„Să schimbi sau să nu schimbi?” - interviu cu neurologul Marius IORDACHE

Publicat în Dilema Veche nr. 916 din 28 octombrie – 3 noiembrie 2021
„Să schimbi sau să nu schimbi?”   interviu cu neurologul Marius IORDACHE jpeg

Ce înseamnă rutina pentru buna noastră funcționare a creierului și cea emoțională?

Predictibilitatea și structura fac parte integrantă dintr-un stil de viață sănătos. Pe de altă parte, nevoia de nou nu trebuie neglijată. Bineînțeles că viața e mai ușoară atunci cînd programul nostru zilnic cunoaște o minimă organizare, cînd avem anumite tabieturi, cînd împărțim orele de veghe în funcție de propriile necesități și nevoi. Există, totuși, un risc pe care nu îl putem neglija și anume acela de a menține un orar strict pe o perioadă lungă de timp și de a ne închista practic într-un program bine stabilit, devenind astfel prizonierii propriei organizări. În acest scenariu, orice element cu un caracter imprevizibil ar surveni, nu doar că ne-ar lua prin surprindere și nu neapărat într-o manieră plăcută, ci mai mult, ne-ar crea disconfort, anxietate, prin simplul fapt că ne-ar obliga să părăsim acel loc cald, comod, în care ne simțim atît de bine și cunoscut sub numele de „zona de confort”. Pe de altă parte, cum spuneam, există o nevoie de nou, de cunoaștere, mai mult, există posibilități infinite de a evolua, iar aceste procese de dobîndire de cunoștințe, de deprindere de aptitudini noi, perspective noi, de evoluție și autodepășire, se pot realiza doar prin schimbare. Putem trage concluzia printr-un simplu cuvînt: echilibru. Aceasta este provocarea în situația dată, de a găsi un echilibru între organizare și spontan, de a nu ne rigidiza complet, dar nici a fi complet dezorganizați. Nu echilibrul perfect este răspunsul, ci călătoria parcursă în încercarea de a-l atinge.

Există tipologii care au mai multă nevoie de rutină decît altele? Cît de diferiți sîntem cînd vine vorba de ea?

Bineînțeles că sînt diferențe, atît de multe cîți oameni pe pămînt. Aici cuvîntul-cheie este autocunoașterea. Ea e esențială pentru a ne putea construi un stil de viață sănătos și care să ne satisfacă nevoile. Sînt indivizi spontani și indivizi care au nevoie de mai multă predictibilitate, de rutină, în viața lor. Toate aceste nevoie se îmbină ca un mecanism cheie-broască cu tipul de personalitate al fiecărui individ. Aș numi un real succes împletirea armonioasă dintre nevoile individului, care decurg din personalitatea acestuia, experiențele anterioare, particularitățile fizice și psihologice și programul său zilnic, viața de zi cu zi, activitățile zilnice desfășurate într-o manieră care să satisfacă nevoile pe cît mai multe planuri, îndeosebi fizic, psihic și social. În general, oamenii se cunosc mai puțin decît cred. Eu nu văd autocunoașterea ca pe un proces finit, ci ca pe unul aflat în derulare pe toată perioada existenței individului. Majoritatea nu reușim să ne cunoaștem pe noi înșine fără ajutor exterior. Acest ajutor ar putea consta în experiențe, cunoștințe din diverse domenii, oameni cu care ne intersectăm și, poate, cel mai important, autocunoașterea dobîndită cu ajutorul unei persoane instruite, în cadrul unor ședințe de consiliere psihologică, mindfulness etc.

Alegem mai degrabă ceea ce cunoaștem? Sîntem predispuși să multiplicăm obișnuințele din copilărie la maturitate?

