Stimați participanți,

Putem afirma, fără teama de a greși,

Că de anul trecut pînă acum a mai trecut un an!

Așa își începea discursul un administrator din domeniul mediului acum aproape un sfert de veac. Conferințele odios-hilare ale lui Ceaușescu erau încă vii în memoria oamenilor, mai ales ale unor foști mari activiști, ajunși între timp manageri. E drept, reacția publicului nu mai era la fel. Cel puțin, nu în cazul de mai sus.

De atunci, lumea s-a transformat. Nu știm însă prea bine în ce. În ceea ce îi privește pe vorbitorii în public, așa cum îi vedem în direct sau la televiziune, au apărut mai multe modele care nu corespund deloc imaginii clasice. Haideți să vedem împreună cîteva asemenea categorii.

Maratonistul ideilor neterminate e cel care ne glăsuiește rapid, de multe ori rostogolind cuvintele într-o cursă infernală. Acesta începe idei pe care nu le va termina niciodată, deoarece va trece mereu dintr-o poveste în alta, niciodată ajungînd la final cu vreuna. Este aidoma unei gări aglomerate în care vedem oamenii care vin și pleacă în grabă, dar niciodată nu aflăm de unde vin și încotro se duc.

Analfabetul ne explică cum stă treaba, care se cuvine să o înțelegem. Acești vorbitori au apărut mai întîi în domeniul divertismentului, apoi din ce în ce mai des în politică (chiar dacă de multe ori cele două categorii se confundă). Sînt cei care umplu de vînătăi gramatica limbii române, în timp ce țin morțiș să ne ridice la nivelul lor. Există și aici două categorii. Pe de o parte, una care este strîns legată de talpa țării. Cuvinte puține, mînuite greoi, dar cu emfază. Pe de altă parte, veselul analfabet care, de regulă, vorbește un soi de romgleză, pentru că, anyway, nu și-a însușit niciodată cum trebuie gramatica limbii materne. Sau, cum ar zice unii dintre ei, whatever… Un rîs gros și bădărănesc se asortează foarte bine.

Profetul. Evident, cel care nu este recunoscut în țara lui. E cel care are pretenția că ne-a zis de mult ce se va întîmpla, dacă nu va fi ascultat. Ne-a atras atenția. Ne-a zis el nouă. Iar acum, cînd ireparabilul s-a produs, acest Kassandru (mai numeroși decît Kassandrele) îi jelește pe cei care nu l-au băgat în seamă. De multe ori are „satisfacția prostului“, cînd se bucură că „nu v-am zis eu că va fi rău?“

Gîngavul peltic, atotcunoscător a ceea ce e omenesc, iar nimic din ce este omenesc nu poate scăpa nemurdărit. Cîteodată captează atenția unei țări întregi, umplîndu-și de salivă partenerii de tribună și inamicii de bale. Domină publicul printr-un stil bășcălios. În general, universul a fost creat pentru a îi pregăti venirea.

Antioratorul-somnifer. E cel care își citește cu sîrguință textul pregătit din timp. Se poate bîlbîi, se poate bloca, nu contează, va merge înainte. Nu se abate de la litera scrisă, nu ia nici o pauză, nu are nici o intonație. Are efect zdrobitor atunci cînd e însoțit de un traducător care procedează la fel cu materialul prezentat în altă limbă. La televiziune mai merge, că poți schimba canalul. În conferințe sau adunări, e un pericol real. Iar cei mai afectați sînt cei care, doborîți de somn, încep să mai și sforăie…

Divulgatorul secretelor globale. În contrapondere cu antioratorul există oratorul furtunos, bine exersat, excepțional de bun comunicator al marilor secrete ale omenirii pe care le divulgă oricui, în general pentru sume modice. E cel care a pătruns deja marile mistere ale omenirii, cunoaște conspirația globală și, așa cum zicea Umberto Eco, e cel care știe că sub Pămînt există un alt Pămînt mai mare decît cel dinafară. Tonul său molipsitor servește foarte bine transmiterii unor mesaje pe cît de stupide, pe atît de periculoase… Știe, de exemplu, că firmele de farmaceutice țin bine ascuns secretul ceaiului de doape, care ar vindeca de cancer întreaga planetă… Sărmanul -Steve Jobs, cel care avea bani să cumpere aproape toate companiile de farmaceutice, nici nu știa ce simplă ar fi fost vindecarea…

Există, evident, și vorbitorii stîngaci, cei care nu își pot stăpîni emoțiile, sînt cei paralizați de groază, cei care se sufocă atunci cînd vorbesc, sînt cei care privesc peste public, un punct fix, aidoma martirilor creștini din epoca romană. Cei mai mulți dintre aceștia pot însă progresa, pot crește prin exercițiu și voință, depinde pe cine iau ca model.

Am început vorbind despre modelele venite din Epoca de Aur. Crezusem că gesticulația excesivă dispăruse de pe scena politică. Dar asta numai pînă de curînd… 

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie și Geoecologie Marină – GeoEcoMar – și jurnalist de știință.