Taxa pe Crăciunie

Rucsandra POP
Publicat în Dilema Veche nr. 725 din 11-17 ianuarie 2018
Taxa pe Crăciunie jpeg

În ianuarie 2000, cînd eram în ultimul an de facultate, am primit o scrisoare în care eram anunțată că am fost acceptată în programul de jurnalism al Academiei Istropolitana Nova din Slovacia. Bula de emoție s-a spart cînd am reușit să descifrez detaliile financiare. Îmi ofereau o bursă de 180 de dolari pe lună, dar trebuia să plătesc o parte din taxa de școlarizare. 320 de dolari. Acum suma asta pare ridicolă, atunci însă erau mulți bani.

Eram sufocată de Brașovul mult prea mic din care toți prietenii mei evadaseră deja, iar Slovacia mă chema. Crescusem cu povești despre perioada petrecută de familia tatălui meu la Bratislava în anii ’40, cînd bunicul fusese atașat cultural la ambasada română de acolo. Legenda asta și faptul că iubitul meu de atunci se afla deja la Bratislava îmi alimentau dorul de ducă. Cu bani sau fără, aveam să ajung în Slovacia.

O vreme, mi-am văzut de lucrarea de licență și de job, acum cu un bilet imaginar de evadare din Brașov în buzunar. Prin primăvară, m-am ras în cap, ca semn al schimbării pe care o plănuiam. Pe lista mea zilnică de task-uri apărea mereu o linie – căutat sponsorizare. Habar n-aveam de unde să apuc chestia asta. Aveam o pistă, mai îngustă decît Strada Sforii. Vecina de dedesubt, Tanti Adina, care îmi era ca o a doua mamă, avea un business din care cîștiga binișor pentru standardele vremii. Într-o zi, mi-am luat inima în dinți și i-am spus că am nevoie de banii ăștia pentru școală. Ea nu m-a refuzat, dar mi-a zis că trebuie să avem o discuție serioasă pe tema asta. Știam că-mi va fi imposibil să-mi găsesc curajul să redeschid discuția.

În vară, după ce am terminat facultatea, m-am dus în vizită la bunicii paterni. Le-aș fi cerut lor bani, mai ales că era de dragul studiilor și al Slovaciei, dar mi s a părut mai important să le arăt lucrarea de licență, care era despre literatura de închisoare. Lucrarea o avea ca sursă de inspirație pe Dina, prietena cea mai bună a bunicii. Bunica a răsfoit lucrarea timp de un sfert de oră, citind mici fragmente, apoi s-a uitat la mine și mi-a zis: „Bravo, Rucsăndrițo! Să nu te oprești!“ Astea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat. Două săptămâni mai tîrziu a murit.

Gîndul plecării venea tot timpul cu un nor negru deasupra mea. Căutat sponsorizare, căutat sponsorizare, îmi șoptea din cînd în cînd vocea conștiinței. Speram, ca orice om inconștient, că mă va salva ceva.

Cu o săptămînă înainte să plec, am reușit să-mi cumpăr biletul de tren din ultimul salariu de la ziar, dar banii de școală tot nu-i aveam. În disperare de cauză, am început să dau telefoane prietenilor care ar fi putut să mă împrumute. Mamei tot nu-i mărturisisem chinurile prin care treceam. Trebuia să mă ascund în cameră ca să vorbesc la telefon. Noroc că telefonul nostru fix avea un fir foarte lung. Cinci zile și multe telefoane mai tîrziu, nu aveam nici o soluție.

Era sîmbătă la prînz, iar eu plecam a două zi de dimineață. Mi-am luat din nou inima în dinți și am coborît la Tanti Adina. Era ultima mea șansă. Mă simțeam oribil, aveam gura încleștată de emoții și jenă. M-a ascultat și s-a înverzit la față. A tăcut cam un an. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Apoi mi-a spus că e foarte dezamăgită de mine. O iubeam și o admiram maxim pe Tanti Adina, care mă susținuse mereu. Și acum o dezamăgeam. Următoarele ei cuvinte le-am auzit în timp ce încercam să țin în frîu un rîu de lacrimi. Era dispusă să mă ajute, dar n-avea atîția bani în casă. Mi-a zis că trebuie să împrumut suma cash de la cineva și cînd poate scoate ea bani din bancă și îi dă înapoi.

A urmat o nouă serie de telefoane. Cu plînsu-n gît, l-am sunat pe fostul meu șef de la ziar și i-am spus toată tărășenia. Mi-a spus atît: „Nu pot să cred că ai făcut așa o tîmpenie. Te sun în zece minute“. Bun, îl dezamăgisem și pe el. Cînd a sunat telefonul eram deja în stadiul de subom. „La cît ai trenul?“, m-a întrebat. „La 10 jumate dimineață.“ „La ora 8, te sui în taxi, o iei pe Tanti Doina de acasă și mergeți la redacție să vedeți cîți bani sînt în casă. Îi iei pe toți. Pa.“ Tanti Doina era contabila de la ziar.

