Ţara de dincolo - interviu cu Alexandru DUMITRU

Publicat în Dilema Veche nr. 550 din 28 august - 3 septembrie 2014
Ţara de dincolo   interviu cu Alexandru DUMITRU jpeg

Cum începe cineva să „facă“ turism?

Într-o carte de marketing pe care o citeam, la un moment dat, autorul susţinea că eşti un vînzător cu atît mai bun cu cît vinzi ceva ce ţie personal nu-ţi place. Eu nu cred că poţi face bine un lucru, dacă tu personal nu te regăseşti în acel lucru. Mi-a plăcut mereu să călătoresc, indiferent de mijloc de transport sau condiţii. Apoi am dorit să împărtăşesc şi celor din jur din experienţa mea. Mai departe lucrurile au venit cumva de la sine, desigur, prin efort şi căutare permanente.

Pe ce trasee mai puţin cunoscute, în ce locuri mai puţin marcate pe o hartă turistică îi duceţi pe străinii veniţi să vadă România?

Nivelul de dificultate al unui traseu montan sau de izolare al unui loc nu ţine exclusiv de ce este acolo, ci de percepţia, experienţa anterioară, condiţia fizică sau starea de moment a călătorului. Am mers cu oameni prin Munţii Ciucaş şi li s-a părut izolat, cu alţii am fost prin Bîrgău şi se simţeau ca acasă, deşi „casă“ pentru ei însemna la Montréal. Singura posibilitate de cazare în aceşti munţi este cortul din rucsac sau vreo stînă, iar marcajele – acolo unde se mai văd – au fost bătute de ploi şi de soare, preţ de cîteva decenii. Dincolo de aceasta însă, Ţinutul Secuiesc cu satele sale tradiţionale, meşteşugurile bine păstrate şi zona montană atît de diversă, cu numeroase izvoare minerale, de regulă bine puse în valoare, cît şi Oltenia cu conacele, viile, bucătăria savuroasă şi arhitectura rurală sau religioasă pitorească – iată două zone despre care se aude mai puţin, dar care au multe de oferit. Aceasta nu înseamnă că mă rezum la anumite zone, totul porneşte de la ce caută oamenii. Nu am restricţii sau tabuuri legat de trasee, hărţi sau locuri.

Luînd-o pe drumuri lăturalnice nu daţi şi de probleme?

Nu numai pe drumuri lăturalnice dai de probleme. Am bătut satele de pe lîngă Dorohoi, în căutarea unui toponim care nu mai există şi a unor oameni care să-şi mai amintească de un zămnic pomenit într-o scrisoare veche. Am măsurat distanţe şi-am numărat camere de cazare prin pensiuni de-a lungul Dunării sau prin nord-vestul Ardealului, pentru a organiza grupuri de ciclişti. Prin 2004, umblam în sus şi-n jos prin Suceviţa, în căutarea unui loc fain unde să facem o cină. Mai întîi, domnul pe care şi astăzi îl pomenesc drept monsieur le berger, cînd mai povestesc cu ghidul străin, a pus cîinii pe noi datorită unei dispute pe care o avea cu proprietarul locului unde urma să îi cazăm pe oameni. Însă, după o negociere principială purtată peste gard, unde banii nu-şi aveau locul, domnul acesta extraordinar ne-a primit, şi avea să iasă cea mai frumoasă cină de pe traseu. La Sulina, n-a venit sfîrşitul lumii cînd proprietarul pensiunii pe care o rezervasem, cu cîteva luni înainte, pentru un alt grup, mi-a spus, într-o vizită pe care i-am făcut-o – credeam eu – pentru a discuta detalii organizatorice, că s-au anunţat ceva „oameni importanţi“ şi nu ne mai poate da nici o cameră, în ciuda rezervărilor scrise sau a hîrtiilor semnate. Am regîndit programul grupului, am explicat străinilor despre oamenii importanţi şi am mers mai departe, în compania pescarilor. Soluţii există întotdeauna, iar viaţa înseamnă o perpetuă căutare a lor. Cînd apar, bocitoarele nu mai ajută la nimic, în afară de propriul spectacol ieftin.

Ce ştiu străinii despre România înainte de a veni aici, geografic şi turistic vorbind? Ce îşi doresc să vadă în ţara noastră?

Lucrurile s-au schimbat destul de mult, în ultimul deceniu. Dacă înainte ştiau despre Ceauşescu, Dracula şi, cei mai în vîrstă, despre locuri legate de cel de-al Doilea Război Mondial, desemnarea Sibiului, împreună cu Luxemburgul, drept Capitală Culturală a Europei în 2007, activitatea deosebită a trustului fondat de Prinţul Charles de Wales, numeroasele croaziere anuale de pe Dunăre, cît şi acţiuni punctuale de promovare a unor localităţi sau locuri au dus la o popularizare mai mare, chiar dacă nu omogenă sau unitară (lipsind efortul guvernamental) a ţării în faţa unor potenţiali vizitatori. Acum oamenii au în general o idee, chiar şi vagă, despre bisericile fortificate săseşti şi secuieşti, cîteva oraşe din sudul Ardealului, Palatul Parlamentului din Bucureşti, mănăstirile pictate din Bucovina, Delta Dunării; cam toţi ştiu de Dracula, pe care îl asociază imediat cu imaginea Castelului Bran. Geografic, lucrurile variază mult, sînt dese situaţiile în care oamenii sînt impresionaţi de diversitatea reliefului şi, în general, a naturii. Ce îşi doresc să vadă… aici depinde de fiecare dintre ei; în plus, există şi profiluri naţionale: francezii, de pildă, sînt interesaţi de valorile culturale, de aspectele tradiţionale, de bucătăria locală, acestea pornind de la locul de cazare şi terminînd cu vizitele sau experienţele oferite. Germanii sînt mai mult pe partea istorică, avînd şi o afinitate culturală pentru partea central-sudică a Ardealului. Nord-americanii sînt interesaţi de diversitatea culturală, de o abordare eterogenă, unde vizitele să alterneze cu experienţe, întîlniri cu localnicii, poveştile lor. Şi tot aşa...

