Scuza presei românești: „Am avut, din nou, dreptate!”

Liviu IOLU
Publicat în Dilema Veche nr. 366 din 17 - 23 februarie 2011
Scuza presei românești: „Am avut, din nou, dreptate!” jpeg

„Un ziar fără erori este un ziar care nu va ajunge niciodată la timp pe tarabă“ – este concluzia unui studiu despre erorile şi credibilitatea presei nord-americane. Autorul cercetării a descoperit că aproximativ 60% dintre articolele apărute în ziarele din Statele Unite ale Americii suferă la capitolul „acurateţe“, iar cele mai frecvente erori sînt citarea incorectă a surselor, titlurile inadecvate, cifrele greşite, numele, data şi vîrsta redactate eronat. De altfel, preocuparea pentru acurateţe în presa anglo-saxonă este vizibilă prin numărul mare de erate şi scuze – în ziarele importante există pagini dedicate pentru erorile comise în ziua precedentă – care apar în mod regulat. În România, scuzele faţă de cititori, după o greşeală făcută de un autor ori de o instituţie media, sînt rare şi apar în special numai datorită unor reglementări ale CNA  – în cazul televiziunilor – sau după ce se ajunge la tribunal – în cazul ziarelor.

Între viaţă şi soţie 

Apetenţa asumării greşelilor în presa de limbă engleză a fost speculată de un jurnalist  din Montréal care vînează eratele cele mai amuzante şi le postează pe site-ul Regret Eroarea (www.regrettheerror.com). Acesta a publicat chiar o carte cu cele mai interesante erate din vasta sa colecţie, printre care: „Domnul Smith a spus în sala tribunalului «Îmi pare teribil de rău. Am o viaţă ştearsă (a dull life)». Acesta nu a spus, cum noi am relatat eronat, «Am o soţie ştearsă (I have a dull wife)». Ne cerem scuze domnului şi doamnei Smith“. (Daily Mail) 

Evident, nu toate eratele sînt amuzante sau hilare, după cum s-a văzut în cazul în care o cifră a fost greşit redată după extragerea numerelor cîştigătoare de la loterie, iar un canadian a crezut că este fericitul cîştigător a 43 de milioane de dolari.  

Cultura jurnalistică a eratei 

Cele mai multe scuze ale editorilor englezi ori americani includ menţiunea că greşeala a fost neintenţionată, fie ea umană sau tehnică, şi consideră că cel mai important lucru e că ea a fost recunoscută iar cititorii şi ziarul îşi pot continua „viaţa de cuplu“ fără suspiciunea că cineva a minţit cu bună ştiinţă. În România, lucrurile stau, evident, altfel, după cum o dovedesc două enunţuri intrate în folclor: „Aţi minţit poporul cu televizorul“ şi „Hai să vedem ce mai mint ăştia în ziare“.  România nu a dezvoltat, în ultimii ani, o cultură jurnalistică a eratei şi persistă în ascunderea gunoiului sub preş, dacă nu există obligativitatea prin lege a retractării unei greşeli sau cel puţin o hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă. De cele mai multe ori, în cazul televiziunilor, Consiliul Naţional al Audiovizualului obligă postul să-şi amendeze greşeala prin difuzarea sancţiunilor, iar, în cazul presei, scrise cele mai multe „reveniri“ asupra greşelii văd tiparul abia după ce „calomniatul“ prezintă hotărîrea judecătorească ce obligă ziarul la publicarea scuzelor. 

Scuza pe de-a-ndoaselea 

Lupta echipei jurnalistice cu adevărul ei este lungă şi îşi are rădăcinile tot în celebrul caz al găinii care a născut pui vii, în 1993. Puţini ştiu ce s-a întîmplat imediat după publicarea poveştii care a devenit o marcă negativă în istoria presei româneşti. Apariţia ştirii a fost o „bombă de presă“, dar continuarea a arătat cu cîtă inventivitate sînt înzestraţi ziariştii în momentul în care trebuie să-şi scape pielea. După apariţia ştirii şi „demascarea făcăturii“ în România liberă, nu numai că Evenimentul zilei nu şi-a cerut scuze, dar a continuat articolele referitoare la naşterea puilor de găină prin descoperirea unui „specialist veterinar“ – în Republica Moldova – care a confirmat că un asemenea fenomen este posibil. Totul a culminat cu intrarea în folclor a unui enunţ celebru – „EVZ a avut, din nou, dreptate“, un fel de erată pe de-a-ndoaselea, folosită copios după fiecare confirmare a unui articol contestat de colegii de breaslă ori de cititori. De fapt, acest tipar – „am greşit dar nu ne cerem scuze, ci găsim argumente în favoarea noastră şi susţinem adevărul nostru pînă în pînzele albe“ – este o constantă a presei româneşti. Nu retractăm că nu dă bine şi ne facem de rîs. Mai bine susţinem gogomănia pînă la capăt şi vedem la urmă ce iese. 

