Trei întrebări pentru trei scriitori ruşi

Ludmila ULIȚKAIA, Evgheni VODOLAZKIN, Mihail ȘÎȘKIN
Publicat în Dilema Veche nr. 739 din 19-25 aprilie 2018
Trei întrebări pentru trei scriitori ruşi jpeg

Curios să aflu ce mai înseamnă Aleksandr Soljenițîn pentru literatura rusă de astăzi, am rugat trei dintre cei mai de succes scriitori ruși contemporani să răspundă, pentru revista noastră, la trei întrebări. Am ales, firește, trei scriitori ale căror cărți se bucură de mare succes printre cititorii români: Ludmila Ulițkaia, Evgheni Vodolazkin și Mihail Șîșkin. Mulțumesc agenților literari și editurilor care m-au ajutat să dau de ei, precum și dlui Anton Breiner, care, cu amabilitate, a tradus întrebările mele în rusă și răspunsurile scriitorilor în românește.

Cele trei întrebări ale mele au fost:

1) Au trecut zece ani de la moartea lui Aleksandr Isaievici Soljenițîn. Mai înseamnă el ceva pentru literatura rusă de astăzi? Dar pentru societatea rusă?

2) Dar dumneavoastră, personal, cum îl priviți astăzi pe Sol­jenițîn?

3) Care dintre cărțile lui vi se pare că rezistă și astăzi? (S.V.

● Ludmila ULIȚKAIA

1) Astăzi putem deja să spunem că Soljenițîn a intrat definitiv în canonul literaturii ruse. În tradiția literaturii clasice rusești, scriitorul a fost aproape întotdeauna nu doar autorul unor texte, ci și, în același timp, o persoană publică. În acest sens, Soljenițîn este continuatorul tradiției clasice. Marea sa cercetare cu valoare literară Arhipelagul Gulag a avut în epoca sovietică un impact social extrem de mare, dar, din păcate, într-o măsură mult mai mare în Occident decît în patria scriitorului. Mi se pare că în Rusia cărțile sale nu au fost citite suficient de atent – nici atunci, nici acum.

2) A dat dovadă de eroism civic, și acest lucru îmi trezește un respect necondițio­nat. După revenirea sa din emigrație am fost dezamăgită de încercarea sa de a intra în grațiile Puterii contemporane, precum și de susținerea acordată tendințelor arhaizante și naționaliste.

3) Prețuiesc îndeosebi povestirile sale timpurii – Casa Matrionei, O zi din viața lui Ivan Denisovici și altele. O însemnătate imensă o are actul său de curaj scriitoricesc Arhipelagul Gulag. Romanele sale timpurii m-au lăsat indiferentă. Una dintre ultimele sale cărți, Două sute de ani împreună, mi s-a părut complet inacceptabilă din varii motive – și ideologice, și estetice.

● Evgheni VODOLAZKIN

1) Mai înseamnă. Majoritatea lucrurilor spuse de el continuă să rămînă actuale. Deosebit de importante, în opinia mea, sînt ideile lui legate de căință – lucrul cel mai dificil pentru oameni. Și totuși, fără căință nu poate exista mișcare înainte. În ceea ce privește importanța lui ca scriitor, el rămîne pînă în prezent un model neegalat de lucru cu materiale istorice: atent, migălos. Descrierea amănunțită a evenimentelor istorice le-a părut multora de prisos, însă el o făcea cu bună știință, pentru a pierde nici un detaliu în explicarea trecutului. Iar dacă vrem să înțelegem evenimentele din 1917, fără Roata Roșie nu ne putem descurca.

2) Cu un profund respect. A fost un om de o onestitate ireproșabilă, pentru care literatura s-a contopit cu viața. Pentru el, literatura și viața erau de nedespărțit și le trata cu aceeași seriozitate. 

3) Aproape toate: fiecare în felul său. Roata Roșie ne explică cum se pregătea și cum s-a produs tragedia din 1917. O zi din viața lui Ivan Denisovici, unul dintre cele mai emoționante texte despre lagărele de concentrare, te forțează să-ți amintești cu ce se termină experimentele istorice și cum se răsfrîng asupra celor mai „mici“, celor mai „ne istorici“ oameni. Literatura adevărată se deosebește prin faptul că nu are o legătură indisolubilă cu evenimentele care i-au dat naștere. Ea nu este un obiect de unică folosință. 

