„Rîsul va fi mereu mai puternic“

Publicat în Dilema Veche nr. 575 din 19-25 februarie 2015
„Rîsul va fi mereu mai puternic“ jpeg

Am adunat într-o pagină de Dilema opiniile caricaturiştilor din India pînă-n SUA, trecînd, desigur, prin Franţa, despre legătura dintre meseria lor şi libertatea de expresie. O cartografie a libertăţii caricaturiştilor din lume găsiţi pe site-ul http://cartoons.arte.tv/ – un proiect care porneşte de la documentarul Fini de rire, realizat de Olivier Malvoisin, şi produs de ARTE.

●  „Dacă vreţi un barometru al libertăţii de expresie şi dacă vreţi să înţelegeţi tabuurile dintr-o ţară, trebuie să vă uitaţi la desenatorii de presă.“ (Plantu, Franţa)

● „Atîta vreme cît sîntem guvernaţi de aceleaşi concepţii greşite legate de islam, ne îndreptăm spre şi mai multă violenţă în numele religiei. Ce s-a întîmplat cu Charlie e acelaşi lucru cu ceea ce face ISIS în Irak şi Siria, sînt aceleaşi idei. E adevărat, caricaturile respective erau lipsite de consideraţie faţă de comunitatea musulmanilor din Franţa, dar, în acelaşi timp, metoda aleasă ca răspuns nu e aprobată de islam, şi cred că o discuţie despre asta e cel mai bun mod de a evita o astfel de ciocnire. Există grupuri care folosesc religia în scopuri exclusiv politice.“ (Hany Shams, Egipt) 

● „Nu ar trebui să ne fie frică. Cred că, pînă la urmă, caricaturile au fost doar un pretext pentru a provoca haos, crimă şi război.“ (Christian Adams, Anglia) n „Noi nu rîdem de credincioşi, rîdem de extremişti. Charlie Hebdo nu e anarhist, e republican, iar legile republicane ne sînt de ajuns. E adevărat, de multe ori nu sînt puse în aplicare, dar dacă sînt, e perfect. Franţa are şansa de a avea o separaţie clară între stat şi religie, iar noi ţinem la asta. Noi, caricaturiştii, nu folosim la nimic în mod special, vrem doar să facem oamenii să zîmbească, dar n-o să putem schimba lumea cu desenele noastre. N-avem nici un fel de greutate politică, avem doar rolul de bufoni. Şi, din cînd în cînd, suveranul se răzbună pe bufonul lui. Dar asta-i tot.“ (Cabu, Franţa, 1938-2015)

● „Între a ofensa fără motiv şi a folosi satira cu un motiv bun există o zonă gri. E foarte greu să găseşti calea cea bună, dar cred că jurnaliştii trebuie să se cenzureze pe ei înşişi şi să ştie ce poate fi foarte ofensator.“ (Satish Acharya, India)

● „Meseria mea e să caut idei. Mi-am petrecut toată viaţa în căutarea ideilor, ca un porc care caută trufe. Căutarea asta continuă îţi permite să nu te gîndeşti, să nu repeţi iar şi iar aceleaşi idei, să nu-ţi fie frică. Căutarea îţi dă un sentiment de siguranţă. Asta e meseria mea. Un desenator de presă vorbeşte despre actualitate, despre evenimentele care ne înconjoară şi despre societatea în care trăim. Scopul e de a face – şi am făcut asta ani de zile la Humanité – un desen foarte simplu, în care cititorul să se poată regăsi. Cînd te uiţi la un desen, mai întîi zîmbeşti, şi apoi spui: „Ia te uită, chiar are dreptate“. (...) Totul a început cu inventarea presei, după Revoluţie, iar Daumier a fost primul dintre noi. Sigur, înainte de Daumier, au fost şi alţii – Rabelais, Voltaire, ba chiar Diderot –, dar Revoluţia a dat naştere presei, iar presa a dat naştere satirei. Ziare cum ar fi Charivari sau L’Assiette au beurre erau nişte publicaţii formidabile, în care caricatura şi desenul de presă au crescut şi şi-au cîştigat locul. În fiecare număr din L’Assiette au beurre, o temă mare era dezvoltată de către un desenator, cei mai buni dintre ei au colaborat cu această publicaţie. Aceşti primi desenatori de presă erau nişte artişti adevăraţi. Astăzi, mai sînt unii la fel, Sempé sau Claire Bretécher, de exemplu… Eu desenez de cincizeci de ani. Cred că am devenit cu adevărat desenator cînd m-am întors din războiul din Algeria, în 1960. Petrecusem acolo paisprezece luni. Pe atunci, făceam desene care n-aveau nici o legătură cu ce fac acum. De fapt, în 1960, nici măcar nu ştiam că aveam idei! Şi, pînă la urmă, sînt foarte norocos că trăiesc în Franţa, e o ţară unde poţi să spui ce vrei, chiar dacă au existat şi momente mai dificile. Cînd am început eu să desenez, în anii 1960, exista o Comisie de protecţie a copiilor, care cenzura tot. Tot atunci am fost interzişi, cu Hara-Kiri, din cauza unor probleme legate de moravuri, şi cînd am pus pe prima pagină „Bal tragic la Colombay – un mort“, la moartea lui De Gaulle. În fine, eu voiam să fiu liber, şi simţeam că societatea în care trăiam nu era deloc astfel.“ (Wolinski, Franţa, 1934-2015)

