Remedii

Doru Cosmin RADU
Publicat în Dilema Veche nr. 111 din 15 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sînt aproape 3 ani de cînd am decis să stau, pentru o vreme, în Polonia. Primele luni au trecut uşor. Un soi de acomodare, ochi aţintiţi şi urechi ciulite la oameni, observarea obiceiurilor, atenţia acordată diferenţelor şi asemănărilor dintre "ei" şi "noi". A urmat studiul limbii polone care, nu numai că-mi răpea timpul, dar îmi amintea constant de faptul că eram diferit, vorbeam o altă limbă, eram singurul român din zonă, eram singur. Am început prin a accepta orice invitaţie: ceai, cafea, vodcă, cinema, filarmonică, teatru, expoziţii, lansări de cărţi sau de vapoare (că tot stau pe malul mării), voluntariate prin vreo şcoală sau concerte prin vreo biserică. Însă, de cele mai multe ori, întîlneam oameni care-mi păreau mai disperaţi decît mine, deşi aparţineau locului. Nu exista petrecere la care să refuz să merg. Dar, la petrecerile la care se vorbea doar poloneză, aveam să aflu că, uneori, un grup masiv de oameni te poate adînci şi mai rău în singurătate. Aveam să aflu şi că nu sînt în stare să accept chiar orice companie. Uneori, analizîndu-i pe cei din jur, văzînd că am ceva în comun cu mulţi alţi oameni aflaţi în situaţia mea, am ajuns să gîndesc că singurătatea-i suprapopulată, de unde am tras concluzia că singurătatea nu-i decît o iluzie, iar lucrul acesta m-a amăgit pentru o vreme. În Polonia se stă cu viză cu valabilitate de un an. An de an sînt la uşa unui consulat cu un dosar în mînă. Dosarul cuprinde zeci de formulare care trebuie completate în singurătate. Singurătate simt de fiecare dată cînd merg după viză. Singurătate am simţit cînd vecinii mei, o spanioloaică şi un belgian, au primit vize cu valabilitate de cinci ani, numai pentru că ţările lor sînt în UE. Tot singurătate simt de fiecare dată cînd trec graniţa dintre Polonia şi Germania, cînd văd că un român cu acte în regulă reprezintă prea mult pentru nemţi. Sînt momente unice în care-mi vine să-mi fac ferfeniţă paşaportul şi naţionalitatea. În Polonia, dacă nu vorbeşti limba, televizorul nu e deloc inamicul singurătăţii. Fiecare film e dublat. Aşa că am ajuns să prefer singurătatea în locul televiziunii; în locul cofetăriilor cu prăjituri ba prea uscate, ba prea alcoolizate; în locul frizeriilor din care se poate întîmpla să ieşi nemulţumit nu numai din cauză că trebuie să plăteşti aproape dublu doar pentru că nu le vorbeşti limba; în locul multor polonezi care cred că România e o ţară plină de ţigani, hoţi, securişti şi oameni săraci; sau, după ce am mai învăţat limba şi am început să răsfoiesc presa, în locul unui articol dintr-o publicaţie poloneză de prestigiu în care un consilier al Ambasadei Poloniei în România anilor 1987-'90 povestea că, înainte de '89, în România nimeni nu circula iarna cu maşina din cauza mormanelor de zăpadă de pe străzi, nu era permisă folosirea becurilor cu o putere mai mare de 25 W, era interzis să ai un animal de companie, iar alimentarele erau pline de borcane cu struguri muraţi. Dar parcă cel mai tare simţeam singurătate cînd mergeam pe stradă. Ajunsesem să nu suport ideea de a circula pe jos. Însă doar pînă cînd am început să înţeleg ce scrie pe panourile publicitare. Din clipa aceea am găsit lucruri capabile să-mi alunge singurătatea şi am început să descopăr lucruri pozitive, de la toleranţa polonezilor, pînă la lipsa manelelor din maşini. De singurătate am avut parte şi-n clipele-n care Polonia a fost zguduită de decesul Papei Ioan Paul al II-lea. Nu mi-a fost uşor să înţeleg cum un astfel de eveniment a reuşit să unească toţi polonezii. M-am simţit exclus, tocmai pentru că nu reuşeam să simt ceea ce ei simţeau. În ziua premergătoare funeraliilor, nişte amici m-au întrebat dacă aş dori să merg cu ei în piaţa centrală a oraşului pentru a aprinde o lumînare în memoria Papei. Am acceptat, deşi, odată ajuns acolo, nu-mi prea înţelegeam gestul. Am simţit singurătate chiar şi cînd am văzut că polonezii nu au clasicele lumînări galbene ce se găsesc în bisericile noastre. Au ceva ce aduce mai mult cu o candelă (o lumînare albă groasă aşezată într-un bol de sticlă de diferite culori, bol prevăzut cu un capac metalic). Pentru a aprinde lumînarea, capacul metalic trebuie înlăturat, iar după ce lumînarea e aprinsă capacul se aşază la loc. Îmi amintesc că-n seara respectivă, m-am simţit singur pînă-n clipa în care am auzit din gura unui polonez ce stătea în spatele meu: "N-ar fi mişto să cumperi o candelă şi cînd te uiţi sub capac să vezi scris ai cîştigat o excursie la Vatican?". Singur sau nu, am realizat că un film, o conversaţie la telefon sau vizitarea cuiva care e mai singur decît mine sînt doar remedii de scurtă durată împotriva singurătăţii, iar de-ar fi să mă gîndesc la un remediu de lungă durată, m-aş gîndi la adaptare. În fond şi la urma urmei, singurătatea nu-i decît o problemă de adaptare. Polonia

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.