Mă număr printre cei care au făcut școala la timpul ei. Și pe atunci, la Timișoara, și la liceu, și la facultate erau profesori excepționali. Doar doctoratul a venit cam tîrziu, dar lucrînd la teză am avut șansa s-o cunosc și să mă împrietenesc cu Mihaela Tonitza Iordache, conducătoarea lucrării mele, despre strategii repertoriale la Teatrul Național Radiofonic.

După mulți ani de presă, dintre care douăzeci la Radio România, într-o zi am fost anunțată că trebuia să ies la pensie. Mi s-a înmînat decizia de pensionare și gata. Punct. Un punct cu valoare de virgulă pentru că viața mea a continuat și continuă cît va vrea Dumnezeu. Ca să nu alunec în depresie și plictis, ca să nu mă apuc să joc canastă ore în șir sau să eșuez într-un fotoliu cu ochii la televizor, m-am gîndit să fac ceea ce mi-a plăcut toată viața. Și cum de mică am învățat fără efort și cu bucurie, cum vîrsta nu mi a afectat curiozitatea și cum nimeni nu-mi poate lua plăcerea de a învăța, m-am decis să fac diverse cursuri.

Și cursurile, unul mai interesant decît celălalt, au venit spre mine parcă atrase de un magnet. Am început cu „Scrie despre tine“, care a fost doar pe jumătate ceea ce am crezut, adică un curs de scriere creativă. În același timp, a fost un curs de actorie care mi-a făcut mare plăcere. Supravegheați atent de un tînăr actor sever și exigent, am improvizat ore în șir. Acolo m-am împrietenit cu Alina, cu Carmen, cu Oana, cu Bogdan, acolo le-am cunoscut pe Smaranda și pe Delia. Din păcate, după vreo doi ani grupul s-a destrămat. Delia a plecat în India, Alina s-a mutat la Paris, iar Smaranda pe o insulă îndepărtată.

Pe urmă, într-o zi am descoperit Fundația Calea Victoriei și cursurile ei atît de interesante și de diferite, care nu intră în vacanță niciodată. La fundație am învățat despre parfumuri și despre vinuri, am urmat un curs de mozaic, altul despre poveștile care alcătuiesc 1001 de nopți sau despre femeile celebre ale României. Tot la fundație am învățat să fac săpun și cosmetice naturale, și am descoperit farmecul Bucureștiului plimbîndu-mă prin oraș împreună cu Anita Sterea, un tînăr istoric care știe totul despre orașul lui Bucur.

Atunci cînd am vrut să aprofundez anumite teme am reluat anumite cursuri. Cursul despre istoria parfumurilor de la fundație a fost completat de întîlnirile organizate de Artizanii olfactivi, datorită cărora i-am descoperit pe cei mai importanți parfumieri ai zilelor noastre, de exemplu pe Roja sau pe Annick Goudal.

Uneori am încercat să-mi depășesc limitele și, cu toate că n-am talent la desen, m-am înscris la un curs de pictură pe sticlă. Cum-necum, după cîteva ședințe, destul de puține, am reușit să fac un tablouaș de care sînt tare mîndră. Atît de mîndră încît am așezat tablouașul meu în living, lîngă tablourile profesioniștilor. Tot din categoria cursuri cam nepotrivite pentru mine au fost cîteva lecții de educație financiară. Nu m-am simțit ca peștele în apă, ba chiar am tot vrut să renunț la cursul acela complicat pentru mine, dar mi-am dat seama că am nevoie de anumite informații dintr-o zonă cu care sînt mai puțin familiarizată.

Au mai fost cîteva cursuri de scriere, evident, cele mai bune din oraș, pentru că între timp am devenit specialistă în alegerea cursurilor. Apoi am devenit academiciană și asta pentru că m-am înscris în Academia de dans pentru seniori. Toată viața mi-am dorit să dansez, dar mereu am amînat dansul pentru mai tîrziu. Și după dans am ajuns la yoga, așa că tocmai am descoperit o lume fascinantă, cu mirosuri și sunete neobișnuite.

Din fericire, mai am încă multe de învățat și sînt sigură că din meseria de elev n-am să ies la pensie niciodată. Zilele trecute, întîlnindu mă cu o prietenă, a trebuit să răspund la întrebarea aceea banală și puțin enervantă: „Ce mai faci?“ I-am răspuns că urmez curs după curs și că n-am timp să mă plictisesc. Privindu-mă zîmbind, mi-a spus cîteva cuvinte pe care nu le pot uita: ești liber doar atunci cînd faci ceea ce-ți place. Așa e. Prietena mea are dreptate. 

Monica Patriciu a absolvit Facultatea de Filologie și din 1990 a realizat emisiuni pentru Radio România.

Foto: flickr