● Mihail ȘÎȘKIN

1) În Rusia e război civil, deocamdată încă unul rece, în Internet, dar îl vedem deja revărsîndu-se în străzile și piețele orașelor. Și, ca la război, ești de o parte a liniei frontului sau de cealaltă. În ultimii ani am trăit foarte multe dezamăgiri dureroase atunci cînd oamenii pe care îi consideram cumsecade, „normali“, deveneau dintr-odată oameni de încredere ai președintelui, semnau scrisori în sprijinul lui Putin, salutau anexarea Crimeii. Și mă întreb: dacă Soljenițîn ar fi trăit pînă în zilele noastre, de partea cui ar fi fost? Aș vrea să cred că s-ar fi situat în opoziție față de regimul banditesc, că ar fi îndemnat la boicotarea alegerilor măsluite, că ne-ar fi zis „să nu trăim în minciună“. Dar ceva mă împiedică să afirm asta cu convingere. Îmi vine imediat în minte vorba sa cu privire la țările din Asia Centrală – „pîntecele moale al Rusiei“. Rușii sînt bolnavi de virusul unui „patriotism“ imperial. Cînd vine vorba de granițele imperiului, omul obișnuit se transformă, ca într-o piesă de Ionesco, într-un rinocer. Și sînt atîția rinoceri care gonesc acum în turme, strivind totul în calea lor, și prin orașele rusești, și prin Internet, și prin „literatura rusă contemporană“, încît în minte ți se furișează un gînd trist: e bine că Soljenițîn nu a prins „întoarcerea Crimeii la Patria-Mumă“ și nici războiul cu „fasciștii“ ucraineni de dragul unei „Pax Russica“. Putin l-a decorat pe Soljenițîn, a fost la el în vizită, cita din el cînd trebuie și cînd nu trebuie, și căuta să se folosească în fel și chip de figura marelui bătrîn pentru a se legitima în ochii intelighenției. Mă tem că Soljenițîn ar fi continuat să fie folosit în interesul regimului.

2) Ești un om tînăr, abia ai început să conștientizezi că trăiești și dintr-odată îți dai seama că ai fost trădat de cei mai dragi și apropiați oameni: de părinți și de bunici. Te-ai născut într-o închisoare. Te-ai născut într-o lume a minciunii fără sfîrșit. Aveam pe atunci două vise: să devin scriitor și să călătoresc prin toată lumea. Și dintr-odată am înțeles că ceea ce vreau eu să scriu n-o să se publice niciodată și că nimeni n-o să mă lase vreodată să trec dincolo de gardul de sîrmă ghimpată. Această conștientizare a faptului că trăiesc în lagăr s-a produs și datorită lui Soljenițîn și cărților sale. Țin minte cum prietenii mi-au împrumutat Arhipelagul Gulag pentru trei zile. Îl citeam nopțile. Aveam șaisprezece sau șaptesprezece ani. Cum să uiți acea beznă și acea disperare? Dar numele lui Soljenițîn se asocia în primul rînd cu speranța. Pentru că el s-a luptat cu sistemul, practic de unul singur, și a învins. Pentru că afirmația lui – că în URSS se vor întoarce mai întîi cărțile lui, și de-abia apoi și el – reprezenta, de fapt, un simbol de credință. Așa s a și întîmplat. Asta a fost o victorie a lui, dar și a noastră comună. Întîi s-au întors cărțile, apoi și el. Dar să dărîmi o dictatură s-a dovedit a fi mult mai ușor decît să construiești o democrație. El a avut o singură propunere corectă: totul trebuie să înceapă de la o autoguvernare participativă a cetățenilor. Soljenițîn trăise în Elveția și văzuse cum funcționează cu adevărat un stat democratic. Dar în Rusia nu trăiesc elvețieni. Și s-a întîmplat ce s-a întîmplat: criminalitatea s-a autoorganizat, preluînd puterea la toate nivelurile. Un stat mafiot.  

3) Pe vremuri, cărțile lui despre „lagăr“ șocau pentru că oamenii nu aveau acces la informație. Dar astăzi, și Wikipedia, și YouTube, și rafturile librăriilor sînt ticsite de informațiile istorice care redau adevărul pe care Soljenițîn visa să-l împărtășească oamenilor. Mă îndoiesc că tinerii au nevoie de cărțile sale astăzi la fel de mult pe cît îmi trebuiau mie atunci. Dar nici să spui că s-au învechit nu poți. Lagărele, sîrma ghimpată, turnurile de pază au dispărut, dar țara continuă să trăiască după legile lagărului: cel puternic își alege priciul, iar cel slab stă la tinetă. S-a întîmplat că, dintr odată, deținuții au alungat conducerea veche și au ales una proprie. Dar barăcile au rămas. Și viața în ele continuă. În Roata Roșie, Soljenițîn încerca să explice cum de s-a întîmplat așa data trecută, de ce încercarea de a construi o democrație în Rusia a dat naștere unei închisori. Și iată că, acum, totul se repetă din nou. Adevăratele cărți nu sînt despre trecut, ci întotdeauna despre viitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Bancher renumit, judecat pentru ucidere din culpă. Radu Grațian Ghețea a produs un accident rutier soldat cu moartea unei persoane
Președintele uneia dintre cele mai cunoscute bănci din România a fost trimis în judecată, pentru un accident rutier pe care l-a provocat, spun procurorii, în anul 2022.
image
Cine a fost țarul Ivan al IV-lea al Rusiei, supranumit „cel groaznic“: în masacrul de la Novgorod au fost uciși 60.000 de oameni
La 18 martie 1584, Ivan cel Groaznic a murit în timpul unei partide de şah. Se spune că Ivan a murit de o afecțiune a intestinelor și a aparatului urogenital însă, după ce Stalin a ordonat deshumarea sa, acestor afecţiuni li se adaugă şi otrăvirea cu mercur.
image
Marele Zid Românesc de la Curbura Carpaților. Este lung de zece kilometri și se află la granița dintre două județe
Legenda de la care porneşte şi numele misterioasei formaţiuni geologice spune că acest zid a fost ridicat de fiinţele mitice care trăiau în această regiune cu milenii în urmă - uriaşii, care aveau înfăţişări ciudate şi puteri nemăsurate.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.