Cît de greu  se redactează o scuză 

Exemplul atipic al asumării greşelii în presa românească a venit tot de la Evenimentul zilei, în 2005, cînd publicaţia şi-a cerut scuze extinse după apariţia articolului „Noroc, doamna ministru – viciul de procedură al ministrului Macovei“. Articolul relata o presupusă beţie a ministrului Justiţiei de la acea vreme, Monica Macovei, iar scuzele au fost publicate atît în ziarul de a doua zi, cît şi la sfîrşitul unei investigaţii interne care a descoperit că viciul de procedură a fost al redacţiei, nicidecum al ministrului.  De altfel, pentru clarificarea cazului, cotidianul a folosit şase jurnalişti care au investigat timp de o săptămînă faptele relatate în articolul împricinat, au vorbit cu peste 40 de martori, iar concluzia a fost amplă şi fără echivoc: „Acest articol nu trebuia publicat. Apariţia sa în paginile ziarului nostru este o greşeală. S-au comis erori în lanţ iar, în final, principala responsabilitate aparţine redactorului-şef. Ziarul prezintă scuze definitive, fără rezervele păstrate la cea dintîi reevaluare jurnalistică, după o zi de la publicarea articolului. Aceste scuze necondiţionate sînt destinate cititorilor Evenimentului zilei şi doamnei ministru Monica Macovei“.  

Ca unul dintre jurnaliştii care au contribuit la cercetarea modului în care acel articol a ajuns să iasă din tiparniţă – de la metoda prin care reporterul îşi făcuse documentarea pînă la „filtrele“ editoriale care nu au funcţionat –, îmi amintesc nedumerirea noastră. Nu auzisem să se mai fi făcut, cel puţin după 1990, o anchetă internă de o amploare asemănătoare. Ni s-a părut ciudat să căutăm „găurile“ din documentarea unui coleg şi să redactăm apoi o scuză care se întindea pe o suprafaţă mai mare de ziar decît articolul care făcea obiectul investigaţiei interne. În plus, trebuia să evaluăm şi să punctăm care superiori ierarhici făcuseră greşeli, o situaţie pe care o priveam, cel puţin la început, chiorîş. Evident, mirările noastre erau o anomalie care venea dintr-o cultură jurnalistică neobişnuită cu erata şi scuza, cu cercetarea acurateţii unui articol scris de un coleg.  

971 de întrebări  suplimentare pentru acurateţe 

Marile ziare au un cult pentru „verificatorii de date“ (facts checkers – engl.) şi un exemplu recent arată cît de „nemiloşi“ sînt aceştia. The New Yorker a trimis cinci „verificatori“ înainte de publicarea unui articol despre Biserica Scientologică, iar aceştia au pus 971 de întrebări înainte ca articolul să vadă tiparul. Pentru noi, tipul acesta de verificare stîrneşte zîmbete, nu este privit drept o măsură de conservare a credibilităţii – pînă la urmă valoarea cea mai importantă a unei instituţii de presă. De altfel, prima reacţie în faţa unei greşeli, fie ea şi minoră, este ştergerea urmelor. Mă urmăreşte şi acum un titlu hilar al colegilor de la Adevărul din zilele în care duceau în ziar o lăudabilă campanie în sprijinul solistului trupei Iris, Cristi Minculescu. Artistul era internat în spital pentru un transplant de ficat, iar jurnaliştii de la Adevărul au titrat mare, deasupra unei fotografii de grup: „Inimi pentru Cristi“. Nu numai că nu am găsit o erată la această, să-i zicem, „inadecvare a titlului cu subiectul articolului“, dar ce-am văzut a fost ştergerea cît mai grabnică a urmelor de pe site şi înlocuirea titlului din momentul în care semnalele că făcuseră o gafă începuseră să devină clare.

Liviu Iolu este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.