Schimbarea și noutatea fac parte din ființa umană, într-un mod intim, pînă la nivel celular. Acestea ne-au împins de-a lungul mileniilor să ne depășim limitele și să descoperim lucruri noi, să evoluăm. E ușor să alegi ce cunoști, un fel de mîncare de care te-ai mai bucurat cînd erai copil, un loc vizitat în copilărie, un drum care ți se pare mai scurt doar pentru că l-ai mai parcurs. Dar ce ne facem atunci cînd copilăria noastră e marcată de evenimente traumatice? Tindem în continuare spre cunoscut? Cum ne simțim în fața unor agenți precum violența, abuzul, consumul? În încercarea de a oferi răspuns acestor întrebări se interpune din nou, inevitabil, necesitatea susținerii din partea familiei, prietenilor și terapeuților noștri. Atunci cînd copilăria e presărată cu evenimente fericite, poate că tindem să ne tot întoarcem în trecut, să retrăim acele momente, ne face să fim nostalgici, dar evoluăm oare în acest mod? Eu mă consider norocos să mă număr printre aceia care au avut o copilărie fericită, în care am avut toată dragostea și susținerea părinților mei și, dacă m-ar pune cineva să le găsesc un mic reproș, aș fi în mare dificultate. Amintirea mea favorită este cu mama la mare, pe plajă, eu avînd în jur de 4 ani, și mă uit la apă, la mare, în larg, pînă la linia orizontului. Cu mintea mea de copil vedeam o apă mare, pînă cînd n-o mai vedeam. Și mi-am pus întrebarea: dar unde s-a dus apa de la acel punct încolo? Și cum nu mi-am putut răspunde, m-am dus la mama: „Acolo unde se duce apa e o cascadă?”. Mama s-a uitat cu ochii ei blînzi și cu zîmbet cald și a spus doar atît: „Doar dacă tu crezi asta”. Am fost bulversat total. Așadar, dacă eu cred că e ceva undeva, acel ceva poate lua ființă. Altfel spus, e suficient să cred ca să fie posibil. Ei bine, acel moment mi-a dat aripi și de atunci cred că pot să fac orice. Am observat în rîndurile pacienților mei că aceia care s-au bucurat de o copilărie fericită sînt mai dornici de nou, mai neînfricați, cu un spirit mai aventurier, în timp ce aceia marcați de episoade întunecate tind către stabilitate, către siguranța rutinei. Desigur că nici aici nu e nimic bătut în cuie și excepțiile sînt la ordinea zilei.

Cît de importantă e schimbarea în binomul acesta?

E adevărat că tindem să repetăm pattern-uri vechi, trăsătură ce face parte chiar din arhitectura rețelelor noastre neuronale, și că repetiția poate fi un proces greu de „spart”, dar nu imposibil, mai mult, spargerea ei constituie un proces esențial atît în dezvoltarea proprie, ca individ, cît și colectivă, ca specie. Schimbarea reprezintă o cale către cunoaștere, o cheie către învățare, singurul mod prin care putem evolua. Sînt studii care susțin că adăugarea schimbării în DLA (daily life activities) poate preveni sindromul de burn-out. Un program rigid nu poate oferi libertatea de a încerca lucruri noi, de a te situa în locuri, experiențe, contexte fără precedent, care pot veni cu oportunități de cunoaștere și dezvoltare, atît pe plan personal, cît și socio-cultural. Dacă aș fi întrebat altfel: „Să schimbi sau să nu schimbi?”, aș răspunde: totul se rezumă la ceea ce trebuie să faci pentru a atinge starea de bine. Schimbă dacă vrei să cunoști și să evoluezi atît timp cît cunoștințele și evoluția îți aduc o stare de bine. Nu schimba dacă ești într-un punct al existenței pe care nu consideri că îl poți depăși și în care crezi că nu e loc de mai bine. Fie că schimbi sau nu schimbi, ținta e atingerea stării de bine, atît timp cît starea ta de bine nu afectează starea de bine a celor din jur.

Rutina ne restrînge în vreun fel libertatea?

Din moment ce noi sîntem cei care ne construim programul, tabieturile și tot ce înseamnă propria rutină, putem vorbi de libertate. Dacă rutina vine din exterior și are un caracter impus și o privim așa cum un elev privește temele pentru acasă, atunci sîntem sclavii rutinei. Rutina poate restrînge libertatea dacă e neasumată, dacă nu avem sentimentul că propria rutină e propria alegere. Așadar, totul se rezumă, în final, la două mari aspecte: unul obiectiv (un program de lucru pe care trebuie să-l respectăm, teme pentru a doua zi la școală) și unul subiectiv (percepția noastră asupra rutinei). Aș miza mai mult pe cel din urmă. Căci, în opinia mea, totul se reduce în final la propria percepție a unui eveniment, a unei persoane, a unei experiențe. Același lucru e valabil și pentru programul/rutina impus(ă) sau autoadministrată.

Cum putem ajunge la un echilibru între nevoia de a păstra/conserva și cea de a rupe/deconstrui ritmul?

