Trei profesori, un destin. De la chimie spre antropologie

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
Trei profesori, un destin  De la chimie spre antropologie jpeg

Cred că ne este mai uşor să ne reamintim de profesorii care nu ne-au plăcut, ne-au îndepărtat de o pasiune sau de o vocaţie sau pur şi simplu nu aveau vocaţie pentru această meserie atît de complicată, pas comme les autres, vorba ultimilor francofoni încă în viaţă, din România. În primii ani de liceu, cîndva la sfîrşitul anilor 1980, la final de final comunist, manifestam o adevărată pasiune pentru chimie, exact aşa cum se poate vedea prin filmele cu adolescenţi aiuriţi: încropisem acasă un fel de minilaborator, cu recipiente, retorte, pahare Berzelius, spirtiere. Experimentam, învăţam din mers, abia aşteptam să ştiu mai mult, trăiam periculos, inhalam vapori. Cred că mai aveam puţin şi aruncam în aer blocul în care locuiam – din fericire, pe atunci nu trăiam în psihoza securitară de astăzi. A urmat întîlnirea cu o profesoară arogantă, distantă şi dispreţuitoare, care ne împărţea, după criterii doar de ea ştiute, în elevi „performanţi“ şi „anonimi nedemni de atenţie“. Eu nu am impresionat. Poate este mai bine aşa. Fără această zînă inversă şi roşcată a destinului meu nu cred că aţi mai fi putut citi aceste rînduri în Dilema veche. Chimiştii muncesc mult şi visează puţin. Sau cine ştie ce gîndeşte un chimist cu adevărat…

Înainte de a începe scrierea acestor rînduri m-am tot gîndit la profesorii „buni“ pe care i-am avut de-a lungul timpului, în liceu sau facultate. Care erau trăsăturile care-i făceau cu adevărat deosebiţi? Aveau oare ceva în comun? De ce ei au supravieţuit memoriei, cu nume, prenume, chip, metodă de lucru, în timp ce ceilalţi s au pierdut în nisipul clepsidrei? Iată, profesorul meu de istorie din liceu, pe care îl am atît de viu în minte: mărunţel, fumător înrăit, autoritate naturală, un fel de Napoleon Bonaparte de Brăila. Încerca să ne înveţe istoria adevărată şi nu aceea, groaznic de denaturată şi calpă, din manualele şcolare. Istoria lui Sergiu Nicolaescu nu era prezentă niciodată în expunerile sale magistrale. Ironie rece, calculată, dar extrem de empatic cu noi şi nevoile noastre de a desluşi lumea din jurul nostru. Profesorul de matematică: un om monument. Fiu de ţăran, calm, chibzuit, morocănos cu metodă. Nu făcea diferenţa între „olimpicii“ clasei (da, fac parte din generaţia lui Nicuşor Dan şi Sergiu Moroianu, ne erau daţi mereu ca exemplu imposibil de urmat de către cunoscuţi) şi „normali“. Elevi care pur şi simplu trebuia să treacă prin furcile caudine ale unui dificil examen de admitere la facultate. Avea o vorbă bună şi o încurajare pentru fiecare. Îl iubeam fără condiţii, era o adevărată insulă de stabilitate şi încredere pentru noi, tinere vlăstare. Sună ca naiba de demodat şi trist, dar asta eram, „tinere vlăstare“… În fine, profesorul de limba română. Bibliofil, uşor calofil, volubil, incoruptibil cu valorile culturii naţionale. Adevărat descoperitor şi antrenor de talente. Bucuria cu care ne arăta o ediţie rară, intruvabilă, (aproape) uitată. Mă întreb şi în ziua de astăzi cum făcea pentru a găsi astfel de cărţi, într-o perioadă în care nu se găsea aproape nimic. Lista este lungă, va trebui să-i pun căpăt aici, din păcate.

Aşa cum scriam la început, aveau ei oare ceva în comun? În primul rînd, pot afirma răspicat că stăpîneau perfect materia pe care o predau. Nu aveau ezitări, căutări inutile, reveniri, materiale ajutătoare. Nu exista pauărpoint pe atunci, nici Wikipedia salvatoare, nici iutub. Stăpînirea materiei aducea cu sine siguranţă, autoritate, respect. Formulau clar, aveau cerinţe clare. Didactica, ştiinţa achiziţiei cunoştinţelor, era simplă, clară, eficace. Nu experimentau tot timpul cu şi pe elevi, aşa cum se întîmplă mai tot timpul astăzi, din păcate. Relaţia cu elevul era una personalizată. Nu „construiau“ diferenţe între noi, de natură intelectuală sau socială. Cel mai important ingredient al relaţiei era încrederea, o încredere bazată pe cunoaştere progresivă, complicitatea datorată izbînzilor, dar şi dificultăţilor depăşite prin munca-împreună. Să nu uit: toţi a-ceşti profesori ne dădeau mult sau foarte mult de lucru, dar fără a ne încărca inutil programul. Şi, poate cel mai important aspect, lucram pentru că ne făcea plăcere, cu toată responsabilitatea de care un adolescent poate da dovadă, adică… nu foarte multă, dar eficace, atunci cînd era activată. În fine, toţi aceşti profesori aveau un simţ înnăscut al disciplinei. Reuşeau să-şi stăpînească foarte bine clasa, să dea senzaţia că sîntem o adevărată echipă (pardon, pe atunci se spunea un „colectiv unit“). Dacă mă gîndesc bine, dădeau impresia că sînt mici suverani care domneau peste mici insule de tinereţe timp de 50 de minute, fermecători prin prestanţă, cunoştinţe, inteligenţă. Atenţie, am spus „mici suverani“ şi nu „mici dictatori“!

Fără doar şi poate, putem continua mult pe această temă. Cred că răspunsurile la întrebarea „Ce face ca un profesor să fie cu adevărat bun?“ variază în funcţie de generaţia din care faci parte şi de moda timpului. Observaţi, vă rog, faptul că nu am enumerat printre calităţile esenţiale ale profesorilor mei de altădată „capacitatea-de-stimulare-a-creativităţii-şi-inovaţiei“, atît de dragi omului contemporan. O falsă obsesie. Aceste două perle rare ţi le oferă în dar Dumnezeu şi/sau genetica, nu o persoană, o metodă sau şcoala. De un singur lucru sînt sigur: întîlnirea cu un profesor care te inspiră poate fi un accident care-ţi schimbă viaţa. Destinul nostru este scris, în parte, de profesorii noştri. De la chimie spre antropologie. Dar de ce ne părăsim oare laboratorul, prima dragoste, prima pasiune? Din cauza lor, a modelatorilor de destine? „À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii?“ Dar asta este deja o altă poveste.

Mirel Bănică este cercetător în domeniul antropologiei religiilor. Cea mai recentă carte publicată: Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor, Polirom, 2019.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.