Sîntem cum ne vede „Celălalt”?

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
E cool să postești jpeg

În Ființa și neantul, Sartre definea rușinea ca un „fenomen al acceptării” provocat de un catalizator – un „Celălalt”, prin ochii căruia te regăsești, simultan, în dublă ipostază: judecător și condamnat.

„Tocmai ce am făcut un gest stîngaci sau vulgar: dar nu-l judec și nici nu-l blamez, de vreme ce acest gest face parte din mine, îl trăiesc pur și simplu și-l fac într-un mod natural. Dar îmi ridic privirea: cineva a fost acolo și m-a văzut. Brusc, realizez vulgaritatea gestului meu și mi se face rușine. Celălalt a devenit mediatorul dintre mine și eu însumi: mi-e rușine de mine în felul cum am apărut în ochii Celuilalt. Și, prin însăși apariția Celuilalt, sînt în măsură să mă judec așa cum judeci un obiect – pentru că Celuilalt îi apari ca un obiect. Bineînțeles, m-aș putea revolta contra acestei percepții, care astfel nu m-ar putea atinge. Aș putea să mă simt agasat, enervat, ca în fața unui portret prost în care cineva mi-ar fi pictat trăsături urîte și josnice, trăsături pe care nu le am; dar n-aș pătrunde esența lucrurilor: căci, prin natura ei, rușinea este acceptare. Accept faptul că sînt cum mă vede celălalt.”

Făcînd o transgresie de la filosofia lui Sartre spre firul ierbii, două episoade îmi vin în minte.

Primul s-a petrecut cînd eram în clasa a IX-a. Sora unei colege de liceu, venită din SUA, se apucase să ne dăscălească întru educația sexuală, în maniera dezinvoltă și la obiect a cuiva care își însușise mentalitatea americană. Este corpul tău, n-are de ce să-ți fie rușine și, înainte de toate, trebuie să ai grijă de tine. Simțindu-ne, pe moment, eliberate de acest tabu, căci nimeni nu ne vorbise pînă atunci atît de deschis și firesc despre sexualitate, am decis cu colega mea să facem un act de curaj: primul control ginecologic. Cum pe atunci nu se discuta despre necesitatea acestui control și nici nu găseam informații despre cabinete de ginecolog, ne-am luat inima în dinți și ne-am hotărît să mergem – unde altundeva? – la o maternitate. Și am ales-o pe cea de la Giulești. De la intrare ne-a luat în primire o asistentă zdravănă, cu păr roșu, scurt și strident de creț: „Ce căutați aici?”. Simțindu-i tonul justițiar, care anunța un iminent reproș, i-am răspuns, cu ochii în pămînt, că vrem să facem un control. „Da’ ce? Sînteți gravide?” – i-a tunat vocea, ca o sentință fără judecată. În  secunda doi, colega mea a zbughit-o afară. Eu, ambalată de dezinvoltura americană, am înfruntat-o: „Vrem doar un control de rutină!”. Asistenta, chiar dacă n-a pus mîna pe o coadă de mătură, m-a alungat cu o tiradă de blamuri: „Rutină, ha? Vă stă gîndul numai la prostii! În loc să învățați, vreți controale de rutină la ginecolog!”.

Al doilea episod, care mi-a rămas în minte peste ani, s-a petrecut pe aleea de la blocul mamei, unde m-am întîlnit cu o vecină, o doamnă în vîrstă care abia mergea, cocoșată sub greutatea plaselor. Mulțumindu-mi că m-am oferit s-o ajut, a început să se plîngă de bătrînețe, de căldură, de lungul drum pe care trebuie să-l facă de acasă la piață, pentru cumpărături. Cum vizavi taman se deschisese un hipermarket, am întrebat-o, nițel uimită, de ce nu-și face cumpărăturile acolo, adăugînd, discret, că nu e mai scump ca la piață. Mi-a zîmbit timid și mi-a spus că ei îi e frică să intre „acolo”. Obișnuită toată viața să-și facă cumpărăturile la magazinele tradiționale, fără autoservire, sau la piață, la supermarket a intrat doar o singură dată, s-a simțit pierdută și n-a știut ce să facă. A ieșit rapid, pentru că îi era rușine și se temea ca nu cumva oamenii să înceapă să rîdă de ea.

Cele două amintiri fac parte dintr-un trecut destul de îndepărtat. Siajul lor se simte însă și azi. Pe de o parte, avem o societate închistată în tabuuri, acel „Celălalt” rigid, judecătorul care induce o rușine inexistentă, dar acceptată de mulți în virtutea unui tipar tradițional. Pe de alta, societatea ia forma unui „Celălalt” agresiv, un bully care, pentru a se simți superior, atacă fricile, nesiguranțele, timiditățile celui mai slab.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.