Rezumatul unui amor

Publicat în Dilema Veche nr. 856 din 3 - 9 septembrie 2020
Rezumatul unui amor jpeg

De multe ori m-am gîndit că dacă un părinte m-ar întreba ce trebuie făcut ca să determini un copil să citească întruna, nu aș ști ce să răspund. Ce vrea un părinte atunci cînd visează să aibă un copil cititor? Să fie sigur de viitorul copilului său, să aibă un copil citit, intelectual, bine văzut, care să știe să dea răspunsuri inteligente în diverse contexte, un copil cu o ocupație tradițională safe? Ce vrea un părinte de la citit?

La 7 ani am intrat în malaxorul urban, unul mic, mult mai mic decît cel în care sînt acum, dar imens pe lîngă locul în care trăisem pînă atunci. În casa nouă am găsit ceva ce nu mai văzusem. Ocupa unul dintre pereții sufrageriei și se numea bibliotecă, asta însemna că în ea erau cărți multe, sute, înghesuite una într-alta, de-ți fugeau ochii printre litere și cotoare de grosimi diferite. Erau de toate acolo. De la Biblia veselă la Război și pace, de la cărțile mici de bucate cu ilustrații la frații Grimm, de la Povești nemuritoare la Jules Verne, de la colecția aia cartonată, pentru copii, cu dungă roșie pe cotor, la cărțile fără număr din colecția „Romanul de dragoste“ și la Madame Bovary. Nu lipseau bineînțeles sfinții, Eminescu și Creangă în ediții bibliofile.

La început luam prea puțin în seamă biblioteca din sufrageria familiei. Privirea îmi era îndreptată mereu spre ferestre, afară, unde se întîmplau lucruri, picioarele mele nu prea aveau liniște și rost în apartamentul de două camere. A început școala, am învățat literele, am învățat să citesc, au început să vină cărțile spre mine. Sub formă de liste. Listă de lecturi obligatorii, listă de lecturi opționale, listă de lecturi facultative. Cu mici excepții, toate erau de fapt obligatorii pînă la urmă. După cum se vede erau lecturi, nu cărți. Era vorba de activități pe care urma să le fac, nu de cărțile propriu-zise. Ele ocupau spațiul vieții mele de copil mai ales vara. De-a lungul vacanței. Atunci era un timp care trebuia umplut la maximum cu lecturi. A citi însă nu era de ajuns, trebuia inventat ceva care să demonstreze că ai citit. O activitate martor al celeilalte activități. Și tatăl meu a inventat atunci rezumatul și caietele cu rezumate. Rezumatele aveau un format standard în care trebuia să trec mai întîi personajele, împărțite și ele riguros în personaje pozitive și personaje negative. Urmau apoi cîteva rînduri despre ce se întîmpla în cartea aia, pe care trebuia să le scriu. Erau cărți și povești de tot felul pentru care făceam practic niște review-uri scurte. Am recenzat Gîrleanu, Din lumea celor care nu cuvîntă, dar și povestirile cu Lenin, mai ales cea despre Lenin și copiii îmi rupea sufletul, am scris despre Nosov, Vitea Maleev la școală și acasă, dar și despre Fram, ursul polar, Sântimbreanu, Mai e mult pînă diseară, dar și despre Alice în Țara Minunilor. Rezumam, nu mă gîndeam la literatură, nu știam ce e literatura, nu aveam nici un fior pentru cărți, ci doar obsesia unei obligații care nu aducea nici o bucurie în viața mea, ci dimpotrivă. Îmi amintesc fazele luminii de vacanță schimbîndu-se pe suprafața ferestrei, a cărții, a caietului în care scriam. În lumina aia de vară, știind că afară, la locul de joacă și pe drumul spre el, sînt cele mai mari atracții, nu făceam altceva decît să împart personajele lumii în pozitive și negative. Și asta era de fapt partea cea mai grea. Și din toate cărțile, Alice în Țara Minunilor a fost practic un eșec, nici măcar despre Alice parcă nu puteam băga mîna în foc dacă e pozitivă sau negativă, pur și simplu nu înțelegeam ce se întîmplă, poate cu regina doar era ceva mai clar. Și chiar și nici despre vreo furnică de-a lui Gîrleanu nu era ușor să spui ceva, era așa de pozitivă că nu mai avea rost să menționezi asta. Povestea cu rezumatele a durat cîțiva ani, poate două-trei veri, de-a lungul cărora nu am făcut decît să împart personajele în două categorii și să povestesc pe scurt niște povești din care la finalul zilei nu mai rămînea nimic întreg. Iar pe Lewis Carroll nu l-am mai putut reciti decît foarte tîrziu.

După o vreme însă, listele de lecturi s-au oprit, poate a obosit tatăl meu, poate s-a gîndit că mi-a intrat lectura în sînge și acolo va rămîne, că mi-am însușit un mod eficient și rațional de a citi și-a înțelege ce scrie prin cărți. Poate așa a și fost și eu nu știu. Oricum, pe la 11 ani, pentru că nu am mai avut nici liste, nici obligații, am început să văd biblioteca din casă. Și am început să văd și cărțile, să le iau la întîmplare, să le deschid, apoi să le citesc pur și simplu și fiecare să pară a fi o ființă în sine. Și-am început de fapt să mă îndrăgostesc. O dragoste uneori complicată, cu gusturi bizare, cu toane, cu întîlniri timpurii, cu neputințe care îți arată că trebuie să mai aștepți pînă să poți citi o carte, dar în libertate absolută, pentru că nimeni nu mi-a mai spus de atunci acasă ce să citesc și ce nu.

Pe la 11 ani am putut începe o relație pe bune cu cărțile. Dacă părinții își doresc doar să aibă copii citiți, intelectuali, dacă își imaginează că aici, în „lectură”, e un teren safe, lipsit de neprevăzut și senzualitate, că există un mecanism al cititului ce poate fi declanșat prin insistență și presiune, se înșeală. E nevoie de îndrăgosteală și de amor și de libertate. Cărțile au corpuri și viață și te transformă, ca orice altă relație.

Svetlana Cârstean este scriitoare.

Foto: Ema Cojocaru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.