lui Donald Trump polarizează în loc să unească sau măcar să caute consensul.

Fake news!“, acuză preşedintele ori de cîte ori jurnaliştii publică dezvăluiri despre planurile sale, despre mersul economiei sau despre relaţiile sale cu alţi şefi de stat. Această ştampilă cu care Trump expediază ştirile incomode a devenit, într-un fel, o marcă a preşedinţiei sale. Cum ar veni, presa ar fi de vină pentru toate contradicţiile, ezitările şi greşelile preşedintelui. De fapt, Trump pare mai degrabă un guru al informaţiei decît un om de stat. Postările sale pe Twitter furnizează combustibil preţios pentru toate canalele de ştiri. Cît despre noi, cei care le urmărim, ştim doar ce zice, nu şi ce face preşedintele.

S-a văzut deja că succesul în business poate fi transferat în politică. Întrebarea e dacă aceste competenţe în managementul afacerilor pot fi utilizate şi în administrarea treburilor statului. Pînă acum, rezultatele, oricît de mult s-ar lăuda preşedintele, sînt mai degrabă modeste. Economia americană bate pasul pe loc, mult promisele noi locuri de muncă nu au apărut încă, politica americană în Orientul Mijlociu e ezitantă şi riscantă, încă nu se conturează o adevărată „doctrină Trump“.

Departe de orice certitudini, miza acestui Dosar e să prezinte nu preşedintele, ci fenomenul Trump.

Ilustraţie de Ion BARBU