Tentaţia autocelebrării

Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Tentaţia autocelebrării jpeg

Deseori mi s-a întîmplat, în Franţa, să discut cu intelectuali şi cu artişti care se declarau, cu multă mîndrie, „soixante-huitards“, altfel spus actori activi ai evenimentelor din mai 1968. Există un numitor comun la aceşti francezi, în special la cei care au fost protagoniştii revoltelor de la Paris: chiar dacă ulterior s-au îndepărtat de idealurile proclamate în 1968, toţi păstrează în fiinţa lor amintirea unui moment de extremă intensitate revoluţionară, umană şi emoţională. Ceva miraculos s-a întîmplat deci în acel mai 1968 în Franţa, iar unora dintre interlocutorii mei le-a fost greu să-mi povestească evenimentele în cuvinte, preferînd să mă trimită la imagini. Treptat, mi-am dat seama că revolta din mai 1968 din Franţa are ceva comun, la nivel de percepţie, cu ceea ce s-a întîmplat în decembrie 1989 în România. Greu de găsit doi francezi care să aibă aceeaşi interpretare despre mai 1968, după cum este imposibil de găsit doi români care să aibă aceeaşi viziune despre decembrie 1989. Comparaţia însă se reduce la acest aspect.

pv afis1 jpg jpeg

În această perioadă, pînă pe 26 august, la Biblioteca Naţională „François Mitterrand“ de la Paris poate fi vizitată o expoziţie intitulată „Icônes de Mai ’68. Les images ont une histoire“ („Simboluri ale evenimentelor din Mai 68. Imaginile au o istorie“). Meritul acestei expoziţii constă mai puţin în dimensiunea aniversară, cît în faptul că ne arată cum se scrie istoria. Contestaţiile din mai 1968 de la Paris au devenit, la acea oră, evenimentul cel mai fotografiat din Franţa postbelică. Zeci de mii de fotografii, realizate în special în alb şi negru, au fost captate cu febrilitate, iar presa, ulterior, a creat o întreagă mitologie în jurul acelor momente.

pv afis2 jpg jpeg

Cîteva astfel de instantanee, devenite celebre, s-au transformat în afişe, au fost reproduse an de an sau la fiecare aniversare a revoltelor din ’68, intrînd în memoria colectivă franceză, ba chiar planetară. De exemplu, o fotografie a studentului Daniel Cohn-Bendit (devenit ulterior o personalitate politică), schiţînd un zîmbet ambiguu-provocator în faţa unui poliţist surprins cu spatele, poliţist destul de ameninţător ca atitudine, mai ales prin casca pe care o poartă. O altă fotografie celebră reprezintă o studentă care se detaşează din mulţime întrucît stă pe umerii unui „camarad“, ea agită un drapel francez şi afişează o expresie de seriozitate şi de voinţă „revoluţionară“, impresionînd atît prin frumuseţea sa, cît şi prin forţa ideologică pe care o degajă.

pv afis3 jpg jpeg

Multe dintre fotografiile devenite „simboluri“ ale mişcării din mai 1968 nu au intrat însă imediat în imaginarul colectiv, ci în anii următori, printr-un fel de construcţie mediatică avînd un scop precis – de „glorificare“ a acelui „moment istoric“.  

De fapt, generaţia care s-a revoltat în 1968 a ştiut să se auto-celebreze, pentru că, de fapt, ea a preluat puterea culturală şi mediatică, ea a dat tonul multor schimbări şi s-a văzut chiar la cîrma statului, după ce socialistul François Mitterrand a devenit preşedinte, în 1981.

