Și s-a făcut verde

Ioana STĂNCESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 909 din 9 – 15 septembrie 2021
Și s a făcut verde jpeg

Am o mașină albastră și o fată cu părul verde. S-a tot rugat de mine: Hai, lasă-mă și pe mine să mă vopsesc, te rog, te rog eu frumos, mami! Fii și tu cea mai bună mamă din lume! Șantaj, dar nu contează, pînă la urmă am cedat. Cum naiba să nu cedezi? Era acolo, la îndemînă. Ocazia asta ca eu să fiu minunată și ea verde. Am fost și eu verde. Mă rog, doar niște șuvițe, că pe vremea aia nu prea vedeai păr vopsit în toate culorile. Dar am fost și eu. Nu știu de ce, dar simt nevoia să i-o tot repet. Își pune centura, se afundă în scaunul mașinii și-și dă ochii peste cap. Da, știu, mi-ai mai spus-o de o mie de ori. Ei, las’ că nu mori dacă o mai auzi și a o mie una oară, zic și apăs pe accelerație. Tace. Tac. Las de la mine: poți să-ți pui ce muzică vrei! Îmi place ce ascultă. I-am spus-o și ei. Uneori, caut pe YouTube și-i trimit link-uri pe WhatsApp cu fel de fel de cîntece. Îi scriu: ia vezi, cred că asta e pe gustul tău. Cînd o nimeresc, îmi trimite inimioare.

Primul semafor. Intersecția Mihai Bravu cu Vatra Luminoasă. E cald. Lumina intră prin parbriz și se așază peste noi, ca un cearceaf. O lumină albă, de dimineață. Am ochelari de soare, buze date cu ruj și părul strîns la spate. Aș putea avea orice vîrstă. Ridurile sînt făcute mănunchi și ascunse sub lentilele mari. Gunoi sub preș. Două palme de sticlă neagră, două pălmuțe. Cucu-bau! Palmele ei mici, cu pielea încălzită de vară și de joacă. Ține e, mami, ține? Așa zicea. Acum are cîte un inel pe fiecare deget. Imposibil să-mi apese pleoapele cu ele. M-ar durea. Dar aș suporta. Se face verde. Ca părul ei.  Apăs pe accelerație, arunc o privire în retrovizor – mai întîi în spate, apoi la mine, și cobor geamurile. O las să dea volumul la maximum. Începem să ne bîțîim pe scaun, să dăm din cap sincron și să cîntăm cît ne țin plămînii, pîndind cu coada ochiului, fiecare pe partea ei, reacțiile celor din jur. Pare că ne-am împărțit lumea în două – eu pe stînga, ea pe dreapta, fiecare cu bucățica ei de stradă care trebuie cucerită. Mă gîndesc că am putea fi surori. Sigur, eu aia mai mare, dar surori. Sau prietene. Hai, fata mea, că ție nu-ți dă omu’ mai mult de treiș’cinci de ani! De-atunci numai de la ea cumpăr brînză și pîine de casă. Cam sărată brânza, dar ce contează? You are the dancing queen / Young and sweet / Only seventeen... Versul ăsta îl cînt cu ochii spre ea. Să-i dăm totuși Cezarului ce e al Cezarului, îmi zic. Nu se uită la mine. Cîntă și ea, cu ochii la lumea adunată la semafor.

Intersecția Mihai Bravu cu Iancului. În mașina de alături, un bărbat brunet, pînă-n treizeci de ani, tuns scurt și nebărbierit, fumează și ne aruncă ocheade. O văd cum se strîmbă. „Ce dracu’ o mai fi vrînd și boul ăsta?“, zice și se retrage cu totul spre mine, la adăpost. Dar ce ți-a făcut, mamă, de vorbești așa? Se uită și el, ca omu’! Poate că, de fapt, se uită la mine. Îmi mușc buzele să nu iasă vorbele. Le înghit cu puțină salivă și arunc un ochi în retrovizor. Ochelarii sînt la locul lor. Ca și fantasmele. Până la urmă, și Meryl Streep avea aproape șaizeci de ani cînd a jucat prima dată în Mamma Mia și arăta trăsnet. Bărbatul brunet continuă să fumeze și să se uite la noi. Dau muzica mai încet, îmi scot ochelarii. O puzderie de riduri dau năvală. Ce te uiți, dom’le? Un chiștoc incandescent cade pe asfalt. „Nesimțitule!“, îi strig. „Te bag în mă-ta!“, îmi strigă. Degetele cu inele se adună în poală și se strîng unele în altele, ca puii de vrabie în cuib. Cred că de îmbătrînit, am început să îmbătrînesc din ziua în care nu mi-a mai fost frică de bărbați. Restul a venit ușor, de la sine. See that girl, watch that scene, digginʼ the dancing queen...

Apăs pe accelerație și pornesc în trombă. Într-o zi, o să facă și ea ca mine. O să apere pe cineva cît lucrurile se vor mișca în jurul ei cu viteză, de-a dreapta și de-a stînga. „Ce tîmpit!“, zice printre dinți, semn că mintea tot acolo i-a rămas agățată. Nu e doar teamă. Mai e ceva. Nici ea nu știe sigur ce. O să afle, are timp. Îmi pun ochelarii înapoi și îmi aduc aminte de ultima noastră ceartă. „De ce mă urăști?“, mi-a strigat. Se îmbrăcase complet aiurea, afară erau aproape patruzeci de grade și ea se încălțase cu bocanci, în timp ce sandalele de i le luasem la chenzină, de ziua ei, zăceau în debara. „Unde naiba te duci așa, tu chiar nu vezi că ești aiurea?“ A început să plîngă și să urle la mine că de ce sînt așa de rea cu ea. „Dar și tu ești rea cu mine“, i-am zis, deși știam și eu că ăsta nu e un motiv. Dar uneori uit. De exemplu, cînd au venit acasă colegii ei de liceu. Trei băieți și o fată. I-am ținut pe toți la masă. Radu stătea pe scaunul dinspre balcon, mai să atingă cu capul etajera, și ștergea cu pîine sosul din farfurie. Săru’ mîna mult, excelente! Cele mai bune paste ever! Îmi place de băiatul ăsta, pare simpatic. Își dă ochii peste cap. Și lui de tine, a zis că ești cea mai cool mamă din clasă!  Mă prefac surprinsă. Chiar așa? Ce drăguț! Data viitoare cînd mai vin pe la noi, o să le fac și cheesecake. Cu asta, sigur o să-i dau gata pe toți trei. Mă rog, patru, că mai e și fata aia.

Încă un semafor. Intersecția Carol cu Moșilor. Șaptezeci și doi de ani. Atîția are Meryl Streep. Și arată „jos pălăria!“. Cu nouă ani mai mult ca mama. Dar și maică-mea se ține foarte bine. Hai c-avem genă bună în familia asta! Arunc un ochi spre fii-mea și scotocesc în geantă, după ruj. Ești tare frumușică, îi zic. Semăn cu tine, răspunde și rîde. Rîd și eu. Apoi, se face verde, ca părul ei, accelerez și pornim mai departe.

Ioana Stăncescu este jurnalistă și scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.