A doua zi am luat toți banii din seiful ziarului și am mers în gară să-i schimb în dolari. M-am întors acasă cu dolarii în buzunar. Mama abia se trezise. Am rugat-o să-mi pregătească niște sandwich-uri pentru drum. Mi-a răspuns calmă că mi face mai pe după-masă. Care după masă, am întrebat-o. Trenul meu pleacă într-o oră. Era rîndul mamei să se facă verde la față. Ea era convinsă că trenul pleacă la 10 jumate seara. O oră mai tîrziu am lăsat-o pe mama plîngînd pe peron.

La o lună după ce mă instalasem în Slovacia m-a sunat mama să-mi zică că a murit bunicul. M-am suit în tren și am venit la înmormîntare. În casă, am descoperit diploma de doctorat a bunicului. Abia atunci aflam că își luase doctoratul la Academia Istropolitana. Școala la care studiam preluase numele școlii la care studiase el și îi pusese un Nova în coadă. Am hotărît că voi transforma Slovacia în noul meu „acasă“. Nici nu era greu. Voiam să fug de Rucsandra care dezamăgise pe toată lumea. Slovacia m-a primit cu brațele deschise. Cei 320 de dolari au continuat să mă apese pe creier. De Crăciun trebuia să-i dau înapoi lui Tanti Adina. Mă îngrozea gîndul de a mă întoarce acasă de sărbători.

Cu o săptămînă înainte de Crăciun am primit un e-mail de la fratele meu. Se vînduse mobila din casă bunicilor și primeam fiecare cîte 1000 de dolari. Eram salvată. Știam că îmi va fi imposibil să repar relația cu Tanti Adina, dar măcar aveam banii să-i dau înapoi. Reîntîlnirea a fost oribilă. Chiar și după ce mi-am plătit datoria am continuat să mă simt ca ultimul om după omul de zăpadă.

Alți 300 de dolari i-am dat mamei. Voiam să mă asigur că nu duce lipsă de bani, dar și să-mi spăl păcatul de a nu-i fi cerut ajutorul sau măcar sfatul. Din banii rămași, mi-am pus 200 de dolari deoparte ca să am cu ce să mă întorc la Bratislava. I-am pus bine undeva în cameră mea. Cu două zile înainte de Crăciun, am vrut să mă duc să-mi iau bilet de tren. Dar nu mai țineam minte unde pusesem banii. Mi-am amintit ca prin ceață că-i pusesem într-o carte. Întrebarea era în care.

În următoarele zile, în loc să-mi petrec timpul cu mama, să o ajut să frămînte cozonaci și să facă sarmale, am luat la mînă fiecare dintre cele două mii de cărți pe care le aveam în cameră. Nici urmă de bani. M-am întors la sentimentul de panică și umilință în care îmi petrecusem tot anul. Iar n-aveam bani, deși acum aveam. Iar trebuia să cer împrumut. Între timp, răsfoiam cărți isteric. Întîi sistematic. Apoi la plesneală. Am antrenat în noul meu hobby toată casa. Pe frații mei și pe prietenele lor venite la noi în vizită de Crăciun. Una dintre ele, mai mistică, a sugerat într-o seară să facem o ședință de spiritism în care să-i invocăm pe bunici să ne spună unde sînt banii. Am acceptat, supersceptică, dar cu speranța că banii vor apărea în urma ritualului. Bunica n-a vrut să răspundă, dar cînd l-am invocat pe bunicul s-au auzit niște bufnituri. Fata care conducea ritualul a interpretat zgomotele astfel: bunicul ne confirma că banii sînt în cameră. În cameră sau nu, nimeni nu a reușit să-i găsească.

Cu două zile înainte să plec, am împrumutat 100 de dolari de la o altă vecină pentru biletul de tren și am plecat înapoi la Bratislava. Banii intelectuali i-am găsit tîrziu, în primăvară. De fapt, i-a găsit bunica maternă, care, cu puțin înainte să vin în vacanță, a luat toata biblioteca la mînă și timp de trei zile a desfăcut fiecare carte pagină cu pagină. Cei 200 de dolari erau într-un volum de poezii de Alfred de Musset. Cartea, în limba franceză, era veche și avea foile poroase. Am luat cele două bancnote și le am privit cu drag. După un an reușisem, în sfîrșit, să scap de datorii. 

Rucsandra Pop este scriitoare și căutătoare în cutia cu comori a istoriei.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.