De ce ați început?

Vio: Eu am început cu stand-up-ul de vreo 14 ani. Și ne-am apucat cam în același timp cu toții. Eram la Cafe Deko și am văzut cum se face. Am ascultat, am rîs și mi-am spus: pot să fac și eu și pot să fac mai bine. Am urcat la stand-up și mi-a ieșit. Pe atunci, urca oricine pe scenă, sîmbăta.

Teo: Știi, noi nu știam exact ce facem. Știam mai degrabă ce nu voiam să facem. Știai, de exemplu, să spui: stand-up-ul nu-i banc. Nu e ca Toma Caragiu.

Vio: Era Seinfeld ca reper. Nu voiam glume de genul ăla.

Teo: Să fie clar, nu ne plăcea forma de bancuri, scenetă.

Costel: Și nu e improvizație a orice. Nu era delir. Pregăteai ceva de acasă. -Mici premise pe care le încercai pe scenă.

Teo: Era un tip de umor pe care-l consideram depășit: Țociu-Palade, Stela-Arșinel. Asta nu!

Costel: Eram tinerii!

Teo: Eram nemuritori!

Vacanța mare, Vouă?

Costel: Radu Gabriel, Vizante îmi plăceau. De la Vouă. Radu scria chestii senzaționale, cu coada la salariu, cu Sîrma. După aceea s-au răsuflat. Și am fost fan Vacanța Mare, dar cum am intrat în stand-up-ul ăsta, Vacanța nu mai mergea.

Vio: La fel, Divertis-ul. Se încheiase și cu Divertis-ul.

Teo: Eu am crescut cu Divertis-ul. Dar nu am simțit nici o continuitate cu ce era în România. Clar. Nu că sînt modele proaste. Dar știam că ce facem noi nu e animalul ăla.

Vio: Eu am crescut cu ideea că Divertișii sînt mai fițoși. Vacanța Mare sînt vulgari. Pentru pulime. Divertis-ul avea mici bucăți foarte tari. Dar și Vacanța rupea pe alocuri.

Teo: Revin. Simțeam că ne rupem de tot, că facem ceva nou în România.

Cînd trece timpul umorului: Divertis, Vacanța Mare ?

Vio: Vacanța Mare s-a prăjit pe televizor. Ca și Divertis-ul. N-au mai avut relație directă cu publicul. În live îți spune publicul ce merge, ce nu. De aia în America e public live. Bîjbîi cînd lucrezi fără public. Cred, de asemenea, că obligația de a scrie pentru TV, săptămînal, iar te prăjește.

Teo: TV-ul cenzurează din elan. Expiră, da, ca-n muzică. Hendrix a rămas Hendrix, dar nu e ce se ascultă acum.

Vio: Sînt chestii la modă, dar care rămîn.

Costel: Seinfeld, uite, a rămas. E constant.

Teo: De ce moare umorul? Pentru că e legat de timp. Se face strict pentru consum imediat.

Costel: Uite, eu mă uit la Jean Paler. Face niște show-uri la Sala Palatului. Cu lăutăria aia, manelele alea, el iese juma’ de oră pe scenă, dacă e luat sau nu…

Vio, Teo: Ha-ha-ha!

Costel: Are momentul lui. Oamenii rîd maxim. Și avea atitudine. Jean Paler era în stilul lui. Omul era bine pe scenă. Ce spuneți? Era Sala. Era abțiguit.

Vio, Teo: Ha-ha-ha!

Costel: Serios. Faci live, ești acolo.

Teo: Îți dai seama cînd merge. De pe scenă se simte temperatura. Sala îți zice: nu rîd, dar e OK. Alteori, sala îți spune că nu te vreau în viața ei. La TV n-ai treaba asta.

Pînă unde-i improvizația?

Vio: Toată lumea schițează. Ei improvizează mai mult. Eu construiesc mai mult. Cred că trebuie s-o gîndesc.

Costel: Da, dar eu nu reușesc să redau ce scriu pe caiet acasă. Pe scenă nu merge.

Teo: Merg pe glume scurte acasă. Și simt că e alt om, că scriu altui om, de pe scenă. Scriu, dar nu știu ce o să iasă, nu știu finalul. Îl las pe ăla care e pe scenă, el să rezolve.

Nu te sperie?

Vio: Știi ce vrea să spună? Că e leneș. Îi dau, sanchi, temă celui de pe scenă…

Teo: Nu, nu. N-am altă cale.

Costel: Dacă îi dau o idee din caiet lui Costel de pe scenă, atunci mai fac ceva. Notez unde mi-a mers pe scenă. Uite, vreau să fac o glumă despre prieteni. Vreau să fac o glumă cum trecem de la străin la prieten. Cunoscuți, adevărați, frați, la-la-la. Și nu găsesc termenii. E dușman direct.

Teo: Nu suporți băieții la muncă.

Costel: Da, știu, dar vreau un termen. Nu există. Am scris acasă vreo patru pagini și n-am rămas decît cu faptul că, după ani, te vezi cu cel mai bun prieten la gamebank, pur și simplu să se vadă acolo și să nu mai știe că au fost prieteni.

Vio: Dar tu cum crezi că se face gamebank-ul?

Costel: Tocmai asta-i și ideea.

Vio: O fi ca la 6 din 49?

Costel: Da, da, și a fost funny. Aseară mi-a venit gamebank caritabil.

Cum văd soția, rudele glumele voastre?

Costel: Da, aici am o întîmplare. În ultimul timp îmi spun așa: mama mea imaginară, soția mea imaginară. Și spun clar: mama mea imaginară e o curvă. Sau în căsnicia mea imaginară îmi părăsesc soția… Știi, am spus glumele astea acasă, am spus: uite ce succes am avut. Și soția mea mi-a spus: „Costel, tu vrei să mă părăsești?“. Cum așa? Nu vreau așa ceva. Cum să fac așa ceva? De ce aș face așa ceva? Sînt pe scenă, nu acasă.

a consemnat Eugen ISTODOR