Traducătorul – cel mai profund, mai subtil cititor

Gabriela ADAMEŞTEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Traducătorul – cel mai profund, mai subtil cititor jpeg

Am fost sfătuită (de directori de imagine autopropuși) să nu mai tot vorbesc despre norocul din cariera mea de scriitor, dar nu pot să nu spun că a fost o mare șansă faptul că prima mea traducere în Occident a fost făcută de Alain Paruit la editura Gallimard și ea a servit pe urmă ca argument și sprijin pentru publicarea cărții în limbile următoare.

Alain tradusese peste 80 de cărți atunci cînd s-a apucat de „Dimineață pierdută“, dar avusese, cu puțin timp înainte, un moment de cumpănă, lucrînd la „Orbitor“, volumul 1. Poate fusese și din cauza bolii care își arătase primele semne și a trebuit să renunțe la fumat. Avea un mod de lucru foarte ordonat, meticulos, cu tabieturi, iubea literatura lui Mircea Cărtărescu, și, traducînd, făcea o muncă de creație, așa că atunci cînd se poticnise din lucru, fusese dat un timp peste cap.

După ce avea să termine Dimineața…, mi-a arătat o scrisoare pe care mi-o pregătise și în care mă sfătuia să-mi caut alt traducător, el va renunța la această profesiune, își va lua o lungă vacanță în care să se ocupe de fiul lui, Tristan etc. Nu mi a trimis-o datorită stăruințelor lui Odille Serre, soția lui, iar Dimineața… a tradus-o la timp, conform calendarului său și al editurii. Și cu plăcere. Mi-a spus că i-a fost mult mai ușor decît la cărțile lui Mircea Cărtărescu. Găsise vocea Vicăi, personajul din cauza căruia multă vreme s-a spus despre Dimineață pierdută că e intraductibilă. Alain însă zicea că „Nu există cărți netraductibile, există traducători nepricepuți.“

Era foarte selectiv. Înainte să-mi promită că va traduce cartea, mi-a cerut o săptămînă ca să o citească și apoi m a anunțat că o va face dacă o să găsesc editură, ceea ce era foarte sceptic că voi reuși. O iubea pe Vica și mă suna să-mi povestească despre ea, ceea ce era un pic comic pentru mine. În schimb, față de partea a doua a cărții a fost mai sceptic, „scena asta nu se mai termină“, mi-a spus despre a doua discuție din salonul Mironescu și avea dreptate, am mai tăiat din ea la următoarele ediții, dar mare lucru nu mai poate fi schimbat de acolo.

Am fost foarte afectată de boala lui Alain și, deși aveam contract cu Gallimard pentru Drumul egal al fiecărei zile (Vienne le jour), l-am tot așteptat pînă cînd el mi a propus-o pe Marily Le Nir, fiindcă el nu va mai putea traduce. Și, de data aceasta a fost, din păcate, adevărat.

Traducerea franceză a Dimineții… a rămas pentru mine cea mai bună din cele 12 sau 13 care au urmat, pînă la recenta traducere germană („Verlorener Morgen“), făcută de Eva Wemme, care a luat acum nici două luni premiul pentru traducere de la Leipzig, cel mai important premiu de traducere din Germania. La acordarea lui se ține seama și s-a subliniat în Laudatio și valoarea cărții.

În discursul ei, laureata Eva Wemme a amintit și ajutorul primit de la scriitorul german Jan Koneffke, care a făcut lectoratul cărții și a ajutat la traducerea celei de a doua părți (scena salonului, lungă și destul de alambicată, este și ea o probă grea). Eva mi-a mărturisit că vocea Vicăi germane, care a încîntat juriul premiului, este vocea bunicii ei, care a fost muncitoare. Atunci mi-am amintit ce-mi tot spunea Gerhardt Csejka, un traducător perfecționist de literatură română în germană: noi, care am venit din România, nu putem traduce vocea Vicăi fiindcă nu am copilărit în Germania.

Nu sînt sigură că este chiar așa, Georg Aescht, nominalizat și el la acest pre-miu pentru traducerea „Pădurii Spîn-zuraților“, a fost ani de zile alături de mine, traducînd fragmente din toate cărțile mele și cu traducerea lui a apărut în germană Drumul egal al fiecărei zile, (editura Schoeffling) și „Întîlnirea“ (editura Wieser).

Spațiul nu-mi permite să povestesc la fel de mult despre Nicolas Cavailles, cel care l-a înlocuit, pentru mine, pe -Alain Paruit, în aventurile cărților mele pe piața literară franceză. Nicolas, el însuși un scriitor talentat, care cunoaște foarte bine istoria literaturii române (la -Gallimard a făcut ediția Cioran) mi a tradus Provizorat pentru Gallimard și recent am semnat amîndoi contracte pentru Fontana di Trevi. Este un sentiment minunat acesta de lucru în echipă pe care îl am cu el, după mai multe cărți (povestirile mele, „Gare de L’Est“ și memoriile, publicate la Non Lieu ca „Les Annees Romantiques“ tot cu traducerea lui au apărut).

Un sentiment mai puternic decît doar cel de lucru în comun, o admirație și o prietenie solidă am pentru Rumiana Stanceva, o erudită comparatistă, traducătoarea mea în bulgară, sau pentru Gabriella Koszta, traducătoarea majorității cărților mele în maghiară. Cu fiecare dintre ele am o poveste norocoasă. Cărțile traduse aparțin, după mine, atît autorului, cît și traducătorului, cel mai profund, mai subtil cititor. 

Gabriela Adameșteanu este scriitoare.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.