● „Sînt mereu întrebată: «Care-i limita? Care-i limita? Nu ţi-e frică să depăşeşti limita?», iar eu le răspund: «Ce depăşeşte limita? Cineva tocmai a aruncat în aer doisprezece oameni în Yemen. Asta e cu adevărat înfiorător, nu nişte caricaturi».“ (Signe Wilkinson, SUA)

●  „Încă îmi vine greu să pricep că un desen poate să provoace acest tip de reacţie, un desen nu merită nici moartea, nici incendiul. Nu mi se pare că tai gîtul cuiva cu o cariocă. Nu pun vieţi în pericol. Cînd activiştii au nevoie de un pretext pentru a-şi justifica violenţa, o să-l găsească negreşit. Charlie Hebdo e fiul lui mai ’68, al libertăţii, al neobrăzării şi al unor personalităţi poziţionate la fel de limpede, cum sînt Cavanna, Cabu, Wollinski, Reiser, Gébé, Delfeil de Ton. A ajutat la formarea spiritului critic al unei întregi generaţii. Sigur, făcînd mişto de putere şi de cei puternici. Rîzînd, uneori cu gura pînă la urechi, de nenorocirile lumii ăsteia, dar întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna, luînd apărarea fiinţei umane şi valorilor universale care îi sînt asociate.“ (Charb, Franţa, 1967-2015)

● „Iată cum arată apartamentul unui desenator după un atentat. Multă dezordine şi storurile trase. Eu am avut noroc. Mult noroc. Pe 7 ianuarie fusese ziua mea, aşa că a doua zi dimineaţă am stat mai mult în pat cu soţia mea, mai mult decît fusese plănuit, pentru că îmi făcuse un tort, şi lumînări, şi cafea, era minunat. Aşa că am întîrziat la şedinţă. (…) Umorul nu omoară pe nimeni. Nu poţi fi prizonier al simţului umorului pe care îl au ceilalţi. În Franţa, există desenatori care spun că nu mai pot desena lucruri care ar putea să fie ofensatoare pentru altcineva din altă parte a lumii. Dar dacă luăm în calcul poziţiile şi opiniile din lumea întreagă, am putea la fel de bine să ne rupem desenele. E adevărat că am fost destul de trist cînd am văzut că publicaţii precum The New York Times au refuzat să publice coperta noastră. De teamă să facă vreun rău sau de teama teroriştilor. Cred că majorităţii musulmanilor nu le pasă de Charlie Hebdo. Cei care îşi arogă dreptul de a afirma că toată comunitatea musulmanilor e ofensată de desenele noastre sînt nişte oameni care cred că musulmanii sînt imbecili. Noi nu credem că musulmanii sînt imbecili. La înmormîntarea lui Charb, am strîns în braţe un musulman. Era un musulman la fel ca cei pe care-i desenez eu, sau pe care-i desena Charb. Plîngea, îşi ţinea copiii de mînă. Ne-am luat în braţe. Mi-a spus: «Îmi pare rău, îmi pare atît de rău». Şi i-am zis: «Nu ţie trebuie să-ţi pară rău». Eu nu sînt împotriva credinţei oamenilor. Dar îi critic pe rabini, pe popi, pe mullahi. Pe cei care interpretează credinţa celorlalţi în scopuri politice, nu întotdeauna pacifiste. Şi o să continuu să fac asta. Tot ce-mi doresc e ca desenul să devină din nou iresponsabil, dar ştiu că va fi greu. La un moment dat, ne-am zis «Hai să facem un ziar responsabil, unul care să nu facă nici un rău nimănui», şi ne-am distrat foarte tare să-l facem, am pus doar cîteva titluri şi am lăsat paginile goale. Ăsta e ziarul celor care spun: Eu sînt Charlie, dar... Şi desenatorii au măcar puţin dreptul de a fi iresponsabili.“ (Luz, unul dintre supravieţuitorii de la Charlie Hebdo, autorul copertei primului număr de după atacuri)

● „Desenul e viaţa noastră. Ce-au crezut ei? Că o să ne schimbăm meseria de teamă? Că n-o să mai provocăm? Şi chiar dac-am vrea o vreme să fim atenţi şi să nu sărim calul, să nu turnăm gaz pe foc, lucrurile astea oricum se vor întoarce alergînd, rîsul va fi mereu mai puternic decît frica şi moartea. Rîsul revine întotdeauna, chiar şi după războaie sau genocide. Echipa de la Charlie nu era nici militantă, nici politizată, au murit doar pentru că au vrut să ne facă să rîdem. Ucigaşii au greşit ţinta: ticăloşii adevăraţi şi periculoşi încă se află în libertate…“ (Carali, Franţa)  

Declaraţii preluate din International Business Times, Fusion.net, Arte, L’Edition du Soir, L’Humanité, Libération, Psykopat.  

Pagină realizată de Luiza VASILIU

Foto: A. Ciubotariu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.