Autocunoaștere și adaptare constantă la propriile nevoi psihologice. Sîntem în acel punct al dialogului în care, după ce am stabilit aspectele de mai sus, știm că autocunoașterea reprezintă un element-cheie în, aș putea să spun, orice. Cunoașterea sinelui nu reprezintă un proces cu finalitate, un drum cu o destinație, o escaladare a unui munte care are un vîrf, ci o lungă călătorie presărată cu intemperii în care cuvîntul de ordine e reprezentat de „dinamică”. E vorba de un parcurs, de o evoluție în dinamică, în care se fac permanent ajustări din mers, în funcție de situațiile întîlnite, oamenii cu care interacționăm la un nivel sau altul, locurile și contextele în care ajungem în anumite puncte. Așadar, atunci cînd căutăm acest echilibru trebuie să ne punem următoarele întrebări: „Caut un echilibru pentru ce?” / „Pentru mine”. Pînă aici e simplu. „Pentru mine, eu fiind ce? Eu fiind cum? Pe mine ce mă mulțumește/nemulțumește?” Furnizarea acestor răspunsuri nu se află la îndemîna oricui. În acest scop se fac ședințe de psihoterapie, mindfulness, autocunoaștere, menite să ne ajute în acest proces prin care ne cunoaștem mai bine sinele. Doar atunci putem începe drumul către un echilibru adaptat propriilor nevoi.

Ce se întîmplă odată cu înaintarea în vîrstă? Părinții noștri și bunicii par din ce în ce mai speriați de schimbare, de învățarea/adaptarea la lucruri noi.

Odată cu înaintarea în vîrstă se pierde din adaptabilitate, se creează rutine, tabieturi, obiceiuri comode, care aduc un grad de confort și siguranță. Pe măsură ce îmbătrînim simțim, conștient sau inconștient, presiunea apropierii sfîrșitului. Acest lucru ne poate împinge către două extreme. Fie căutăm să schimbăm totul în jurul nostru, încercînd inconștient să repornim motoarele vieții și să trăim tot ce nu am trăit (clasica criză de vîrsta a doua), fie să ne agățăm speriați de tot ceea ce ne este familiar și să rămînem blocați în rutină. Soluția aici este o minimă „împrietenire” cu inevitabilitatea morții, lucru ușor de spus, greu de făcut, dar nu imposibil. Intră în discuție, din nou, variabilitatea individuală, tipul de personalitate, dispoziția și, nu în ultimul rînd, contextele la care sîntem expuși. Nu va avea aceeași miză și aceeași motivație un individ de, să zicem, 65 de ani, ieșit din cîmpul muncii, să învețe feature-uri noi pe dispozitivul mobil ca un individ de aceeași vîrstă care își administrează propria afacere. Nu se va adapta la fel de ușor o bunică la trend-urile vestimentare aflate în permanentă schimbare, așa cum ar face-o nepoata ei. Un grad mult mai mare de plasticitate îl va arăta un optimist comparativ cu o persoană cu o dispoziție depresivă, lipsită de motivație, și exemplele pot continua.

Din punct de vedere medical, înaintarea în vîrstă vine la pachet cu un declin treptat al funcției cognitive, al capacității de memorare, de învățare a lucrurilor noi și de a dobîndi noi aptitudini, trăsături ce prezintă o importanță deosebită atunci cînd vorbim de prezervarea independenței funcționale. Inițial sînt modificări la nivel molecular, ulterior celular, pînă cînd ajung să aibă un efect asupra activităților de zi cu zi. Vîrstnicii demonstrează performanțe intelectuale mai scăzute, timp de reacție mai lung, acuratețe mai redusă, latență mai mare, discurs lacunar, frustrare în fața imposibilității îndeplinirii anumitor task-uri. Cum putem încetini ritmul deteriorării cognitive? Inițial, prin a o ști. În cadrul unui consult, prin efectuarea unor teste standardizate bazate pe întrebări, se poate stabili cu ușurință dacă performanțele cognitive sînt corespunzătoare eșantionului de vîrstă. După stabilirea acestui lucru, putem fie să „ducem creierul la sală”, fie să administrăm tratament specific, fie ambele, în funcție de particularitatea fiecărui caz. Sînt diferențe legate de eșantioane de vîrstă, atît în ceea ce privește funcția cognitivă, cît și în adaptabilitate, ambele cunoscînd un raport de proporționalitate inversă cu vîrsta.

a consemnat Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.