Nu știu alții cum sînt, dar eu cînd mă gîndesc la viitorul copilului meu am o mare neliniște și multe (re)descoperiri de făcut. S-o iau punctual.

1. Noua situație te transformă radical. Un copil nu seamănă cu nimic. Degeaba auzi peste tot că o carte / un proiect / o firmă etc. ar fi precum copilul tău. Nu există nimic care să semene cu copilul tău sau să-l înlocuiască. Job-ul de părinte de 24 de ore te schimbă și-ți schimbă perspectivele. Dintr-odată lucrurile capătă alte și alte conotații. Mîncarea nu mai e o degustare, job-ul nu mai reprezintă o constantă, mediul în care zici că te-nvîrți nu mai e o prioritate. Orice ambiție onorifică pălește în fața primei febre, orice lacrimă de oftică profesională e mizilic pe lîngă un aspirator în nas la primii muci. Pînă și casa se-mbracă altfel. Baia devine mai mult decît un loc (special) pentru citit. Bucătăria primește sigilii la rafturi. Cuțitul e dușmanul personal, foarfeca inamicul public numărul 1.

2. Noua ipostază te reconectează la viața ta. Pentru că rutina te va fi pus în așteptare. Acum apar prioritățile. Nu mai e o amărîtă de lansare sau nu știu ce festival pentru premianți. Toate glumițele astea rămîn în urmă. Te-ntrebi cum au reușit ai tăi, cu sub 10% din dotarea pe care o ai acum, fără apă curentă și scutece la discreție, fără căldură, fără mașinării de gătit, fără timpul liber necesar, să te crească. Ai dintr-odată o conexiune cu cel care ai fost și-i vezi altfel pe cei care te spălau la fund. Fiecare etapă a copilului e și a ta. Reînveți mișcările și gesturile simple. Să duci lingura la gură, să bolborosești, să faci pași în lateral, să mergi cu spatele. O iei de-a bușilea prin casă, te ascunzi după dulap, faci cucu-bau pe după stîlpi, îmbrățișezi copacii. Pînă și regulile obișnuite se activează. Descoperi că toate aceste achiziții necesită timp, efort și răbdare. Dintr-odată înțelegi că timpul nu mai are răbdare pentru tine. S-ar putea să trebuiască să condensezi/compensezi totul într-un interval scurt. Să fii și tată, și bunic pentru copil. Și, evident, să nu omiți nimic din ce trebuie făcut.

3. Noua ipostază aduce noi provocări. Interacțiunea cu instituțiile, printre ele. Poate că pînă atunci relația era una conjuncturală, accidentală, de evitat. Dintr odată lucrurile se schimbă. Spitalele devin importante, pediatrul devine vital, medicul de familie – indispensabil, farmacia – un soi de alimentară. Nu-i așa că nu te-ai mai vaccinat pentru o gripă de toamnă-iarnă? E momentul, îmbolnăvirea ta poate genera complicații. Și de-aici totul se rostogolește. O după-amiază la Urgențe e mai dură și mai epuizantă decît o cățărare pe munte. N-ai vrea să se repete prea curînd. Asigurările devin importante, rezervele bancare te macină.

4. Noua ipostază te predispune la socializare. Etapa pe cartier devine importantă. Cum ieși din casă cu tatamobilul (așa-i spunem noi căruțului), lumea se deschide. Dacă pînă acum nu aveai prea multe de-mpărțit cu bigota de la parter, acum trebuie mai mult de un bună ziua. Toți vor să-i pupe mînuța, să-i apuce obrăjorii, să-i atingă urechile. Și trebuie, foarte delicat și totuși ferm, să le-o retezi. Fiecare are cîte-un bebe sau nepot cu care, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să se joace, nu-i așa? Dentistul de peste drum, pe care-l salutați zilnic, florăreasa de la colț, croitoreasa cu hamster, frizerul, vînzătorii din piață, absolut toți devin personaje într-o plimbare cu tatamobilul, simpla prezență într-un părculeț de joacă aduce la pachet discuții despre alimentație, boli, grădinițe, chit că ai de a face cu fel de fel de nebuni. Cum să pleci de lîngă o admiratoare a vreunui penal politic dacă aveți copiii în balansoar?

5. Noua ipostază te alfabetizează la propriu. Contactul cu industria cărții pentru copii (sub 3 ani e o industrie întreagă) și cu cea de jucării te aruncă pe un tobogan fără sfîrșit. Îți place, dar te și amețește. Vei ajunge să citești același Pete motanul de zece ori pe zi sau să adormi odată cu basculanta sau mașina de gunoi din carte.

Ce vreau să zic? Noua ipostază nu are asemănare, la oricare din alte ipostaze te poți raporta cu încredere, la aceasta nu prea. Și totul e abia la început, totul se poate schimba de o oră la alta. Ce-i zic eu copilului dacă vede…? – e la modă. Dar ce-i zic eu copilului dacă nu adoarme fără țiți după două ore de povești? Ce-i zic copilului dacă mănînc altceva decît el la masă? Și lista lungă, individuală, personalizată poate continua tocmai pentru că nu e o listă de to do, ci de to discover. Neliniștea de care vorbeam la început aici intervine: vei face față? Pentru că nu e numai viitorul lui, ci și prezentul tău continuu. 

un cristian este jurnalist.

Foto: flickr