pv afis5 1 jpg jpeg

Din 1987, de cînd trăiesc în Franţa, am asistat la multe dezbateri şi polemici legate de „revoluţia culturală“ din mai 1968. Practic, despre acest moment istoric am auzit cele mai mari elogii şi cele mai aspre critici. Privirea critică a luat însă amploare în ultimii zece ani, poate şi datorită faptului că acea generaţie este acum la ora bilanţului. Or, „bilanţul“ nu pare să fie prea strălucit. Cum se întîmplă des în cazul „revoluţiilor“, pînă la urmă „revoluţionarii“ pun în practică exact contrarul proiectului iniţial. Tineretul anului 1968 în Franţa credea sincer că un alt model decît cel capitalist era posibil. După ce Uniunea Sovietică a intrat însă cu tancurile la Praga, în luna august a aceluiaşi an, fervoarea comunistă s-a mai atenuat printre tinerii francezi. Societatea de consum franceză a urmat modelul american, deşi tinerii din mai ’68 detestau modelul anglo-saxon. Într-o primă fază, demolarea oricăror forme de autoritate a însemnat o imensă sursă de oxigen pentru societatea civilă, dar, treptat, demolarea autorităţii în sistemul de învăţămînt a dus la inegalităţi şi mai adînci, în loc să stimuleze egalitatea şanselor. Chiar şi „eliberarea sexuală“, care a început după 1968, a fost contrariată de apariţia SIDA.

pv afis6 jpg jpeg

Au apărut în Franţa, în ultimii 15 ani, veritabili „lichidatori“ ai mitologiei „soixante-huitarde“. Fostul preşedinte (de dreapta) Nicolas Sarkozy şi-a exprimat deseori iritarea faţă de „moştenirea culturală“ a revoltelor din mai 1968, considerîndu-i pe protagoniştii ei drept responsabili pentru multe dintre problemele ulterioare cu care s-a cofruntat Franţa. Filozoful Luc Ferry, provenind dintr-o familie gaullistă, nu le poate ierta şaizecioptiştilor că au cauţionat crimele unor figuri precum Lenin, Mao, Troţki, Che Guevara, Castro…

pv afis7 1 jpg jpeg

Şi mai interesantă mi se pare însă analiza critică a unui filozof de stînga, Michel Onfray. Din punctul său de vedere, Mai ‘68 a fost „o ficţiune metafizică amestecată cu puţină realitate sociologică“. Michel Onfray le reproşează multora dintre „vechii combatanţi“ trădarea, faptul că ulterior au trecut „cu arme şi bagaje“ în tabăra opusă, liberală şi consumeristă, pentru a lucra în publicitate, televiziune, industria de divertisment, mari întreprinderi private sau de stat. Pe mulţi şaizecioptişti îi critică întrucît au fost „constructorii“ Europei ultraliberale de azi, şi ai unui multiculturalism în care naţiunile şi identităţile tind să se dizolve. Ceea ce în mai 1968 părea să fie o generaţie unită, un entuziasm colectiv, s-a dispersat apoi în zeci, sute de fragmente disparate, de grupuri şi tendinţe minoritare, de vocaţii şi sensibilităţi…

pv afis9 jpg jpeg

Momentul Mai ’68 este sărbătorit în Franţa fără entuziasm, în dezordine şi sub semnul îndoielii. Pe data de 1 Mai, unele grupuri radicale de stînga, manifestînd cu violenţă la Paris, au încercat să reaprindă „spiritul lui Mai ’68“. Diverşi indivizi au scris pe pereţi tot felul de sloganuri, dintre care unul mi-a atras în mod special atenţia: „Dacă sîntem obscuri este pentru că vrem să vedem mai bine stelele“. Sînt cuvinte care mă fac să mă gîndesc la cît de ironică este istoria cu oamenii şi la cîtă obscuritate se află în mintea unora care, în mod legitim de alfel, vor să aibă acces la stele…

Matei Vișniec este scriitor și jurnalist. A publicat recent Ultimele zile ale Occidentului (Editura Polirom).

Imagini: afișe create de protestatari în timpul revoltelor din mai 1968, tipărite la Școala de Arte Frumoase, ocupată de studenți și transformată în Atelier Popular.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.