Ce lucruri le-au stîrnit curiozitatea, le-au plăcut, cu ce aţi reuşit să îi surprindeţi?

Nu-mi place treaba asta, să îi surprind, are o chestie de şmecherie, de păcăleală termenul ăsta. Carevasăzică ţi-am promis ceva şi, vezi tu, ţi-am dat ceva mai mult sau mai puţin, mai bun sau mai prost, te-am surprins, ce să mai... Nu vreau să îi surprind pe turişti, vreau, în schimb, să plece cu mai mult decît au venit, să poarte cu ei miresme, gusturi, imagini, oameni, poveşti. Curiozitatea le-o stîrnesc întotdeauna poveştile, mai ales cînd le asociezi unor locuri. Cînd vorbim despre Delta Dunării, nu ne gîndim automat la lipoveni, nici la genovezi, greci sau germani. Dacă o luăm invers însă, povestind despre un loc pe unde au trecut sau există încă aceşti oameni, cu moştenirea lor culturală, atunci n-o să ne mai gîndim la Deltă numai pentru pescuit, admirat păsări sau plimbări prin labirintul de canale şi lacuri. Ca în orice poveste care nu-şi trădează esenţa, trebuie să ai personaje. Aici intervin oamenii. Că este vorba despre domnul Páll, olar de la Corund, de doamna Orşivschi care încondeiază ouă la Vama, de domnul Sami care te plimbă cu căruţa prin Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului sau de Părintele Serafim care-i dă din bucium de sub Cerdac sau de pe Vîrful Ocolit în Munţii Bucegi, oamenii sînt cei care creează experienţe extraordinare şi amintiri care dăinuie. Fără oameni, muzeele sau oraşele vechi, oricît de frumoase ar fi, sînt fără viaţă.

Ce moduri diferite de a face turism ar putea fi puse în practică în România?

Problema, în general, în România este că individualismul ne guvernează existenţa; aici spunem că e bine cînd fiecare îşi vede de treaba lui, îşi mătură curtea lui şi atît. Spaţiul public nu ne interesează, nu este al nostru. Vecinul – nici atît, eventual dăm vina pe el pentru ce nu facem noi: ăla e sudist, ălălalt e moldovean, al treilea e ungur, al patrulea e machedon. Dar sîntem noi oare mai buni ca ei? Nu lucrăm împreună, nu facem lucruri integrat, nu încercăm să vedem tot tabloul, preferînd doar un colţ: al nostru. Ca să ai un turism ciclist dezvoltat, bunăoară, trebuie să ai piste, trasee, indicatoare, hărţi, track-uri, magazine, ateliere specializate şi pensiuni din loc în loc. Dar, dacă nu ai respect pentru ciclişti, iar percepţia celor care ajung pe aici este că fiecare zi pedalată prin România este o zi de supravieţuire în faţa unui conglomerat de pericole reale, nu prea folosesc facilităţile, şi aşa disproporţionate; spun aceasta după opt ani de lucru cu grupuri de acest gen.

Avînd experienţa ineficienţei guvernamentale a ultimilor 25 de ani, în acest domeniu, cred că un început ar fi să punem accentul pe forme particulare de turism şi acţiuni la nivelul comunităţilor locale. Cum ar fi să ştii că sîmbăta şi duminica, plătind un preţ pauşal, ţi se asigură accesul din gară sau din centrul localităţii, pînă la poalele muntelui sau la ruinele cetăţii din preajmă, respectiv întoarcerea la o oră rezonabilă şi totul corelat cu mijloacele de transport în comun de pînă acolo? Iar dacă e vorba despre un muzeu, să ai biletul inclus, astfel încît să îţi fie mai uşor? Cum ar fi să ai un drum al conacelor din Ardeal, un traseu de o săptămînă, pretabil cu maşina sau cu bicicleta, unde să ai informaţii despre ce ai de făcut ori de văzut pe drum, stînd în fiecare noapte în alt loc, fie că-i Zăbala sau Micloşoara, Mălăncrav sau Ogra? Cum ar fi ca gările să fie în administraţia comunităţii locale şi să nu mai arate dezgustător, avînd în vedere că pe acolo vin mulţi dintre cei ce ne trec pragul? Cum ar fi să nu trebuiască să descarci hărţi urcate de binevoitori pe Internet sau să le comanzi, în funcţie de editură, din cîteva oraşe mai mari din ţară sau de la Dimap din Budapesta, ci să ştii că le găseşti, fie ca atare, fie că ai schiţe orientative în pliante informative, în chiar localitatea pe care vrei să o vizitezi, unde te cazezi sau de unde-ţi porneşte traseul? Trăgînd o linie, nu zic că aşa este drept (nici viaţa, în general, nu este), însă cred că de aici trebuie să pornim: ca să existe o schimbare în bine, trebuie să ne-o dorim şi să ne străduim acolo unde sîntem, respectiv cu ceea ce avem la îndemînă, pentru a o realiza. Să pornim de la noi înşine şi apoi să avem aşteptări de la alţii.

Alexandru Dumitru este autor al unor ghiduri turistice despre România şi al suhard.com; în prezent, lucrează în domeniul incoming-ului şi al organizării de evenimente.

a consemnat Anda DOCEA 

Foto: A. Dumitru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.