Cînd a început să se schimbe imaginea masculină în industria modei și a publicității? Cum s-a făcut trecerea de la cowboy-ul transpirat la androginul ferchezuit?

Cinematograful a marcat acest aspect. Din punctul meu de vedere, nu a existat neapărat o trecere. Să nu uităm că, în paralel cu acel cowboy transpirat, a existat întotdeauna și dandy-ul – îl aveam pe James Dean, sigur, dar și pe Anthony Perkins. Și acestea ar fi doar mici exemple.

Tot așa cum scenariile de film au promovat, dintotdeauna, fetele bune și fetele rele, cowboy-ul & androginul s-au dezvoltat împreună.

Dar dacă ar trebui să marcăm, totuși, o trecere, aș putea să mă refer la anii ’60, ani în care publicitatea, cel puțin în Statele Unite, și-a modificat discursul. Să nu uităm, totuși, că androginul ferchezuit, așa cum îl numești, exista și la 1800 în Anglia, și în Parisul anilor ’20, și în Berlinul anilor ’30.

Cît a contat presiunea asta a imaginii? A modificat comportamentele/obiceiurile de îngrijire masculine? Și în ce fel?

În anii ’30, inclusiv la București, bărbații obișnuiau să își facă costume la comandă, să își personalizeze cu diferite esențe coloniile, aveau adevărate ritualuri în ceea ce privește serviciile de frizerie. Nu era o pedanterie ieșită din comun, ci o realitate, o chestiune firească. Presiunea s-a accentuat după anii 2000, cînd imaginea bărbatului s-a feminizat, dacă vrei. Dar e normal, dacă luăm în calcul fluidizarea genului. Bărbații au început să se penseze vizibil, să poarte accesorii care pînă atunci erau asimilate garderobei feminine etc. Și nu mă refer la bărbații gay, ci la toți bărbații preocupați de modă. Atunci s-a inventat metrosexualul.

Care mai sînt azi atributele stilului masculin? Ce mai înseamnă el? Se poate învăța?

Prin perspectiva noțiunii de street style, aș putea spune că atributele sînt barba, tatuajele & hainele deconstruite. Dar ăsta e un paravan. Din punctul meu de vedere, tatuajul nu este un accesoriu la modă, ci un simbol care ar trebui să spună ceva despre tine și modul tău de viață. În mod evident, lucrurile nu stau așa. În consecință, aceste atribute sînt niște false atribute, din păcate. Stilul nu se poate învăța. Se poate cultiva, se poate rafina. Dar el nu se rafinează printr-o acumulare de informații despre modă. Se rafinează în ani, în urma unui proces complex. Uite, e foarte important ce muzică asculți în copilărie. De cele mai multe ori, stilul rămîne un lup singuratic, un alter ego. Sigur, stilul perceput ca atare, în cazul acelor indivizi unde el chiar reprezintă ceva esențial.

Ce vede prima dată un stilist? Unde se simt cel mai ușor fisurile, ce te dă de gol?

Eu nu voi crede niciodată într-un bărbat cu o freză punk, bărbos, ultratatuat, încorsetat într-o jachetă biker, care ascultă în mașină Radio Zu, pentru că asta îi place. Fisurile sînt atît de evidente, de cele mai multe ori, încît nici măcar nu e necesară o analiză vestimentară – e suficient să analizezi discursul unui individ pentru a-i face o fișă. Știi, pentru mine, un bărbat îmbrăcat civilizat, adică banal pentru majoritatea, e mult mai sofisticat decît unul care afișează cele mai cool elemente ale momentului.

Dacă ar fi să faceți un decalog al lucrurilor pe care n-ar trebui să le facă/poarte/aibă un bărbat care ține la imaginea sa, care ar fi ele?

1) Nu te pensa într-o manieră evidentă.

2) Nu purta decît acele bijuterii & accesorii pe care le poți asuma.

3) Evită penibilul, adică hainele care sînt la modă, dar care nu au nici o legatură cu imaginea ta, cu structura ta.

4) Nu îți tatua jumătate din corp și nu-ți lăsa o barbă de pădurar, decît dacă ești sigur că poți fi tu; altfel, e ridicol.

5) Nu te bronza la solar.

6) Dacă ai o structură atletică, renunță să mai porți blazere și sacouri prea strîmte.

7) Nu încerca să ascunzi faptul că încărunțești, vopsindu-ți părul.

8) Nu recurge la artificii „stilistice“ dacă începi să îți pierzi părul; tunde-l foarte scurt, e mult mai civilizat.

9) Asigură-te că ai o garderobă formată din acele piese de bază care definesc, de fapt, conceptul de garderobă masculină.

10) Nu încerca să fii un dandy contemporan dacă nu știi cine a fost Dorian Gray și, mai mult, dacă ești și homofob! E grotesc, paradoxal și inutil.

a consemnat Ana Maria SANDU