Să ne cunoaștem mai bine…

Publicat în Dilema Veche nr. 894 din 27 mai - 2 iunie 2021
Bătălia cu giganții jpeg

Trăim în aceeași țară, dar abia dacă ne cunoaștem. Un stat multietnic în care cetățenii se (re)cunosc mai degrabă pe baza unor clișee decît din experiențele comune. Unul dintre miturile cele mai răspîndite e că dacă ceri o pîine, în limba română, prin vreo comunitate de maghiari, riști să ți se răspundă, chipurile provocator, nem tudom. Sau că, dacă un reprezentant al minorității maghiare nimerește prin vreun oraș din vechiul Regat și cere sfaturi de orientare într-o română cu accent, riscă să se rătăcească prin labirintul de străzi necunoscute, pentru că românii îi vor da dinadins repere greșite. Prejudecățile se găsesc la toate nivelurile și sînt greu de depășit.

Dilema veche vă prezintă în această ediție un Dosar despre minoritatea maghiară. Un grupaj de articole, interviuri și mărturii inspirate de un proiect cultural, dar și sociologic care, deși ancorat în trecut, vizează, de fapt, prezentul. Pornind de la o serie de fotografii, obiecte și documente de epocă, Fundația Eurotrans a realizat o amplă expoziție și un site documentar despre minoritatea maghiară din România. Un demers pertinent din perspectiva recuperării istorice, dar și util în consolidarea dialogului cu majoritatea. Titlul aceste inițiative, „Prezentul ce a trecut”, e inspirat de politologul József Lörincz, care notează într-una din cărțile sale că momentul 1989-1990 nu e încă trecutul, ci „un prezent care a trecut”. Expoziția și evenimentele create în jurul ei reconstituie nu doar momentul decisiv al schimbării de regim, ci și eșafodajul pe care s-a construit identitatea culturală a acestei comunități, precum și presiunile sociale, economice, politice etc. care au configurat cea mai numeroasă minoritate etnică din România.

Tematic, expoziția urmărește deci istoria recentă: comunismul, schimbarea de regim, primul an al tranziției. Nu e o abordare cronologică și cu atît mai puțin una de tip demonstrativ: alcătuită din objets trouvés, și nu din căutări metodice și exhaustive prin arhive, seria de obiecte și fotografii nu-și propune să ilustreze o Istorie, ci să povestească istoriile mici, personale. Cu toate riscurile pe care le presupune o asemenea încercare pentru vizitatorii expoziției, dar și pentru cei care vor s-o parcurgă în forma virtuală, pe site: nici experiența comunistă, nici Revoluția și nici începuturile tranziției nu pot fi descrise în alb și negru: există acolo o infinitate de nuanțe care rămîn doar în ochii privitorului. La fel cum și între memoria fotografică și memoria istorică (narativă) se pot strecura uneori discrepanțe greu de pătruns cu privirea sau cu mintea.

Am încercat să fixăm în acest Dosar cîteva repere ale istoriei minorității maghiare pornind de la expoziția „Prezentul ce a trecut”. Unele dintre aceste repere, veți vedea, se referă la experiențe comune. E un efect colateral – sau poate voit – al celor care au inițiat acest demers: să ne ofere un prilej de reflecție și nouă, cei care-i cunoaștem (încă) atît de puțin. Ce putem învăța din experiențele comune? Ce am înțeles din trecutul împărtășit? Köszönöm.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Imagini halucinante în trafic. Un bărbat s-a urcat pe capota unei mașini pentru a o distruge. Reacția Poliției VIDEO
Vineri, 15 martie 2024, imagini de coșmar au fost surprinse în traficul din Sibiu. Un bărbat s-a urcat pe o mașină, pe care a distrus-o cu picioarele și cu un coș de gunoi. Incidentul nu a fost singular.
image
Mărarul, salata și roșiile – trufandalele cu cele mai multe pesticide. Reacția legumicultorilor: Sunt din Turcia
O analiză a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis.
image
Soția unui român a înlocuit-o pe Prințesa de Wales la parada de Ziua Sfântului Patrick VIDEO
Gărzile irlandeze i-au adus un omagiu colonelului lor absent, Prințesa de Wales, în timpul paradei anuale de Ziua Sfântului Patrick din această după-amiază.

HIstoria.ro

image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.
image
Cel mai bogat prinț român, în „Historia” de martie
La începutul secolului XX, prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino a vrut să placheze acoperișul Palatului Zamora (actualul Castel Cantacuzino) cu monede de aur și i-a cerut voie regelui să facă acest lucru. Carol I i-ar fi răspuns: „Îţi dau voie dacă pui monedele pe cant“.